Homepage  / Televiziune

Elena Andrei, noua prezentatoare Focus Sport: „O nouă provocare” – Cu cine face echipă la Prima TV

Elena Andrei, noua prezentatoare Focus Sport: „O nouă provocare” – Cu cine face echipă la Prima TV
11

de Adriana Diură,

Elena Andrei, fosta prezentatoare meteo de la Prima TV, face un pas important în cariera sa și se alătură echipei Focus Sport, începând cu data de 15 octombrie. Tânăra jurnalistă o înlocuiește pe Alice Stroescu și va prezenta știrile sportive alături de Alexandra Băluțescu, aducând pe micile ecrane naturalețea și energia care au consacrat-o.

Cine este Elena Andrei

Elena Andrei s-a născut în 1993 şi încă de când era mică a stiut că vrea să lucreze în televiziune. Curioasă şi extrovertă, îşi dorea să fie prima care află ştirile, chiar de la faţa locului.

A terminat un liceu cu profil uman în Brăila, a absolvit Facultatatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti şi atunci a luat pentru prima dată contact cu televiziunea.

A făcut practică in televiziune şi a început să lucreze ca redactor la un site online, specializat pe design interior şi exterior. Deşi viaţa a purtat-o ulterior pe alt drum profesional, televiziunea a rămas tot timpul marea pasiune. A făcut un curs de prezentator TV şi a decis că este ceea ce îşi doreşte.

elena-andrei2 – CopyIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 11

Când a intrat în echipa Prima TV

În 2023 a intrat în echipa Clever Media unde a făcut mai întâi practică, apoi a lucrat ca redactor şi reporter. Nu a putut să rateze oportunitatea care i s-a oferit, astfel că Elena prezintă Focus Sport.

Elena Andrei, în locul prezentatoarei Alice Stroescu

Ea preia rolul de prezentatoare după plecarea lui Alice Stroescu, aducând în redacția Focus Sport aceeași naturalețe și eleganță care au definit aparițiile sale de până acum.

Prima TV își consolidează echipa de jurnaliști tineri și dinamici, entuziaști, și pasionați. Din 15 octombrie, Elena Andrei va face echipă cu Alexandra Băluțescu la Focus Sport.

Ce spune Elena Andrei, noua prezentatoare Focus Sport

„După o perioadă în care am transmis stiri meteo, intru într-o nouă provocare profesională: știrile sportive. Este un domeniu care mă atrage prin emoție, energie și disciplină. Sunt o persoană activă, conectată la lumea sportului, iar acum am ocazia să îmbin această pasiune cu profesia mea, chiar pe ‘terenul’ știrilor sportive.

Sunt recunoscătoare pentru parcursul meu de până acum și pentru încrederea primită în a explora și alte formate de prezentare”, spune Elena Andrei.

Foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Insula Iubirii 2025
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton