Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

În această seară, juraţii "Next Star" nu mai au drept de vot

de Redactia Tvmania

După ediţiile în care juraţii Next Star au hotărât care este copilul cel mai talentat dintr-o mulţime de pici extraordinari, în ediţia de astăzi, difuzată de Antena 1 de la ora 20.30, Lora, Pepe, Connect-R, Maria Cârneci şi Vasile Muraru nu vor mai vota: telespectatorii sunt cei care vor hotărî, prin vot, cine va primi premiul de popularitate.

Iar în ediţia din această seară vor fi prezenţi pe scenă fetiţele şi băieţii care au fost desemnaţi de români prin votul de pe pagina de web a emisiunii, nextstar.antena1.ro.

Deona este una dintre fetiţele care au fost trimise de public în finala de popularitate. Are zece ani, este din Deva, şi, la prima apariţie la Next Star, îi era foarte teamă de întuneric. În câteva săptămâni, puştoaica a spus că s-a vindecat de această temere, astfel că Dan Negru a vrut să verifice dacă este adevărat şi a stins lumina în platou. În liniştea asternută în studio, s-a auzit vocea lui Connect-R, care se cutremura de râs: “E clar că Deonei nu-i mai e frică de întuneric, dar eu am simţit o mână pe buzunar”.

Urmărește-ne pe Google News
 
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te