Ce a făcut Joe Pesci după „Singur Acasă”. De la hoțul Harry la Oscar
Printre interpreții memorabili se numără Joe Pesci (82 de ani), cel care l-a pus în scenă pe hoțul Harry, este celebru pentru rolurile sale secundare emblematice de la Hollywood. De-a lungul carierei, Pesci a fost nominalizat de trei ori la Oscar și a câștigat premiul în 1991 pentru rolul din „Goodfellas”.
Conform protv.ro, actorul a jucat de asemenea în „Raging Bull”, „Casino” și „The Irishman”, consolidându-și reputația ca unul dintre cei mai talentați actori în roluri secundare. După aproape 40 de ani de activitate, Pesci s-a retras în 1999 pentru a se concentra pe muzică, dar a revenit ocazional în proiecte precum „Day of the Fight” (2023) și „Bupkis” (2023).
Ce s-a întâmplat cu Daniel Stern, Marv din „Singur Acasă”
Daniel Stern (68 de ani), cunoscut pentru rolul lui Marv, și-a orientat cariera mai mult către televiziune. Printre proiectele sale notabile se numără „The Wonder Years”,unde l-a interpretat pe voiceover-ul narator al poveștii, „Manhattan”, „House of Lies” și „Getting On”, demonstrând o prezență constantă și diversificată pe micile ecrane.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
Detalii din culise care au făcut istorie în „Singur Acasă”
Dincolo de umor, „Singur Acasă” a rămas în istorie și prin scenele filmate cu riscuri reale, acceptate de actori pentru autenticitate. De exemplu, tarantula din scena celebră a fost reală, iar Daniel Stern a acceptat să aibă insecta pe față o singură dată.
Într-o altă secvență memorabilă, Joe Pesci l-a mușcat pe Macaulay Culkin pentru realism, lăsând o cicatrice care este vizibilă și astăzi.
Astfel, „Singur Acasă” rămâne un film de referință al sărbătorilor, apreciat atât pentru umor, cât și pentru dedicația actorilor și autenticitatea scenelor.
Ce s-a ales de copilul din „Singur Acasă 3”. De ce a dispărut Alex D. Linz
Sâmbătă, 20 decembrie, Pro TV difuzează „Singur Acasă 3”, de la ora 20.30. De această dată, rolul principal a fost preluat de Alex D. Linz, care a cucerit publicul în anii 2000.
După câteva roluri în filme de familie, actorul a decis să se retragă treptat din lumea cinematografiei. A ales o viață discretă și s-a concentrat pe educație, urmând cursurile Universității din California, Berkeley, descoperind un drum complet diferit de Hollywood.
Indiferent de generație, „Singur Acasă” rămâne filmul care adună familia în fața televizorului, an după an, transformând nostalgia într-un ritual de Crăciun care nu îmbătrânește niciodată.
Foto: Instagram, arhivă tvmania
Citește și:
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.