Pe vremea când erau doar niște studenți cu capul în nori, William și Kate stăteau cuminți în eleganta sală Younger Hall, ascultând un discurs care – fără să bănuiască – le schița deja viitorul.
de Cristina Țapu,
Pe vremea când erau doar niște studenți cu capul în nori, William și Kate stăteau cuminți în eleganta sală Younger Hall, ascultând un discurs care – fără să bănuiască – le schița deja viitorul.
Cuprins
În anii de studenție, Kate era deja o vedetă locală: fusese aleasă „cea mai frumoasă fată din Sally’s”, cum glasuiau cu mândrie colegii.
Iar rectorul Brian Lang, cu un zâmbet șiret, le-a spus celor prezenți în 2005 că St Andrews se bucură de renumele de „cea mai bună universitate pentru cupluri din Marea Britanie”. Și apoi, cu un umor tipic britanic, a lansat o profeție care avea să se împlinească la fix: „S-ar putea să vă fi întâlnit deja soțul sau soția. Faptul că St Andrews poartă titlul de cea mai bună universitate de matchmaking din Marea Britanie spune multe lucruri frumoase despre noi – așa că ne bazăm pe voi să mergeți mai departe și să vă înmulțiți.”
Autoarea regală Katie Nicholl notează cu umor fin în cartea ei „William și Harry: Dincolo de zidurile palatului” că nimeni n-ar fi putut prevedea că acea zi a absolvirii, plină de emoții și robe fluturând în vânt, urma să fie preambulul unei nunți regale cu audiență globală.
Și, deși cucerise cel mai râvnit burlac din campus, Kate a rămas cu picioarele bine înfipte în pământ:
„Potrivit uneia dintre prietenele ei de la St Andrews, Kate a rămas cu picioarele pe pământ în primele luni ale relației. Nu s-a purtat niciodată cu superioritate, iar chiar dacă reușise să cucerească cel mai râvnit băiat din universitate, nu s-a lăudat niciodată cu asta. De fapt, nu era deloc încrezătoare în felul în care arăta și nu se considera o fată frumoasă. Era foarte drăguță și extrem de timidă.”
Reîntoarcere în toamna lui 2001: William și Kate, doi adolescenți abia scăpați din liceu, se mutau în căminele St Salvator – aka „Sally’s” – cu bagajele pline de visuri și cărți. Era începutul aventurii lor universitare. Apropo, de ce a ales Kate St Andrews? Simplu. Tocmai încheiase un an sabatic și spusese „pas” unei oferte de la Universitatea din Edinburgh. Destin sau fler romantic?
Și, ce să vezi, la scurt timp după mutare, cei doi s-au reîntâlnit. Se mai văzuseră, se pare, la Marlborough College, când William trecuse pe acolo cu o delegație sportivă. Era epoca „Willsmania” – când toate adolescentele din Regat suspinau după prințul cel chipeș. Dar Kate? Ea părea mai interesată de scorul la hochei decât de farmecul regal.
În primele luni la St Andrews, William a zărit-o pe o brunetă misterioasă care-l captiva instant. Nu era singurul. Kate deja câștigase coroana neoficială de „cea mai frumoasă fată din Sally’s” în Săptămâna Bobocilor.
De la o cafea la bibliotecă până la o plimbare pe malul mării, dragostea s-a înfiripat rapid. Cei doi aveau o mulțime în comun – pasiunea pentru schi, un an sabatic plin de aventuri, și chiar și ritualuri matinale: William s-a alăturat echipei de polo pe apă și, în fiecare dimineață, înota cot la cot cu Kate în piscina hotelului Old Course.
Sursă foto: Hepta – Profimedia
Vrei să fii mereu la curent cu tot ce mișcă în TV și streaming?
Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primește zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, schimbări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutățile momentului de pe platformele de streaming.
Abonează-te aici: https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și: