Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Cum a slăbit Amalia Enache fără regim strict. Secretul siluetei la 48 de ani

Cum a slăbit Amalia Enache fără regim strict. Secretul siluetei la 48 de ani
8
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Andra Stana,

Amalia Enache uimește la vârsta de 48 de ani cu o transformare fizică remarcabilă! Vedeta de televiziune a dezvăluit că a reușit să își schimbe radical silueta fără să apeleze la diete drastice sau la un regim alimentar de înfometare. Secretul ei constă într-o abordare extrem de echilibrată: reluarea activității fizice constante și eliminarea completă a unui singur obicei nesănătos, ciugulelile dintre mese.

Cum a reușit Amalia Enache să își schimbe corpul cu ajutorul sportului după o pauză lungă

La vârsta de 48 de ani, Amalia Enache impresionează publicul cu o formă fizică excelentă, obținută prin disciplină și perseverență. Vedeta de la Pro TV a mărturisit deschis că, deși acul cântarului nu indică o scădere uriașă în greutate, reînceperea antrenamentelor a ajutat-o să își tonifieze corpul în mod vizibil:

„Nu am slăbit atât de mult, dar pare… În kilograme nu este atât de mult, dar se așază în momentul în care faci sport, cumva, se așază lucrurile altfel”, a explicat jurnalista pentru Unica.ro.

Citește și: RETROSPECTIVĂ. Amalia Enache, de la debutul la Pro TV, la vacanța magică de acum 10 ani: „A fost cel mai frumos Crăciun din viața mea”

Prezentatoarea Pro TV a recunoscut că reluarea mișcării nu a fost un proces simplu, mai ales după o perioadă îndelungată în care a lipsit motivația din cauza programului încărcat. Ea consideră că oboseala cotidiană este principalul obstacol care le împiedică pe femei să facă sport:

„A fost o perioadă mare. Cred că femeile mă înțeleg. Sunt momente în care nu ai tragere de inimă, ți se pare că ești prea obosit să faci asta și că nu mai ai cum să incluzi și sportul în program”.

Citește și: Cum arată mansarda în care locuiește Amalia Enache. Vedeta Pro TV locuiește într-un apartament de poveste, cu ferestre imense, lângă Parcul Cișmigiu

Trucul simplu la care a apelat vedeta pentru a topi kilogramele: eliminarea gustărilor dintre mese

Pe lângă sport, modificarea comportamentului culinar a jucat un rol esențial în procesul de transformare. Prezentatoarea de la Pro TV subliniază că activitatea fizică trebuie dublată de o atenție sporită la alimentație. Chiar dacă nu își refuză micile pofte, cum ar fi deserturile, cheia succesului stă în cumpătare:

„Nu se poate să slăbești doar prin sport. Nu există. Dar, important este să fii foarte atent la mâncare și asta spun astăzi, după ce n-am putut să mă hotărăsc între o amandină și savarină. Da, da. Clar. Și puțin”.

Marea schimbare s-a produs însă în momentul în care vedeta a decis să renunțe definitiv la ciugulelile pe care le lua pe parcursul unei zile, un obicei care îi sabota silueta. Rezultatele acestui truc simplu s-au reflectat imediat pe corpul ei:

„În momentul în care am renunțat la orice tip de ciuguleală, s-a văzut imediat”, a completat Amalia Enache pentru sursa citată.

Citește și: Cum arăta Amalia Enache în adolescență. Imagini de colecție cu prezentatoarea Pro TV, care pare neschimbată

Ce mănâncă Amalia Enache noaptea la serviciu după jurnalul de știri de la ora 23:30

Ritmul de viață alert al vedetei, dictat de jurnalul nocturn de la Pro TV, dărâmă mitul clasic conform căruia este complet interzis să mai consumi alimente după ora 20:00. Din cauza adrenalinei generate de emisiunea în direct de la ora 23:30, vedetei i se face foame după miezul nopții:

„Eu sunt în direct la 23.30 și e absolut imposibil ca ultima masă a mea să fie până în ora 20.00, pentru că, după ora 12, după adrenalina cu știrile, mi se face foame”.

Citește și: Amalia Enache, imagini rare de la începutul carierei la Pro TV. Cum arăta jurnalista în urmă cu 20 de ani

Pentru a evita acumularea de kilograme, prezentatoarea de la Știrile Pro TV a găsit o alternativă extrem de sănătoasă și ușoară, pe care o prepară direct la locul de muncă alături de echipa sa de noapte:

„Mănânc și acolo, cu colegii mei la serviciu, dar ușurel, am o colegă care face salata aproape în fiecare zi, dar o salată bună, de pătrunjel, sos de rodie, năut și cu foarte multe verdețuri”.

Datorită acestui stil de viață organizat, fără restricții absurde, jurnalista se simte excelent în pielea ei: „Sunt fericită”, a concluzionat Amalia Enache cu mult optimism.

Sursa foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Actorii turci ai momentului
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton