În vârstă de 46 de ani, Mehmet Akif Alakurt este una dintre cele mai cunoscute figuri din Turcia. Actorul a fost protagonistul serialului turcesc Sıla (Puterea destinului), alături de faimoasa Cansu Dere.
de Redactia Tvmania,
În vârstă de 46 de ani, Mehmet Akif Alakurt este una dintre cele mai cunoscute figuri din Turcia. Actorul a fost protagonistul serialului turcesc Sıla (Puterea destinului), alături de faimoasa Cansu Dere.
Mehmet Akif Alakurt, care a câștigat locul doi la categoria „Cel mai bun model din lume” în 2001, a fost mereu o prezență discretă, alegând să trăiască o viață retrasă.
Totuși, actorul nu se ferește să facă fotografii cu admiratorii care îl întâlnesc pe stradă. Grupurile de fani create pe Instagram l-au menținut în atenția publicului. Recent, aceștia l-au surprins la o plimbare prin Mardin, celebrul oraș unde s-au filmat scenele din „Puterea destinului”, conform protv.ro.
Serialul „Puterea destinului” a fost transmis în Turcia între 2006 și 2008 și a avut un succes uriaș. Povestea urmărește dragostea complicată dintre o fată de la oraș, Sîla, și Boran, tânărul lider al unei comunități din Mardin, undeva în estul Turciei.
Sîla (Cansu Dere), crescută în Istanbul, fiica răsfățată a unui cuplu bogat, ajunge în Mardin în vacanță. Dar din cauza unor neînțelegeri (și a multor secrete din trecut, pe care le va afla pe parcurs), este căsătorită cu Boran (Mehmet Akif Alakurt). Acesta este un bărbat onest, cu inimă mare, pe care o ascunde însă în spatele unui exterior dur, din cauza unei tragedii romantice din trecut.
Sîla și Boran nu au aproape nimic în comun, dar devin soț și soție. Ea, foarte tânără, obișnuită cu viața de la Istanbul, se simte ca-ntr-o colivie în noua ei casă. El încearcă să-și respecte părinții, dar e prins în conflictul dintre aceștia și noua soție, care nu vrea să audă de obiceiurile locului. Însă, pe parcurs, cei doi încep să facă echipă și chiar se îndrăgostesc, deși povestea lor de dragoste va întâlni deseori obstacole uriașe.
Mehmet Akif Alakurt a avut un comportament dificil şi nepotrivit şi pe platourile de filmare de la „Puterea destinului”, unde nu s-ar fi înţeles cu partenera sa din serial, Cansu Dere, şi cu o altă femeie din staff-ul serialului, cea care se ocupă de costume. Acesta ar fi ameninţat-o şi ar fi ironizat-o la un moment dat doar pentru că hainele sale nu erau călcate cum trebuie.
Serialul a început pe 5 ianuarie 2015 la Pro TV şi a fost mutat ulterior pe Acasă TV. Producția a mai fost difuzată și la postul Happy Channel.
Pe lângă producția „Sıla”, actorul a mai făcut parte din distrubuția unor seriale precum „Emanet” (2014), „Adanalı” (2008–2010) și Vatanim Sensin (2016).
Citește și: