Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Cine sunt cei 4 finaliști de la „Chefi la cuțite - Viitorul are gust”. Ce premiu fabulos îl așteaptă pe câștigător

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Cristina Țapu,

Răsturnare de situație uluitoare și emoții la cote maxime în bucătăria show-ului de la Antena 1! Semifinala mini-sezonului „Chefi la cuțite – Viitorul are gust” de marți seară, 9 iunie, a culminat cu o jurizare istorică în care au fost implicați chiar copiii celor patru chefi. Prezentatoarea Irina Fodor a rostit numele celor patru mici bucătari de un talent fenomenal care se vor bate pentru marele trofeu în marea finală de diseară, miercuri, 10 iunie. Tensiunea a explodat în platou când s-a aflat ce se va întâmpla cu concurenții eliminați și cum se vor schimba regulile în lupta pentru premiul spectaculos.

Tensiune la cote maxime în bucătăria de la Antena 1! După două probe complexe în care micii bucătari au gătit sub o presiune uriașă, exact ca niște adulți, emisiunea Chefi la cuțite – Viitorul are gust și-a aflat marii finaliști.

Marți seară, 9 iunie, juniorii pasionați de bucătărit au trecut prin două probe la care au avut parte de jurizări cu totul speciale. Primul juriu a fost alcătuit din invitați celebri și copiii lor, momentul degustării fiind cu adevărat savuros.

La fel s-a întâmplat și la a doua probă, când degustarea a fost făcută chiar de Chefi și copiii lor. Micuța Carlottina (fiica lui chef Richard Abou Zaki), Ștefan și Alexandru (fiii lui chef Ștefan Popescu), dar și Andreas (băiatul lui chef Orlando Zaharia), au degustat și au notat preparatele din semifinală.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 23

Cine sunt cei 4 finaliști de la Chefi la cuțite – Viitorul are gust

Fiecare dintre cei patru jurați va intra în marea finală cu câte un reprezentant în farfurie, semn că lupta orgoliilor dintre chefi este mai strânsă ca niciodată.

Irina Fodor a anunțat, într-o ordine complet aleatorie, numele puștilor care au cucerit definitiv juriul:

Irina Maria Iancu (11 ani) – reprezintă echipa galbenă a lui chef Richard Abou Zaki. „Nu mi-a venit să cred! Eu sunt finalistă la Chefi la cuțite? Am dat tot în seara asta. Totul ține de cum gândești”, a mărturisit micuța, copleșită de fericire.

Daria Ion (14 ani) – vine din echipa verde, condusă de chef Orlando Zaharia. „Nu-mi vine să cred că mi-am auzit numele. Părea ireal. (…) Nu știam: să râd, să plâng, să mă bucur. Eu credeam că glumește”, a spus Daria, care a recunoscut că a simțit și un strop de vinovăție față de colegii eliminați.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  17 / 23

Nicholas David Manolache (Nixo) (13 ani) – este mândria echipei albastre a lui chef Ștefan Popescu. Reacția lui a fost una extrem de dinamică: „Când mi-am auzit numele, chiar s-a întâmplat aproape cum mă gândeam eu: am alergat, am dat mâna cu toți, i-am luat în brațe”.

Ilona Tand (15 ani) – este finalista echipei roz, ghidată de chef Alexandru Sautner. Nu-mi vine să cred că am trecut mai departe! Am emoții așa de mari și sunt atât de fericită!”, a declarat Ilona, mândră de performanța ei.

Regulă nouă în Marea Finală de pe 10 iunie: Se întorc copiii eliminați

În această seară, regulile se schimbă parțial, transformând competiția într-un adevărat spectacol al solidarității. Cei patru finaliști își vor alcătui echipele cu care vor lupta pentru titlul de câștigător al mini-sezonului.

Toți copiii care au primit cuțitele de argint ale prieteniei și au fost eliminați pe parcursul sezonului se vor întoarce în platou pentru a găti alături de cei 4 finaliști în cursa decisivă.

Ce premiu spectaculos primește câștigătorul „Viitorul are gust”

Miza finalei de diseară este uriașă, iar recompensele anunțate de Irina Fodor sunt pe măsura efortului depus de copii. Micul câștigător va pleca acasă cu titlul de campion și va beneficia de un tur gastronomic de lux alături de părinți.

„Acest mini sezon are și un premiu, iar câștigătorul Chefi la cuțite Kids va merge cu familia la Retroscena, în Italia! Stați că nu am terminat! Apoi se va merge la restaurantul lui chef Orlando Zaharia unde o să fiți răsfățați cu toate bunătățile. Iar mai apoi veți merge și la chef Alexandru Sautner, la restaurantul lui. Chef ne-a promis o cină ca în filme. De altfel, câștigătorul va avea un curs cu chef Ștefan Popescu la Academia unde chef predă cursuri pentru copii”, a dezvăluit prezentatoarea show-ului.

Marea Finală Chefi la cuțite – Viitorul are gust se anunță a fi un regal gastronomic plin de emoții, lacrimi de bucurie și farfurii demne de stele Michelin.

Sursă foto: Antena 1

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  
Actorii turci ai momentului
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te