Dana a declarat pe blogul ei că a cumpărat deja biletele de avion, aşa că nu există cale de întoarcere. După o escală de câteva ore la Moscova, timp în care Dana speră să poată vizita câte ceva din obiectivele turistice moscovite, ea va ajunge în ţara la care visa „de ceva timp, dar pentru care nu am găsit niciodată avântul necesar”.
Dana Rogoz nu a lăsat la mâna oricui vacanţa din acest an. Dimpotrivă, ea va fi propriul organizator, dar nu îi va fi greu, pentru că face asta de câţiva ani buni. Printre primele lucruri rezolvate se află drumul cu avionul, iar lucrurile sunt clare. Dana ajunge în New Delhi la 3 dimineaţa.
„Eu îmi organizez singură excursiile de câţiva ani. Am căutat cele mai ieftine bilete de avion şi mi le-am cumpărat singură on-line. Plec pe 18 august şi stau până pe 4 septembrie”, a povestit Dana Rogoz.
Dana va ţine un jurnal de călătorie pe blogul ei, special gândit pentru cei care ar vrea să ajungă vreodată prin India. Ea aşteaptă şi sfaturi din partea fanilor ei sau a celor care intră pe blog. „Orice mesaj îmi e de ajutor”, a completat Dana.
Tânăra actriţă nu a ales o vacanţă scumpă, deci nu poate fi vorba de all inclusive. Vacanţa în India va însemna că Dana va merge cu rucsacul în spate şi va vizita cât de mult posibil în cele aproape trei săptămâni din India.
„Până la urmă îţi iese o vacanţă mai ieftină cu mult decât în Europa. De exemplu, o masă în Roma sau Paris te costă în jur de 15 – 20 euro. În Malaezia cu 5 euro mâncam pe săturate. Iar din ce am înţeles, India este foarte ieftină, asta desigur în cazul în care nu alegi să mănânci la resorturi de lux (ceea ce nu voi face)”, a povestit Dana Rogoz.