Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.
Decizia șocantă luată de comisarul Costoiu în noul episod din serialul Tătuțu’ de la PRO TV
În urma ultimei confruntări dintre Brigada de Combatere a Criminalității și mafioții pe care-i urmăresc, comisarul Costoiu se va vedea nevoit să tragă niște concluzii de-a dreptul dureroase. În această seară, de la ora 23:30, la PRO TV va putea fi urmărit un nou episod de neratat din TĂTUȚU’.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5
Citește și. George Mihăiță, dezvăluiri despre serialul Tătuțu’: „Nu știam pe ce lume sunt”. Ce s-a întâmplat în timpul celei mai lungi secvențe filmate fără oprire
Comisarul Costoiu își va aduna de urgență oamenii din Brigadă și va recunoaște deschis în fața lor că lupta împotriva mafioților îi depășește în totalitate, dând ca exemplu negativ gafa de la apartamentul Siminei Chercheș:
„Brigada nu merge. Daunele sunt mai mari decât realizările. Greșelile noastre… Greșelile mele… Am făcut foarte multe greșeli. Ce s-a întâmplat la apartamentul Siminei Chercheș e de manual – tot ce scrie în manual la „Interzise”. Eu o să-mi dau demisia. Ăsta-i singurul lucru decent pe care-l mai pot face. Nu avem nicio șansă în fața lor”, le va spune acesta.
Laurențiu se pregătește pentru ce este mai rău și ascunde o pungă cu bani pentru Luminița
În paralel, Laurențiu simte că lucrurile sunt mai nesigure ca oricând în jurul său. În aceste momente critice, principala lui grijă este să se asigure că, orice s-ar întâmpla pe viitor, familia lui va fi în deplină siguranță.
Așa că, se va pregăti pentru scenariul cel mai negru și îl va pune rapid în temă pe doctorul Ștefan cu privat la resursele financiare ascunse în gospodărie:
„Dacă e să se întâmple ceva cu mine, te rog eu frumos, la mine în curte acasă, este o cutie cu scule, sub cutie e o pungă cu bani… destui. Să-i dai Luminiței și fă în așa fel să-i ia. Îi spui că a câștigat un premiu, orice, numai să-i ia, că o să aibă nevoie”.
Citește și: Cătălina Grama (Jojo), decizie radicală în carieră. De ce s-a întors pe băncile facultății actrița din „Tătuțu’”. EXCLUSIV
Lena vrea să rupă înțelegerea secretă cu Bebe Măcelaru și să iasă definitiv din Brigadă
Iar Lena, care a acceptat în trecut să fie sursa secretă de informații din Brigadă a lui Bebe Măcelaru, va simți că întreaga situație o depășește masiv și că trebuie să se retragă urgent, înainte de a fi prea târziu.
Cuprinsă de o frică paralizantă și de remușcări greu de îndurat, ea se va confesa cu sinceritate în fața lui Laurențiu:
„Nu mai pot să fac asta. E prea mult pentru mine. Nu dorm, mi-e frică și de umbra mea, mă simt ultimul om. Fiecare nenorocire care se întâmplă în Brigada aia, am impresia că e din vina mea. Vreau să ies!”
În lumea incertă a lui TĂTUȚU’, lucrurile încep să devină din ce în ce mai greu de controlat, iar fiecare alegere pare să vină cu un preț tot mai mare pentru personaje.
Dacă va reuși Lena să iasă din jocul periculos în care a fost prinsă, ce-l așteaptă pe Laurențiu, dar și care este viitorul Brigăzii conduse de Costoiu, vom afla în noul episod din această seară, de la ora 23:30, la PRO TV. Pe VOYO, serialul poate fi urmărit cu o săptămână în avans.
Citește și: Raluca Aprodu, despre rolul din „Tătuțu’”, scenele de dragoste și maratoane. „Este un haos total, cu care m-am obișnuit”. EXCLUSIV
Sursă informații: PRO TV
Citește și:
Actorii turci ai momentului