Homepage  / Vedete româneşti

Iubita lui Toto Dumitrescu este însărcinată. Actorul, în arest la domiciliu, este implicat într-un scandal mediatic

Iubita lui Toto Dumitrescu este însărcinată. Actorul, în arest la domiciliu, este implicat într-un scandal mediatic
9

de Redactia Tvmania,

Toto Dumitrescu i-a oferit tatălui său, Ilie Dumitrescu, o surpriză cu adevărat uriașă. Iată cum s-a aflat că actorul urmează să devină tătic!

Toto Dumitrescu va deveni tată

Vestea că Toto Dumitrescu va deveni tătic a luat prin surprindere pe toată lumea, mai ales că aceasta vine după o perioadă complicată din viața actorului, marcată de un accident rutier care a generat un veritabil scandal mediatic.

După ce a părăsit locul accidentului și a fost găsit abia două zile mai târziu, Toto Dumitrescu se află în prezent în arest la domiciliu, fiind anchetat și pentru consum de substanțe interzise — fapt despre care susține că s-ar fi produs „abia după survenirea accidentului”.

toto-dumitrescu-despre-veniturile-sale-financiare-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

În momentul producerii accidentului, fiul celebrului fotbalist Ilie Dumitrescu se afla în mașină alături de iubita sa, care deține acum calitatea de martoră în dosar. Actorul a solicitat instanței să locuiască împreună cu aceasta, invocând „tensiuni familiale” cauzate de relația cu mama sa, dar și faptul că partenera lui este însărcinată. Informația a fost confirmată de avocatul său, spre uimirea tuturor.

„Concubina inculpatului este însărcinată, însă nu se poate dovedi la acest moment cu acte medicale”, a declarat avocatul lui Toto Dumitrescu, potrivit Gândul.

Deși statutul de martor al Dianei nu îi permitea, în mod normal, să locuiască împreună cu partenerul ei, judecătorii au aprobat cererea actorului, după ce acesta a depus o motivare detaliată.

„În motivarea cererii, a arătat că mătușa sa i-a pus la dispoziție un apartament conform Contractului de comodat atașat pentru a locui singur și nu cu mama sa, cu care are deseori discuții în contradictoriu, existând permanent o stare de tensiune”, se precizează în documentele citate de sursa menționată.

Tot în hotărârea instanței se arată că „în speță, scopul interdicției de a comunica cu martora poate fi atins prin menținerea celorlalte obligații specifice arestului la domiciliu, nefiind necesară menținerea unei interdicții care ar priva inculpatul de relația cu iubita sa însărcinată”.

Toto Dumitrescu și Diana formează un cuplu de peste un an

Actorul trăiește o poveste de dragoste discretă, dar solidă, alături de partenera sa, Diana, care i-a adus una dintre cele mai mari bucurii ale vieții – aceea de a deveni tată.

Deși amândoi trec printr-o perioadă complicată, vestea sarcinii a adus un strop de lumină și speranță în mijlocul furtunii mediatice. „De când e cu ea, e mai liniștit, mai matur. I-a adus echilibru în viață.” a spus un apropiat al cuplului, citat de aceeași sursă.

Toto Dumitrescu este cunoscut publicului pentru aparițiile sale în serialele Adela și Lia – soția soțului meu. Deși provine dintr-o familie celebră, Toto a optat pentru o carieră artistică independentă și nu a apelat la sprijin financiar din partea părinților.

„Câștig bani, dar, într-adevăr, poate nu atât de mult pe cât aș câștiga dacă aș fi un om de afaceri sau dacă aș face compromisuri și aș face o meserie care nu e vocațională până la urmă. Pentru că actoria nu e un job, consider că e totul, mă gândesc numai acolo tot timpul, la personajele pe care le fac sau la pașii pe care trebuie să îi urmez ca să interpretez personajele sau să învăț taina actoriei. E o obsesie, dacă pot să zic asta”, a declarat Toto Dumitrescu pentru Libertatea.

Sursă foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Insula Iubirii 2025
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton