Dan Capatos va lipsi peste două luni de la cârma emisiunii pe care o prezintă
După aproape două decenii de activitate continuă în televiziune, Dan Capatos se vede nevoit să ia o pauză extinsă, pentru prima oară în cariera sa, ca urmare a unor probleme de sănătate. Prezentatorul va fi supus unei intervenții chirurgicale la corzile vocale, după ce medicii i-au descoperit un polip care i-a afectat atât vocea, cât și starea generală de sănătate.
Decizia de retragere temporară a fost luată la recomandarea specialiștilor, care au constatat că afecțiunea nu influențează doar capacitatea vocală, ci are și implicații asupra rezistenței fizice, afectând inclusiv inima și sistemul respirator. Deși intervenția este considerată una de rutină, perioada de recuperare impune un repaus total din activitatea mediatică pentru cel puțin două luni.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
În prima etapă a procesului de recuperare, Capatos va urma un repaus vocal absolut de două săptămâni, urmat de un program intensiv de logopedie, menit să-i redea funcțiile vocale într-un mod optim și sigur. Această perioadă de recuperare îl va ține departe de ecran nu doar până la finalul sezonului actual, ci și în primele săptămâni ale celui următor.
„E o intervenție de rutină din punctul de vedere al chirurgilor, nu e nimic extraordinar care să aducă panică (…) Doar că repausul este unul specific, două săptămâni este de repaus total, două săptămâni cu niște exerciții de logopedie, incompatibile cu prezentarea unei emisiuni (…) Oricât m-aș fi chinuit să stau spre finalul acestui sezon, vocea nu mă mai ajută și de aici se leagă cumva și alte probleme. Obosesc foarte mult și se pune presiune și pe inimă, și pe plămâni și medicii au luat hotărârea că intervenția trebuie făcută acum (…) Vă las pe mâini bune”, a transmis Dan Capatos.
Cine îl înlocuiește pe Dan Capatos la „Un show păcătos”
Pe durata absenței sale, emisiunea „Un show păcătos” va continua fără întreruperi. Formatul va fi preluat de colegii săi, Mara Bănică și Silviu Andrei, care vor asigura continuitatea și vor menține dinamica cu care publicul s-a obișnuit.
Este pentru prima dată în aproape 18 ani de carieră când Dan Capatos este forțat să se retragă mai mult decât pentru obișnuita vacanță de vară. De această dată, nu este vorba despre odihnă, ci despre o necesitate medicală stringentă, care impune o reconectare la propriile nevoi de sănătate.
„Eu o să pierd și începutul următorului sezon timp de două săptămâni, așadar veți fi cu Mara și cu Silviu începând de mâine până la finalul sezonului (…) E, practic, cea mai lungă pauză. De când am început emisiunea, de aproape 18 ani, nu am lipsit aproape niciodată două luni și jumătate, dar așa s-a nimerit. Era vacanța și a mai apărut și această o lună și un pic”, a mai spus acesta.
Revenirea prezentatorului este estimată pentru toamna acestui an, iar echipa show-ului îi asigură pe telespectatori că spiritul și energia caracteristică emisiunii vor fi păstrate și în lipsa sa.
Sursă foto: Instagram – Antena Stars
Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primește zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, modificări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutăți de pe platformele de streaming. TVmania.ro – sursa ta de încredere pentru tot ce mișcă în lumea divertismentului, din 1998. Abonează-te acum: https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și: