Cum își petrec vara celebrele actrițe-mămici din serialele turcești
Actrițele celebre din Turcia, cunoscute la noi datorită interpretărilor memorabile din producțiile TV, se dedică în această perioadă rolului de mame, reușind în același timp să impresioneze prin aparițiile lor la evenimente sau în vacanțe.
Haideți să descoperim cum își petrec sezonul estival alături sau nu de copiii lor Fahriye Evcen, Pinar Deniz, Neslihan Atagül, Asli Enver, Eda Ece și Bergüzar Korel.
Fahriye Evcen: vacanță de familie în Bodrum și o siluetă impecabilă
Actrița din “În dragoste și în război” și “Poveste de familie” și soțul ei, cunoscutul Burak Özçivit (“Dragoste infinită”), au împreună doi băieți, pe Karan, de 6 ani, și pe Kerem, de doi ani. În ultimii ani, Fahriye (39 de ani) s-a dedicat familiei, punând cariera pe locul al doilea.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 62
Ultimul ei proiect este serialului istoric “Uyanış: Büyük Selçuklu” (2021-2022), în care a jucat alături de Barış Arduç. În zilele călduroase de vară, Fahriye se relaxează pe litoralul turcesc alături de cei mici, Bodrum fiind stațiunea ei preferată, dar și locul unde ea și soțul ei și-au cumpărat o reședință superbă.
Actrița apare întinsă pe un șezlong și în picioare și atrage atenția urmăritorilor cu silueta ei de invidiat și postura sa elegantă.
Asli Enver: momente tandre cu fetița Elay și proiecte noi pe Netflix
Protagonista serialelor „Mireasa din Istanbul” și „Alegerea”, are o fetiță, Elay, care pe 4 iulie a împlinit 2 ani. “E vremea recoltei”, a scris Asli de curând în dreptul unor fotografii urcate pe Instagram în care apare cu fetița ei. Asli (41 de ani) și tatăl bebelușei, Berkin Gökbudak (director în cadrul unei divizii medicale din Turcia), formează un cuplu din vara lui 2022, iar în luna noiembrie a aceluiași an au devenit soț și soție, cununia civilă având loc într-un cadru restrâns, acasă, la Istanbul. Asli poate fi urmărită la Disney Plus, în serialul „Arayış” („Căutarea”), alături de Mehmet Günsür („Suleyman Magnificul”), iar la Netflix în drama „Pe mâini bune” („Sen Yaşamaya Bak”), în care joacă alături de Kaan Urgancıoğlu („Secrete de familie”). Ea va reveni pe platourile de filmare pentru un serial realizat de Netflix, “Enfes Bir Akşam” (“O seară delicioasă”), în care va face pereche cu Engin Akyürek.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 24 / 62
Bergüzar Korel: trei copii, siluetă de vis și o vară la Marmaris
Bergüzar Korel și soțul ei, Halit Ergenç (starul producției “Suleyman Magnificul”), au împreună 3 copii, pe Leyla, de doi ani, pe Ali, de 13 ani, și pe Han în vârstă de trei ani și jumătate. Bergüzar (41 de ani), pe care ați văzut-o la noi în „Suleyman Magnificul”, „Patria mea ești tu!” și “1001 de nopți”, se relaxează vara aceasta la plajă în Turcia de unde a urcat niște poze superbe pe rețelele de socializare, fără copiii ei.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 29 / 62
Actrița se bucură de vremea caldă din Marmaris și primește elogii din partea urmăritorilor, mai ales că a topit mai multe kilograme în ultima perioadă.
Cel mai recent proiect al ei este serialul „Dügüm” (“Bucla”), de la Amazon Prime, în care îi dă viață unei moderatoare de televiziune, Neslihan Turhan, care dezbate în emisiunea ei crime neelucidate sau cazurile unor persoane dispărute.
Pinar Deniz: vacanță cu bebelușul și o vară plină de emoție
Vara aceasta frumoasă actriță se bucură la maximum de perioadă de bebelușeală. Așa că ea adoră să se plimbe cu băiețelul ei de aproape 4 luni, dar și să se bălăcească cu el la mare și la soare în stațiunea Alaçatı. Actrița în vârstă de 31 de ani și soțul ei, actorul Kaan Yildirim, au devenit pe 1 aprilie, părinții unui băiețel, care a primit numele de Fikret Hakan.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 41 / 62
Nunta lor a avut loc în toamna lui 2024 la Roma. Imediat după cei doi au organizat o petrecere și la Istanbul în care au dat vestea că așteaptă un băiețel.
Pinar este cunoscută telespectatorilor din România din serialele “Patria mea ești și tu!”, “Iubirea: Curs pentru începători” (Netflix) și “Secrete de familie” (“Yargı”). Acesta din urmă a avut 3 sezoane, și a obținut, de la lansarea sa în 2021, mai multe premii, printre care și un Emmy International.
Neslihan Atagül: prima vară ca mamă și iubire fără limite
Frumoasa actriță în vârstă de 32 de ani a devenit mama unui băiețel, Aziz, în luna martie a acestui an, iar în prezent se bucură de cel mai frumos rol de până acum, cel de mamă. Neslihan şi soțul ei, actorul Kadir (care au jucat împreună în „O singură privire”) s-au îndrăgostit la filmările serialului „Un destin la răscruce” („Fatih Harbiye”, 2013-2014), iar în iulie 2016 s-au căsătorit.
Impresionată de ajutorul pe care acesta i-l oferă în creșterea bebelușului, ea i-a declarat pe Instagram: “Ești cel mai bun tată pe care l-am văzut vreodată!”.
Neslihan, care face un rol apreciat în comedia de la Netflix, din 2023, “Oh, Belinda!”, a fost văzută pe micile noastre ecrane în “Dragoste infinită” și “Fiica ambasadorului”, dar și în cel mai recent proiect al ei, “Sărutul otravit” (“Gecenin Ucunda”, 2022-2023).

VEZI GALERIA FOTOPOZA 48 / 62
Eda Ece: escapade cu prietenele și clipe dulci cu fetița Mina
“Fata cu bucle care nu se oprește nici măcar un minut”, a scris cunoscuta actriță pe contul de Instagram în drepul unei fotografii cu superbă ei fetiță, Mina Ipek.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 56 / 62
Vara aceasta Eda se bucură de bebelușeală, dar nu uita să se și răsfețe. Ea a fost la începutul lui iulie cu prietenele ei în excursie pe insula grecească Leros.
Frumoasa actriță în vârstă de 33 de ani, interpreta lui Yildiz Yilmaz din serialul “Prețul fericirii” (“Yasak Elma”), care a fost difuzat de Kanal D, și soțul ei, jucătorul de baschet Buğrahan Tuncer, au devenit părinți pe 4 aprilie anul trecut.
Eda și Buğrahan s-au căsătorit în iunie 2023 la un hotel luxos de pe malul Bosforului. Anul acesta ea s-a întors la tv în Turcia ca jurat în showul “Yetenek Sizsiniz Türkiye” (varianta turcească a emisiunii “Românii au talent”).
Sursa foto: Instagram