Homepage  / Televiziune

„Te pui cu blondele” revine sub alt nume. Cine este prezentatorul emisiunii. Reacția lui Dan Negru

„Te pui cu blondele” revine sub alt nume. Cine este prezentatorul emisiunii. Reacția lui Dan Negru
12

de Redactia Tvmania,

În urmă cu aproximativ o săptămână, în mediul online au apărut informații conform cărora Antena se pregătește să aducă în fața telespectatorilor un format care să amintească de „Te pui cu blondele”, emisiune pe care Dan Negru o prezenta în urmă cu mulți ani.

Cine este prezentatorul emisiunii „Te pui cu faimoșii”

După ce a aflat acest lucru, prezentatorul, care acum activează la Kanal D, a precizat pe pagina lui de Facebook că în niciun caz nu se află printre cei care vor să „recicleze” formatul.

Potrivit jurnaliștilor de la Cancan, nu se știe încă dacă emisiunea va fi difuzată pe Antena 1 sau pe Antena Stars, însă numele show-ului ar fi deja stabilit: „Te pui cu faimoșii”!

Bursucu-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 12

Sursele citate anunță și cine ar urma să prezinte „Te pui cu faimoșii”. Este vorba despre un nume nou în familia Antenei: Bursucu (Adrian Cristea). Se pare că au fost deja filmate episoade pilot ale copiei „Te pui cu blondele”, iar printre vedetele care au participat se numără Puya, Irisha, Lolrelai, Cucu de la Noaptea Târziu și magicianul Rober Tudor.

Reacția lui Dan Negru când a auzit de copia emisiunii „Te pui cu blondele”

Când a aflat că Antena intenționează să readucă în fața publicului un format pe care el l-a prezentat, Dan Negru a reacționat tranșant pe pagina personală de Facebook.

„Cred că televiziunile românești sunt plătite de Netflix, YouTube și Mark Zuckerberg. De asta oferta TV de la noi e atât de săracă și repetitivă. Văd una dintre cele mai ponosite grile TV de toamnă din istorie. Antena copiază sâmbătă seara «Românii au talent», PRO copiază Antena cu un show de rosturi. Jalnice și anonime ambele. Blaga le-ar fi spus: «Cu penele altuia te poți împodobi, dar nu poți zbura». Dar am citit zilele trecute că revine o copie «Te pui cu blondele». Nu vă bazați pe mine!

dan-negru10Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  8 / 12

Am supraviețuit anilor și emisiunilor diferite doar pentru că am învățat să las trecutul să moară. Trecutul e un loc frumos de vizitat, dar nu de trăit în el. Prezentul «Jocul Cuvintelor» face acuși 4 ani la TV. Totuși, povestea «Blondelor» e o lecție frumoasă de viață. În anii 2000 eram asociat cu emisiunile «marca Lazarov». Prezentatorilor lui nu li se dădea șansa să reușească vreodată și în alte formate. «Arată-le că poți și singur», mi-a spus într-o zi Valeriu Lazarov. Așa că Antena, la care lucram, a cumpărat licența «Beat The Blondes». Era primul meu format fără «umbrela Lazarov». Numai că formatul era un eșec internațional: în nicio țară nu a prins.”

Ca o curiozitate, în Ucraina „Blondele” concurau cu show-ul prezentat atunci de Volodimir Zelenski la televiziunea 1+1, actualul președinte câștigând în audiență. În Italia, Grecia sau Germania, „blondele” nu au avut succes. Lazarov știa acest lucru și i-a spus: «Dacă nu vei reuși, nu e vina ta. E un format slab. Dar dacă reușești, o să le arăți tuturor că poți și singur, chiar și cu un format modest», conform celor de la Libertatea.

Show-ul a fost un hit timp de nouă ani. Astăzi, un astfel de show nu s-ar mai putea realiza, conform prezentatorului. Dan Negru afirmă: „Îmi datorez cariera unor oameni care credeau că alți oameni nu sunt ușor de înlocuit. Azi, sistemul corporatist dărâmă omul și ridică echipa, «cooperativa». Corporațiile îmi amintesc de socialismul colectiv, unde omul era zero și colectivul era totul. Nu m-aș mai întoarce niciodată la show-urile mele de demult. În fiecare sezon primesc oferte să revin la marile succese de audiență. Refuz mereu! Pentru că nu de show-urile mele vă e dor. De voi, cei de atunci, vă e dor. Iar printre amintirile acelor ani sunt și eu… De voi vă e dor, nu de mine! Dar anii aceia nu vi-i mai pot da înapoi… Singurul farmec al trecutului e că a trecut.”

Sursă foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Insula Iubirii 2025
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton