Homepage  / Nu rata!

Emanuel Terzian vine la Premier League Magazin

de Redactia Tvmania

În această seară, de la 20.30, pe Eurosport 1, Emanuel Terzian vine la Premier League Magazin să discute despre etapa a 5-a din Anglia. Toate detaliile acestei etape din campionatul Angliei vor fi dezbătute alături de Dan Chilom și invitatul permanent al emisiunii, Costin Ștucan, redactor șef Prosport.

manolo-terzian

Nu mai puțin de 36 de goluri au fost înscrise în runda cu numărul 5 din Premier League, marcându-se cel puțin câte un gol în fiecare partidă. Au fost 8 victorii ale gazdelor și două succese ale formațiilor vizitatoare, fiind o etapă fără rezultate de egalitate.

Recordul lui Jurgen Klopp

Chelsea vs Liverpool a deschis această rundă (vineri, Live pe Eurosport 1) iar așteptările derby-ului cu o tradiție de peste 100 de ani au fost depășite. Oaspeții au deschis scorul prin Dejan Lovren, dublându-și apoi avantajul printr-o reușită superbă a lui Jordan Henderson.

Diego Costa a redus din diferență în repriza a doua însă nu a fost de ajuns pentru a stopa al doilea succes consecutiv al lui Jurgen Klopp ca manager al lui Liverpool pe Stamford Bridge. Este o performanță care i-a mai fost la îndemână doar lui Arsene Wenger/ Arsenal, acum 19 ani.

”Liverpool e o echipă atât de frumoasă cu Klopp pe bancă încât niciun rezultat al ei nu e o surpriză. Nici când pierde cu Burnley, nici când câștigă pe Emirates sau pe Stamford Bridge”, spune jurnalistul Emanuel Terzian, invitatul lui Dan Chilom în cadrul Premier League Magazin.

Cine o oprește pe Man. City?

Sunderland, Stoke, West Ham, Man. United și acum Bournemouth. Acestea sunt echipele care în startul sezonului nu au reușit să câștige vreun punct în fața celor de la Manchester City.

Trupa lui Pep Guardiola e singura formație cu maxim de puncte după primele 5 etape, lucru care nu îl surprinde pe

Emanuel Terzian: ”E stilul Guardiola să înceapă în forță sezonul și să facă diferența încă din primele runde prin constanță. Așa făcea la Barcelona, așa a făcut și la Bayern. Sincer, mă așteptam ca în Anglia să-i fie mai greu. Dacă tipul ăsta câștigă Premier League din primul sezon chiar e mare”.

În afara lui City, Everton și Tottenham sunt singurele formații care nu au pierdut vreun meci în aceste 5 etape. La polul opus, Stoke și Sunderland sunt echipele care nu au înregistrat deocamdată nicio victorie.

Urmărește-ne pe Google News
VEZI PROGRAMUL TV
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 MasterChef
  • 22:30 Lichidaţi-i! 15
    În puterea nopţii, în timp ce se află în staţie şi aşteaptă autobuzul, Smith vede o femeie însărcinată care este urmărită de un bărbat înarmat. Smith îi urmăreşte...
  • 00:15 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 00:45 MasterChef
  • 03:00 Vorbeşte lumea AP

  • 05:00 Ce spun românii

  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator

  • 14:00 Poveşti de familie AP
    Serialul "Poveşti de familie" este o antologie de poveşti inspirate de probleme cât se poate de actuale pentru societatea românească. Bazat pe formatul internaţional...
  • 16:00 Acces direct AP
    "Acces Direct", unul dintre formatele puternice ale după-amiezii, difuzat de luni până vineri, de la ora 17.00, îşi cucereşte telespectatorii cu subiecte inedite...
  • 17:00 Observator

  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Râzi cu RoaST AP
    Pe 1 decembrie, comedia face istorie, iar Şerban Copoţ şi Dan Badea spun "România, Râzi cu RoaST!". Personaje istorice din toate timpurile, al căror nume a rămas...
  • 23:30 Observator

  • 00:00 Grand Hotel 12
  • 01:00 Grand Hotel 12
  • 02:00 Rocky III AP
    Al treilea film din celebra serie Rocky, partea a III-a continuă povestea boxerului Rocky Balboa, ajuns dintr-un ilustru necunoscut, o vedetă a ringului aflată mereu...
  • 04:00 Poveşti de familie AP

  • 05:00 Preţul cel bun

Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 08:15 Pastila de râs AP
    Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...
  • 08:45 Teleshopping

  • 09:15 Mireasa din Istanbul AP
    Povestea fascinantă de dintre Sureyya (Asli Enver) şi Faruk (Ozcan Deniz) continuă cu întâmplări dramatice, menite să stârnească interesul privitorului. În ultimul...
  • 11:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 12:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 17:00 Puterea dragostei AP

  • 19:00 Ştirile Kanal D AP

  • 20:00 Fiica Ambasadorului AP
    Sancar (Engin Akyürek) este fiul unui arendaş, care nu a părăsit niciodată satul în care a văzut lumina zilei, Muğla. Nare (Nesligan Atagül) este fiica unui ambasador...
  • 00:00 Bravo, ai stil! AP
    "Bravo, ai stil! Celebrities" se pregăteşte să aducă în lumina reflectoarelor o noua generaţie de concurente, cunoscute deja publicului din România. Aspirantele...
  • 02:00 Ştirile Kanal D AP

  • 03:00 Puterea dragostei AP

  • 05:00 În căutarea adevărului AP