Homepage  / Seriale turceşti

„Fata de la fereastră”, episodul 64. Hayri apare la înmormântarea lui Feride. Ce se întâmplă în episodul difuzat de Kanal D pe 5 ianuarie

„Fata de la fereastră”, episodul 64. Hayri apare la înmormântarea lui Feride. Ce se întâmplă în episodul difuzat de Kanal D pe 5 ianuarie
18

de Redactia Tvmania,

Serialul turcesc „Fata de la fereastră”, difuzat la Kanal D, aduce telespectatorilor o combinație captivantă de dragoste, dramă și mister. Protagonista, Nalan, o tânără arhitectă frumoasă și inteligentă, se află prinsă într-un cerc de secrete și intrigi ce amenință să-i schimbe viața. Serialul poate fi urmărit de luni până vineri, de la ora 20:00, sau online pe site-ul oficial Kanal D.

Mai jos găsești rezumatul episoadelor, actualizat constant.


Rezumat episoade „Fata de la fereastră” (Kanal D) – UPDATE

Fata de la fereastra -Burcu Biricik  si Feyyaz ŞerifoğluIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 18

UPDATE: Rezumat episodul 64 – 5 ianuarie 2026

Hayri își face apariția la înmormântarea lui Feride, un gest neașteptat care îi surprinde și îi irită pe toți cei prezenți. Nimeni nu se aștepta ca acesta să aibă curajul să vină, iar Sedat este cel mai afectat, neputându-și ascunde furia atunci când îl vede participând la ceremonie. În ciuda faptului că Nalan îl respinge constant, Hayri insistă să vorbească cu ea. Cu ajutorul lui Billur, reușește să ajungă la Nalan, însă aceasta, vizibil deranjată, îi cere să nu o mai caute.

Deși familia este profund îndurerată de pierderea lui Feride, spre seară Sedat merge într-un club, unde se distrează în compania altor femei. Încă tulburată și incapabilă să doarmă, Nalan merge în camera lui Muzo pentru a sta de vorbă cu el. Acolo îi mărturisește că a hotărât să lupte pentru căsnicia ei și să îi mai ofere lui Sedat o șansă, realizând cât de mult a greșit lăsându-se atrasă de Hayri.

Aflat la curent că Sedat nu este acasă, Hayri se strecoară în conac fără a fi observat și intră în camera lui Nalan. Observând că aceasta nu se află acolo, încearcă să o contacteze telefonic, însă Muzo vede apelul și îi închide telefonul. Între timp, Sedat se întoarce acasă, urcă în camera soției sale și, când deschide ușa, îl găsește pe Hayri în mijlocul camerei.

UPDATE: Rezumat episodul 63 – 2 ianuarie 2026

Episodul 63 aduce o ruptură definitivă în povestea lui Nalan. Deși Hayri refuză să accepte despărțirea și continuă să o urmărească din umbră, Nalan rămâne hotărâtă să pună capăt relației și să meargă mai departe.

În același timp, Muzo încearcă să o convingă pe Billur să intervină și să o îndepărteze pe Nalan de Hayri, însă Billur crede că această relație este singura care o face fericită.

Momentul-cheie al episodului este întâlnirea misterioasă a lui Nalan cu un bărbat din trecutul tatălui ei, care declanșează o revelație dureroasă despre originea ei și o determină să o confrunte pe Feride.

Episodul se încheie într-o notă intens emoțională, cu Nalan pusă în fața unui adevăr care îi schimbă complet perspectiva asupra familiei și a propriei vieți.

UPDATE: Rezumat episodul 62 – 1 ianuarie 2026

Sedat se prăbușește după pierderile care îl lovesc din plin: moartea Canei și pierderea copilului nenăscut. Rănit și vulnerabil, se apropie din nou de Nalan și începe să viseze la „viața normală” pe care n-a știut să i-o ofere: casă, liniște, familie.

Feride vede imediat „momentul” și intervine: îi apropie, le creează context, le dă timp împreună. Dar Hayri refuză să fie șters din poveste. O urmărește pe Nalan, își petrece serile în fața conacului și stă, literalmente, sub fereastra ei, așteptând un semn.

Punctul de fierbere: Hayri oprește taxiul în care se află Nalan ca să vorbească cu ea. Fără răspunsuri, ajunge direct la concluzia care îl arde: Feride a forțat-o să se întoarcă la Sedat. Între timp, Sedat primește și o veste bună – un nou rol de manager la hotel – și o „sărbătorește” cu Nalan, într-o seară cu aer romantic… dar cu tensiune în spate.

UPDATE: Rezumat episodul 61 – 30 decembrie 2025

Nalan era gata să lase totul în urmă pentru Hayri, dar decizia ei se frânge brusc. Hayri nu acceptă ruptura și, cu ajutorul lui Muzo, înțelege adevărul și hotărăște să lupte în continuare pentru ea.

Billur intră în joc ca să-l ajute să ajungă la Nalan, însă este întâmpinată de Feride, care „citește” intenția din prima. Avertismentul e direct, tăios și fără loc de negocieri: să nu se mai implice, altfel vor exista consecințe.

În paralel, Rafet îi spune lui Emir că nu mai vrea să vândă compania – afacerea trebuie să rămână „în familie”.

UPDATE: Rezumat episodul 60 – 29 decembrie 2025

HFeride îi surprinde pe Nalan și Hayri într-un moment tandru. Nu reacționează imediat, dar începe să construiască planul: cum îl scoate pe Hayri din viața ei.

Nalan, în schimb, e decisă: vrea o viață nouă și e dispusă să renunțe la tot. Sedat discută cu Feride și recunoaște că a înțeles târziu ce a pierdut. Feride îi spune clar: Nalan vrea divorț și caută casă.

Nalan merge la firmă și anunță familia Koroğlu: divorțează.

UPDATE: Rezumat episodul 59 – 26 decembrie 2025

Feride o presează pe Billur să afle unde este Nalan. Muzaffer intervine și o calmează, apoi îl sună pe Hayri, fără să-i arate că știe.

Când Nalan ajunge acasă, Feride observă alcoolul, o confruntă și îi cere să se întoarcă la conac. Nalan refuză: nu se mai întoarce niciodată.

Feride răspunde cu un gest care doare: îi pune în față actele pentru donația conacului. Nalan semnează, cu dispreț și cu hotărârea care o sperie chiar și pe Feride.

UPDATE: Rezumatul episodului 56, 23 decembrie 2025

Selen ajunge în cartierul în care locuiește Hayri, convinsă că o va găsi acolo pe Nalan. Însă, odată ajunsă la adresa primită de la Muzaffer, este întâmpinată de o femeie care îi spune că nu cunoaște pe nimeni cu numele Hayri.

Pervin se vede cu Rafet și, cu lacrimi în ochi, îi mărturisește că Pera a plecat din țară și că se simte responsabilă pentru nefericirea fiicei sale. Rafet își cere din nou iertare pentru suferința pe care i-a provocat-o în trecut, atunci când a ales-o pe Gulcihan în detrimentul ei. Cu toate acestea, nici mariajul cu Gulcihan nu a fost fericit, iar acum cei doi se află în pragul divorțului.

Emir îi propune lui Rafet un parteneriat de afaceri, iar acesta îl invită la cină, la conac, pentru a-i oferi răspunsul final. Ajuns acasă, Rafet îi anunță pe toți că în acea seară vor avea un oaspete important, o persoană în care are deplină încredere, stârnind astfel curiozitatea tuturor.

Între timp, Feride îl amenință pe Sedat că Nalan va divorța de el. După ce află de la Alp că Sedat s-a întâlnit din nou cu Cana, Feride îi acordă acestuia o ultimă șansă: dacă lucrurile nu se vor schimba, o va lua pe Nalan și vor pleca, mai ales că tânăra își dorește deja separarea.

Sedat îi cere lui Hayri să îi însoțească pe el și pe Nalan la restaurant, însă Hayri se simte din ce în ce mai stânjenit văzându-i pe cei doi ținându-se de mână.

Mai târziu, la întoarcerea la conac, Nalan rămâne în parcare sub pretextul că trebuie să își ia medicamentele din mașină. Sedat intră în casă, iar ea rămâne singură cu Hayri. Pentru a-l liniști, Nalan îl sărută, însă chiar în acel moment, cei doi sunt surprinși de cineva.

UPDATE: Rezumatul episodului 55, 22 decembrie 2025

Selen observă schimbări tot mai evidente în comportamentul lui Hayri și apropierea acestuia de Nalan. Deși Muzo încearcă să o liniștească, Selen nu își poate alunga bănuielile și începe să îi urmărească pe cei doi. În paralel, Nalan simte că Feride îi ascunde un adevăr important, amplificând starea de neliniște. Cana este hotărâtă să dezvăluie adevărul despre sarcină, însă Sedat o oprește, promițându-i un viitor împreună.

Hayri o invită pe Nalan la micul dejun, gest care stârnește și mai multe suspiciuni. Momentul culminant al episodului are loc atunci când Selen o urmărește pe Nalan până la casa lui Hayri: în timp ce cei doi iau micul dejun, cineva sună la ușă, iar suspansul atinge cote maxime.

UPDATE: Rezumatul episodului 53, 18 decembrie 2025

Pera încearcă să se împace cu Muzaffer, însă acesta o respinge fără ezitare. În paralel, Feride descoperă adevărul din spatele biletelor misterioase trimise lui Nalan. Sub presiune, Tako mărturisește că Alp este cel care le-a scris.

Feride îl confruntă pe Alp, care recunoaște că a trimis mesajele pentru ca Nalan să afle adevărul despre sarcina Canei cu Sedat. Acesta susține că aproape întreaga familie încearcă să o protejeze pe Cana, singura excepție fiind Rafet.

Într-un contrast puternic cu tensiunile din familie, Nalan și Hayri petrec momente relaxante la un picnic, apropiindu-se tot mai mult. Între timp, Feride îi dezvăluie lui Rafet vestea care îi va schimba viața: urmează să devină bunic.

Sedat îi surprinde pe Nalan și Hayri râzând împreună în mașină, chiar în fața conacului.

UPDATE: Rezumatul episodului 52, 17 decembrie 2025

Cana reușește cu greu să scape de Alp, după ce acesta descoperă că ea nu a renunțat la copilul lui Sedat și o dă afară din casă. Ea îi cere sprijinul lui Gülcihan, iar împreună cu copiii săi se mută la aceasta în casă. Nalan încearcă să compare scrisul de pe bilet cu cel al tuturor din casă, dar nu reușește să descopere cine l-a scris.

Aceasta se deschide față de Feride și îi spune cât de greu îi este lângă Sedat, iar spre surprinderea ei, aceasta îi spune să divorțeze de el, dar nu înainte de a avea o ultimă discuție cu acesta.

Rafet îi anunță pe toți că vrea să divorțeze de Gülcihan. Un nou conflict apare între Cana și Alp după ce acesta află că soția lui a păstrat copilul lui Sedat. Feride îl surprinde pe Tako când intră camera lui Nalan și îi lasă un plic pe noptieră. După ce acesta pleacă, intră și citește biletul trimis de Alp, în care acesta îi scria lui Nalan că soțul ei va deveni în curând tată.

UPDATE: Rezumatul episodului 51, 16 decembrie 2025

Nalan trece prin momente dificile după comportamentul dezamăgitor al lui Sedat la o petrecere. Acesta o lasă în grija lui Billur pentru a petrece cu alte femei, ceea ce o afectează profund pe Nalan.

În același timp, tensiunile cresc în conacul familiei. Levent ajunge beat acasă și are nevoie de ajutorul lui Hayri, spre nemulțumirea celorlalți membri ai familiei. Feride încearcă să-i separe pe Nalan și Hayri, cumpărându-i acesteia o mașină nouă.

Un moment crucial are loc când Tako lasă un bilet misterios pentru Nalan. Mesajul o tulbură pe aceasta, determinând-o să caute alinare în parc. Hayri o urmărește și o îmbrățișează, fără să știe că Muzaffer îi observă.

UPDATE: Rezumatul episodului 49, 12 decembrie 2025

Rafet îl întreabă pe Sedat de ce l-a vătămat pe Alp, moment în care Sedat alege să păstreze adevărul doar pentru el și să inventeze o poveste credibilă. La rândul său, Alp păstrează propriul său secret. Acesta nu îi dezvăluie lui Feride ce știe despre Cana. Pe parcursul episoului 49, Rafet, Cana și Feride încearcă din răsputeri să-l convingă pe Alp să renunțe la plângerea depusă la poliție.

Rafet este pus într-o situație delicată și extrem de dificilă. Acesta nu poate trece peste ceea ce a făcut Gülcihan și este hotărât să pună capăt căsniciei. Gülcihan îl sună pe Cavit și îl roagă pe acesta să discute cu soțul ei, astfel încât să-l facă să se răzgândească. 

Persoana care i-a scris bilețelul lui Nalan rămâne necunoscută, însă întreaga situație o face pe fată să recurgă la noi întâlniri pe ascuns cu Hayri. Aceasta îi arată biletul pe care l-a găsit sub pernă lui Hayri, speriată că cineva i-a văzut când s-au sărutat. Din acest punct, lucrurile devin și mai complicate pentru Nalan, trăind în frică și într-o poveste de dragoste interzisă. 

UPDATE: Rezumatul episodului 48, 11 decembrie 2025

Sedat ajunge la închisoare după o altercație cu Alp, iar Nalan îl vizitează, simțindu-se vinovată pentru evenimentele din noaptea nunții. Relația dintre Rafet și Gulcihan este pusă la încercare când adevărul despre trecutul ei cu Cavit iese la iveală. Rafet, profund rănit de minciunile soției, cere divorțul. În același timp, despărțirea de Pera îl afectează puternic pe Muzaffer, care se izolează în camera sa, refuzând să mănânce. Situația lui Muzaffer se agravează când Dondu aude un zgomot alarmant din camera lui. Între timp, Rafet încearcă să afle adevărul de la Sedat despre incidentul cu Alp, în timp ce Feride decide să discute direct cu Alp despre cele întâmplate.

UPDATE: Rezumatul episodului 47, 10 decembrie 2025

După ce află că Cana este însărcinată, Nalan merge direct la ea pentru a lămuri situația. O întreabă fără ocolișuri dacă este însărcinată și dacă tatăl copilului este Sedat. Cana îi spune că Sedat nu are nicio legătură cu sarcina ei și că nu s-au mai văzut de mult timp.

Nalan insistă ca ea să ea să meargă la conac și să spună același lucru în fața tuturor. Când ajung, toată familia este prezentă, cu excepția lui Rafet, care dormea. Nalan le spune că nu mai vrea să audă nici o minciună și întreabă dacă cineva are curajul să recunoască adevărul despre Cana, Sedat și copil. Selen și Feride neagă totul, făcând-o pe Nalan să creadă că a interpretat greșit.

După vizita la conac, Hayri o conduce pe Cana acasă. Pe drum, ea încearcă să deschidă o discuție și îi spune că Sedat este gelos pe el, suspectând o legătură între el și Nalan. Mai afirmă că apropierea lor e vizibilă pentru oricine. Hayri rămâne tăcut. Înainte să coboare din mașină, Cana îi mărturisește că este însărcinată, iar copilul este al lui Sedat.

În timp ce pregătirile pentru nunta lui Muzo și Pera sunt în toi, Nalan începe să bea tot mai mult. Billur încearcă să o oprească, dar Nalan îi spune cât de nefericită este alături de Sedat, apoi se retrage în grădină, unde vorbește cu Hayri.

Cana apare neinvitată la nuntă, însă când iese, apare Alp, care îi spune că știe că este însărcinată cu Sedat, moment în care Sedat se enervează și îl lovește. Cana și Selen se străduiesc să-i despartă.
Nalan merge în grădină cu Hayri și îl sărută, lucru care îl lasă fără cuvinte pe bărbat.

UPDATE: Rezumatul episodului 46, 9 decembrie 2025

După ce îi surprinde pe Hayri și pe Billur împreună, Nalan îl așteaptă pe Hayri să rămână singur și îl confruntă, vizibil afectată. Aceasta îi reproșează că, în loc să-i ceară ajutorul ei sau lui Rafet, a ales să apeleze la Billur.

Nalan îi propune lui Sedat să facă o plimbare pe malul mării, iar acesta rămâne uimit fiindcă Nalan nu obișnuia să se comporte atât de deschis cu el. Cu intenție clară, Nalan îi cere să-l ia pe Hayri ca șofer, sub pretextul că Sedat este prea obosit după ziua de la birou.

Cana o cheamă pe Gulcihan la ea și îi dezvăluie că este însărcinată, felicitând-o pentru primul ei nepot. Îi povestește cum Selen și Feride au încercat să o forțeze să renunțe la copil, însă le-a făcut să creadă că le urmează planul.

Gulcihan îi spune că are dreptul să decidă singură ce vrea să facă și îi promite că o va proteja de Feride pe toată durata sarcinii. Târziu în noapte, când toți ceilalți dorm, Gulcihan discută cu Selen și Sedat despre situația Canei, iar Nalan coboară în bucătărie după apă și, fără să vrea, aude tot. Așa află că Cana este însărcinată.

UPDATE: Rezumatul episodului 45, 8 decembrie 2025

După plecarea lui Feride și a lui Hayri, Nalan rămâne complet singură și lipsită de sprijinul celor apropiați. Totuși, Hayri își face apariția pe neașteptate, iar acest lucru îi dă un strop de speranță.

Muzaffer, șocat de adevărata identitate a lui Pervin, își pierde complet încrederea în Pera și chiar dacă acesta rămâne dezamăgit și îi spune că nu mai poate avea încredere în ea, o discuție cu Nalan îl face să-și dea seama că Pera are intenții sincere și nu joacă teatru.

În ziua următoare, Muzaffer merge să o caute, iar Pera tocmai ieșise din casa lui Pervin, după ce se certase cu aceasta și hotărâse să plece definitiv.

Văzând-o plângând în mașină, Muzaffer se apropie și o întreabă dacă este dispusă să înceapă o viață nouă alături de el, departe de toată agitația, iar aceasta acceptă oferta lui.

Înainte de a părăsi conacul, Feride îi lasă lui Nalan o scrisoare tulburătoare. Citind-o, Nalan descoperă justificările dure ale femeii pentru comportamentul ei din trecut. Rănită și temătoare, Nalan se
întreabă dacă o va mai vedea vreodată pe cea pe care a considerat-o mereu mama ei.

Feride află de sarcina Canei după ce ascultă conversația dintre Selen și Sedat și pune la cale un plan să reintre în viața lui Nalan pentru a o putea controla din nou.

UPDATE: Rezumatul episodului 44, 5 decembrie 2025

Cu ochii în lacrimi, Nalan îi spune lui Hayri cât de mult înseamnă el pentru ea. Deși Hayri o asigură că nu o va abandona niciodată, o veste neașteptată o lovește puternic atunci când el îi spune că se va întoarce în satul în care a crescut.

Nalan nu mai acceptă controlul Feridei, după ce află minciuna care i-a schimbat viața. Aceasta decide că nu va mai trăi după regulile impuse de mama ei și pentru prima dată, Nalan îi spune clar lui Feride că nu mai vrea să dea explicații pentru niciun gest.

Simțind că și-a pierdut locul în viața lui Nalan, Feride hotărăște să plece, iar fata, dornică să lase trecutul în urmă, este surprinsă de decizia mamei, dar nu face niciun gest să o oprească.

Nalan este profund tulburată de gândul că Hayri va pleca în orașul natal și se decide să îl sune și îi reamintește că el i-a promis că nu va pleca de lângă ea.

UPDATE: Rezumatul episodului 43, 4 decembrie 2025

Episodul 43 din „Fata de la fereastră” marchează unul dintre cele mai puternice momente din povestea lui Nalan. Potrivit Kanal D România, tânăra află în sfârșit secretul pe care Feride l-a ascuns cu îndârjire: Sema este mama ei biologică, nu femeia care a crescut-o.

Șocată de adevăr, Nalan o înfruntă pe Feride și îi reproșează lipsa de afecțiune care i-a marcat copilăria. Dezvăluirea vine ca o lovitură pentru ea, iar dorința de a-și cunoaște rădăcinile devine mai puternică decât oricând.

Când îi cere lui Feride să-i spună cine este tatăl ei natural, răspunsul vine sec și dur: refuz. Iar tensiunea dintre ele atinge punctul culminant. Nalan se afundă într-o stare de neliniște și vulnerabilitate, iar relația cu Hayri se deteriorează rapid. Ea respinge ajutorul lui, iar între cei doi izbucnește un conflict dureros.

UPDATE: Rezumatul episodului 42, 3 decembrie 2025

Feride și Hayri intră într-un conflict deschis, în timp ce Nalan se confruntă cu gelozia. Feride, observând apropierea lui Hayri de Nalan, îl înfruntă dur și îl avertizează. Surprinzător, Hayri îi declară război deschis. Nalan, cuprinsă de gelozie, îi invită pe Billur și Hayri la consulat, dar este tulburată de apropierea dintre ei. Un moment crucial apare când Cana descoperă că este însărcinată. Ea reușește să se întâlnească cu Sedat, dezvăluindu-i vizita lui Hayri și adevărul șocant despre Nalan: nu este fiica biologică a lui Feride.

Sedat, furios, decide să-l confrunte pe Hayri și să o întrebe pe Nalan despre Feride. În ciuda riscurilor, Feride ia decizia curajoasă de a-i spune lui Nalan adevărul, chiar dacă acest lucru ar putea să o rănească profund.

UPDATE: Rezumatul episodului 41, 2 decembrie 2025

Sedat descoperă fotografia în care apar Nalan și Hayri și o confruntă pe Nalan, cerând explicații, dar ea își menține poziția și nu cedează presiunilor sale și îi spune că el este ultima persoană care are dreptul să îi ceară socoteală și îi amintește de relația lui cu Cana.

În timp ce Nalan rămâne fermă în fața lui Sedat, Hayri încearcă să descopere cine a pus paparazii pe urmele lor. Pentru prima oară, Nalan i se împotrivește lui Feride și îi spune un hotărât nu atunci când mama ei găsește biletul lăsat de Hayri în camera lui Nalan și, convinsă că fiica ei va suferi din nou, vrea să o pedepsească.

Însă reacșia lui Nalan este neașteptat de fermă: îi explică faptul că Hayri i-a adus un desert ca să o înveselească și că între ei doi nu există nicio relație, nici nu ar putea exista vreodată. Mai mult, Nalan izbucnește și îi spune că s-a săturat să încerce mereu să o mulțumească, pentru că nimic din ce a făcut, din copilărie până acum, nu a reuțit vreodată să o mulțumească, la fel cum Sedat nu a apreciat eforturile ei de a fi o soție bună. Feride rămâne șocată de atitudinea fiicei ei.

UPDATE: Rezumatul episodului 40, 1 decembrie 2025

Noi dezvăluiri în serialul „Fata de la fereastră”! Hayri încearcă să-și exprime sentimentele față de Nalan, dar este întrerupt, iar paparazzi surprind interacțiunea lor. Imaginile ajung rapid la Cana, care le arată imediat Feridei. Văzând fotografia compromițătoare, Feride este copleșită de emoții și se grăbește spre conac pentru a o confrunta pe Nalan, punând la cale un plan de separare a celor doi.

În ciuda distanțării aparente a lui Nalan, Hayri nu renunță. Într-un gest romantic, îi aduce desertul preferat la ușă, încercând să-i aducă bucurie și subliniind persistența sentimentelor sale, în ciuda obstacolelor.

UPDATE: Rezumat episodul 39 „Fata de la fereastră” – Kanal D, 28 noiembrie

Nalan intră în panică când descoperă în portofoliul lui Hayri o fotografie cu ea. Crescută cu teama de a iubi, nu știe cum să interpreteze gestul și este profund tulburată. Găsind portofelul pierdut al lui Hayri în mașină, îl lasă la vedere la conac, iar Feride, care o urmărea, află totul.

În paralel, Pera își mărturisește sentimentele lui Muzo, care inițial refuză, dar a doua zi decide să-i dea o șansă. La final, Nalan și Hayri se plimbă împreună, iar ea îi înmânează fotografia, un moment plin de emoție și sinceritate, în care Hayri vrea să-i spună ce simte.

UPDATE: Rezumat episodul 38 „Fata de la fereastră” – Kanal D, 27 noiembrie

Feride, furioasă că Nalan continuă să se vadă cu Hayri, decide să se mute în conac și să intervină în relația lor. Rafet descoperă cheltuieli suspecte în firmă, iar Levent și Selen se confruntă cu probleme financiare.

UPDATE: Rezumat episodul 37 „Fata de la fereastră” – Kanal D, 26 noiembrie

Nalan regretă apropierea de Hayri, copleșită de vinovăție pentru momentele petrecute împreună, iar Hayri este impresionat de sensibilitatea ei.

Cana încearcă să refacă relația cu Sedat, profitând de tensiunile cu Feride, dar Sedat menține distanța. Sub presiune și frământată de propriile sentimente, Nalan se întreabă cum să-i mărturisească lui Hayri ce simte, realizând că doar el îi oferă sprijin și alinare.

Între timp, Feride continuă să urmărească fiecare pas al lui Nalan și Hayri.

UPDATE: Rezumat episodul 36 „Fata de la fereastră” – Kanal D, 25 noiembrie

Nalan își conduce tatăl pe ultimul drum, copleșită de durere, dar trebuie să respecte regulile stricte ale lui Feride, care nu-i permite să plângă. Tensiunea crește când Nalan își amintește că tatăl ei avea ceva important de spus și o înfruntă pe Feride, moment în care aceasta o pălmuiește.

Între timp, Cana provoacă scandal la condoleanțe și, dorind răzbunare, amenință Feride, dezvăluind că știe că Nalan este nepoata și nu fiica ei.

UPDATE: Rezumat episodul 35 „Fata de la fereastră” – Kanal D, 24 noiembrie

Feride încearcă să-i țină pe Nalan și Hayri departe unul de celălalt, în timp ce Nalan își amintește momente din copilărie și îi mărturisește lui Adil durerea cauzată de lipsa afecțiunii și furia mamei sale.

Feride continuă să o rănească, aruncându-i chiar bicicleta preferată în mare. Rafet îl obligă pe Sedat să muncească la spălătoria hotelului, iar Selen află despre asta la cină, provocând râsete.

Cana descoperă de la tatăl ei că Feride nu este mama biologică a lui Nalan. Adil vrea să-i spună adevărul lui Nalan, dar în timpul confruntării cu Feride se prăbușește.

UPDATE: Rezumat episodul 34 „Fata de la fereastră” – Kanal D, 21 noiembrie

Nalan este dusă de urgență la spital și află cu durere că a pierdut sarcina, o tragedie care afectează atât familia Koroglu, cât și pe cea Ipekoglu. În timp ce încearcă să accepte pierderea, se teme de reacția mamei sale.

Între timp, Rafet surprinde o discuție între Selen și Levent și află că atacul asupra lui Sedat a fost orchestrat de oamenii lui Alp. Descoperind și relația continuă dintre Sedat și Cana, Rafet se hotărăște să-l pedepsească.

UPDATE: Rezumat episodul 33 „Fata de la fereastră” – Kanal D, 20 noiembrie

Nalan îl confruntă pe Alp în legătură cu relația lui Sedat și Cana și merge la hotel să-i ceară explicații lui Sedat. Feride îl avertizează pe Alp să nu mai intervină în viața fiicei sale și a copilului.

Rafet primește un cadou de la Pervin, un tablou cu valoare sentimentală din perioada logodnei lor, amintindu-i de promisiunea nerealizată a acesteia. Între timp, Nalan și Sedat se plimbă prin pădure cu Hayri, în timp ce Alp trimite oameni să-l urmărească pe Sedat.

UPDATE: Rezumat episodul 31 „Fata de la fereastră” – Kanal D, 18 noiembrie

Hayri și Muzo sunt profund afectați de vestea sarcinii lui Nalan, fiecare reacționând diferit: Hayri este tulburat, iar Muzo se retrage copleșit de durere. Cavit își mărturisește sentimentele pentru Gülcihan, în timp ce Feride plănuiește o răzbunare împotriva Canei.

Tensiunea dintre Nalan și Sedat crește când ea îl surprinde cu Cana la hotel și află adevărul despre relația lor.

UPDATE: Rezumat episodul 29 „Fata de la fereastră” – Kanal D, 14 noiembrie

Zvonurile despre un posibil proces al lui Sedat o afectează profund pe Nalan, care îl susține necondiționat. Rafet decide să-l trimită pe Sedat departe din oraș, păstrând totul discret.

În paralel, Nalan află că este însărcinată și, prinsă între speranță și teamă, păstrează secretul. Când află că Sedat plănuiește să plece din țară, se grăbește să-i mărturisească vestea, sperând să-l convingă să rămână lângă ea.

UPDATE: Rezumat episodul 26 „Fata de la fereastră” – Kanal D, 11 noiembrie

Nalan se confruntă cu șantajul lui Alper, care îi cere bani pentru a păstra un secret, în timp ce Cana o amenință pe Melisa pentru a-l proteja pe Sedat. Rafet descoperă adevărata identitate a Melisei, provocând un scandal în familie, iar Gülcihan îi dă o palmă Selenei pentru minciuna legată de sarcină.

Feride îl înfruntă pe Alper și îi dă o lecție clară. Nalan găsește un USB cu imagini compromițătoare ale lui Sedat și Melisa, o revelație care zguduie totul în jurul ei.

UPDATE: Rezumat episodul 25 „Fata de la fereastră” – Kanal D, 10 noiembrie

Tensiunile din familia Koroğlu cresc: Cavit îl presează pe Sedat să intre în afacerile familiei, iar Rafet convoacă o întâlnire pentru a lua o decizie prin vot. Cana încearcă să afle informații de la Adil, dar Feride intervine dur.

Nalan, simțind lipsa iubirii mamei sale, ia decizii importante privind relația cu Feride și mediul familial. Sedat se întoarce la Cana, iar Muzo este sfătuit de Nalan să mai acorde o șansă lui Melisa. Episodul se încheie cu șocul zilei: Feride îi spune lui Nalan că nu va putea deveni niciodată mamă, determinând-o să ia o decizie radicală legată de maternitate.

UPDATE: Rezumat episodul 24 „Fata de la fereastră” – Kanal D, 7 noiembrie

Feride trece printr-un atac de panică când Nalan o întreabă despre Sema, distrugând obiecte în casă, în timp ce Hafize privește neputincioasă. Sedat, presat de Alper, cere ajutorul lui Cavit, care acceptă, dar cu condiții neașteptate.

Situația financiară a firmei devine tot mai dificilă, iar Rafet anunță nevoia urgentă de bani lichizi. Feride, copleșită de întrebările lui Nalan, izbucnește din nou, mărturisindu-i lui Adil că simte prezența sufletului Semei, dar refuză să-i dezvăluie adevărul, susținând că Sema a fost sora ei.

UPDATE: Rezumat episodul 23 „Fata de la fereastră” – Kanal D, 6 noiembrie

Feride se teme că Nalan va descoperi că Sema a fost mama ei biologică și o avertizează pe Cana să stea departe de nepoata ei. Muzo riscă să fie descoperit de Rafet în casa lui Hayri, iar Sedat caută soluții disperate pentru a scăpa de Melisa.

După o vizită la cimitir, Nalan descoperă că inscripția de pe piatra funerară a fost ștearsă și, încurajată de Muzaffer, decide să continue investigația împreună cu Hayri.

UPDATE: Rezumat episodul 22 „Fata de la fereastră” – Kanal D, 5 noiembrie

Muzaffer continuă să mențină aparențele unei relații false cu Melisa, în timp ce Nalan îl încurajează, iar Sedat recunoaște un tatuaj care-i amintește de o aventură cu Melisa. Rafet îl informează pe Muzaffer despre planurile Gülcihan de logodnă rapidă, iar acesta caută o modalitate de a păcăli familia Melisei.

Între timp, urmărindu-l pe Adil, Nalan descoperă un adevăr tulburător: vizitele acestuia la cimitir îi dezvăluie că Sema, fiica lui Adil, este mama ei biologică.

UPDATE: Rezumat episodul 21 „Fata de la fereastră” – Kanal D, 4 noiembrie

Cana plănuiește o capcană pentru Adil, iar Nalan descoperă o apropiere neașteptată între cei doi, confruntând-o direct pe Cana despre relația lor.

Între timp, Muzaffer o implică pe Melisa în planul său de a păcăli familia Koroglu, pregătind-o pentru cină și întrebările incomode. Relația dintre Nalan și Sedat este tensionată, ea acuzându-l că a ascuns informații despre Cana și Adil, în timp ce Sedat neagă și inventează justificări.

UPDATE: Rezumat episodul 19 „Fata de la fereastră” – Kanal D, 31 octombrie

Sedat îi spune lui Nalan că vrea să divorțeze, iar Nalan, rănită și dezamăgită, îi mărturisește că ar fi dorit să nu-l fi întâlnit, își lasă inelul pe masă și pleacă la prietena ei, Billur.

Feride îl confruntă pe Sedat și regretă că a acceptat căsătoria fiicei sale. Între timp, Rafet îl amenință pe Cavit pentru a-i lua lui Sedat acțiunile și a-l lăsa fără bani.

Seara, Sedat, împreună cu Cana și copiii ei, ajunge la aeroport și descoperă că nu mai are bani. Tulburat, se retrage în baie și, la întoarcere, se întâlnește față în față cu Nalan.

Fata de la fereastraIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  9 / 18

UPDATE: Rezumat episodul 18 „Fata de la fereastră” – Kanal D, 21 octombrie

Sedat și Nalan petrec timp împreună departe de ochii celorlalți, iar gesturile blânde ale lui Sedat o fac pe Nalan să se simtă în siguranță și apreciată. Ea începe să-și recapete încrederea în el, surprinsă de atenția și grija lui.

În paralel, Selen se implică activ în binele familiei, iar Levent se confruntă cu situații dificile din cauza presiunilor surorii sale. Gulcihan află că familia ei trece prin mari dificultăți financiare, iar un eveniment neașteptat o va pune într-o situație dramatică. Cavit este invitat la cina în familie, ocazie care aduce tensiune și emoție.

UPDATE: Rezumat episodul 4 „Fata de la fereastră” – Kanal D, 10 octombrie

O fotografie compromițătoare cu Sedat și Cana ajunge în presă, provocând tensiune și panică în familia Koroğlu. Onoarea și afacerile sunt amenințate, iar Nalan riscă să rupă logodna. Muzaffer devine principalul sprijin al familiei, coordonând planul de a calma situația. Conacul este pregătit pentru o reuniune sub pretextul aniversării lui Gülcihan, cu scopul de a oferi explicații pentru incident. Feride, furioasă, declară nunta anulată și cere clarificări familiei lui Sedat.

UPDATE: Rezumat episodul 3 „Fata de la fereastră” – Kanal D, 9 octombrie

Nalan descoperă ceva neașteptat în apartamentul lui Sedat, iar situația o tulbură profund. Sedat, sfătuit de Cana, reușește să restabilească încrederea ei, însă liniștea nu durează. Fotografii compromițătoare cu Sedat și Cana ajung în presă, provocând scandal în familia Koroğlu. Rafet impune restricții severe lui Sedat, iar Nalan, devastată de vestea apărută în ziar, vede cum visurile ei se destramă.

UPDATE: Rezumat episodul 2 „Fata de la fereastră” – Kanal D, 8 octombrie

Relația dintre Nalan și Sedat evoluează, iar familiile lor se întâlnesc la conacul Koroğlu, într-un weekend plin de tensiune. Sedat vrea să o ceară în căsătorie pe Nalan, dar Feride se opune vehement, hotărâtă să o protejeze pe fiica sa. În același timp, un secret bine ascuns al familiei İpekoğlu riscă să iasă la iveală, amenințând liniștea și viitorul celor doi tineri.

Fata de la fereastra (1)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  14 / 18

UPDATE: Rezumat episodul 1 „Fata de la fereastră” – Kanal D, 7 octombrie

Nalan, tânără arhitectă blândă și inteligentă, ascunde un mare secret. Sedat, moștenitorul companiei Koroglu, are o relație interzisă cu Cana, dar refuză căsătoria aranjată cu Yasmin. Selen îl sfătuiește să se apropie de Nalan, iar Rafet organizează o cină pentru a-i cunoaște. După întâlnire, Sedat declară jurnaliștilor că își dorește să se căsătorească cu Nalan, deschizând calea pentru conflicte și complicații.

Sursă: Kanal D Romania


Povestea serialului „Fata de la fereastră”

Povestea se concentrează în jurul lui Nalan, o tânără arhitectă inteligentă și frumoasă, care ascunde un secret important. Lucrând pentru compania Koroglu, cea mai mare rețea hotelieră din Turcia, Nalan se află în centrul unor intrigi complexe.

Sedat, moștenitorul companiei, se află într-o relație interzisă cu Cana, o femeie căsătorită. Tatăl său, Rafet Koroglu, dorind să protejeze reputația imperiului familial, îl presează pe Sedat să se căsătorească cu Yasmin.

Situația ia o turnură neașteptată când Selen, cumnata lui Sedat, o propune pe Nalan ca potențială soție. Rafet aprobă ideea, organizând rapid o întâlnire între cei doi. După cină, Sedat face o declarație surprinzătoare jurnaliștilor, sugerând o posibilă căsătorie cu Nalan, ceea ce ridică numeroase întrebări și promite să complice relațiile dintre personaje.

Distribuție „Fata de la fereastră”

Serialul este regizat de Nadim Guç și bazat pe romanul Gulseren Budayıcıoğlu, fiind filmat în mare parte în Istanbul. Printre actorii principali se numără Burcu Biricik (Nalan), Feyyaz Şerifoğlu (Sedat) și Nur Surer. Coloana sonoră este semnată de Firat Yukselir și Toygar Işikli, completând perfect tensiunea și emoția poveștii.

«Fata de la fereastră» a câștigat premiul Golden Butterfly pentru «Cea mai bună dramă» în 2021, confirmând impactul său asupra publicului și calitatea producției.

Când se difuzează „Fata de la fereastră” la Kanal D

Serialul poate fi urmărit de luni până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D, și online pe platformele postului.

Sursa foto: arhivă TVmania – Kanal D

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Chefi la cuțite
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton