ACȚIUNE, 3 stele
O: The Wrecking Crew, SUA / Noua Zeelandă, 2026
R: Ángel Manuel Soto
D: Dave Bautista, Jason Momoa, Claes Bang
Din 28 ianuarie, la Prime Video
Jonny (Jason Momoa) și James (Dave Bautista) sunt doi frați vitregi înstrăinați:
un fost polițist dedat la mijloace neortodoxe și un disciplinat membru al Navy SEAL, pe care-i aduce împreună moartea misterioasă a tatălui lor.
Nu prea seamănă ei, dar au împreună peste vreo 300 de kilograme — e drept, mai mult mușchi — reacții rapide, instinct de supraviețuitor și capacitatea de a lupta cu tot ce le pică în mână, de la răzătoarele din bucătărie la arme sau mașini.
Se descurcă binișor și chiar dacă nu le pică nimic în mâini.
În plus, amândoi sunt căpoși și cam gură spartă. Și, chiar dacă au trecut de prima tinerețe, asta nu îi oprește absolut deloc să se comporte ca doi frați care încă luptă cu adolescența, certându-se tot timpul, între ei sau cu cei care fac greșeala să îi deranjeze.
Aduși înapoi acasă, în Hawaii, de tragedia care le-a lovit familia, „băieții” se apucă de cercetat.
Nu durează mult până când transformă insula într-un adevărat câmp de luptă, mai ceva ca Beirutul, după cum le reproșează cam nervos șeful poliției locale.
Presupunerea lor că bătrânul nu a murit chiar într-un accident „nevinovat” se dovedește a fi reală când se trezesc atacați — de la Yakuza, la ninja și la tot felul de alte organizații internaționale din același domeniu de activitate.
Vor fi lupte, urmăriri, explozii și multe replici acide.
Se anunță comedie de acțiune!
„Gaşca de demolatori” are premiera pe 28 ianuarie, la Prime Video.
Regia îi aparține portoricanului Ángel Manuel Soto, scenariul e semnat de Jonathan Tropper, iar din distribuție mai fac parte Claes Bang, Jacob Batalon, Stephen Root și Morena Baccarin.
Este ultimul film al hawaianului David Hekili Kenui Bell, care a murit pe 12 iunie 2025. El a mai apărut în „Hawaii Five-0”, „Magnum P.I.” și „Lilo & Stitch”.
În film, ca-n viață
Cei care-au văzut trailerul recent postat de Prime Video au fost vrăjiți de scenele de acțiune, de cei doi actori din rolurile principale, ca și de „chimia” dintre ei.
Într-o discuție cu Esquire, regizorul Ángel Manuel Soto a explicat că dinamica dintre Jason Momoa și Dave Bautista reflectă adevăratele lor personalități din viața reală:
„Jason Momoa ne aduce latura sa sălbatică, nebună și imprevizibilă.
Iar Dave Bautista vine cu firea sa disciplinată și metodică.
Da, amândoi sunt mari. Cară o grămadă de gravitație.
Ca bărbați, nu pot fi mai diferiți de-atât.
Dar ceea ce o să vedeți în film nu e la mare distanță de felul în care sunt ei în realitate.”
O gașcă promițătoare
Jason Momoa (46 de ani) se menține pe linia de succes deschisă de „Urzeala tronurilor” și muncește mult și pentru marele, și pentru micul ecran.
Numai anul trecut a apărut în filmele:
- „Minecraft: Filmul” (alături de Jack Black)
- „In the Hand of Dante” (cu Oscar Isaac și Gerard Butler)
A produs, co-creat și co-scris miniseria Apple TV+ „Chief of War”, în care deține rolul principal.
Și nu, nu se odihnește. În afară de „Gaşca de demolatori”, are în lucru alte opt titluri, printre care:
„Supergirl”, „Street Fighter”, „Dune: Part Three”, „Minecraft 2”, „Fast X: Part 2”.
Nici Dave Bautista, care pe 18 ianuarie a împlinit 57 de ani, nu e mai prejos.
În 2025, a apărut în:
- „Trap House”
- „După apocalipsă”
- „În ținuturile pierdute”
Iar în viitor are în pregătire 12 proiecte, printre care:
„The Legend of Aang: The Last Airbender”, „Road House 2”, „Highlander”, „Grendel”, „Army of the Dead: Lost Vegas”.
Talentul lui Dave Bautista pentru comedie, evident încă din „Gardienii galaxiei”, pare să se fi pliat perfect peste doza de „nebunie” care-a lucit dintotdeauna în ochii lui Jason Momoa.
Dacă „Gaşca de demolatori” cucerește publicul, ar putea fi începutul unei frumoase serii, numai bună de pus capăt unei zile de muncă.