Homepage  / Vedete străine

Kelley Mack a murit. Actrița din „The Walking Dead” și „Chicago Med” avea doar 33 de ani și suferea de o boală gravă

Kelley Mack a murit. Actrița din „The Walking Dead” și „Chicago Med” avea doar 33 de ani și suferea de o boală gravă
5

de Andra Stana,

Actrița Kelley Mack, cunoscută pentru rolurile din 'The Walking Dead' și 'Chicago Med', a încetat din viață la vârsta de 33 de ani. Familia ei a confirmat vestea tristă printr-o declarație emoționantă pe Instagram.

Actrița Kelley Mack a murit la 33 de ani

Lumea televiziunii este în doliu. Actrița Kelley Mack, cunoscută pentru rolurile sale din seriale populare, a încetat din viață la vârsta de 33 de ani. Tânăra actriță a murit sâmbătă, 2 august, în Cincinnati, după o luptă cu gliomul sistemului nervos central, un tip de tumoră care apare din celulele gliale (celule de suport ale neuronilor) în sistemul nervos central (SNC), adică în creier sau măduva spinării.

Kelley Mack a devenit cunoscută publicului pentru rolul Addy în sezonul nouă al serialului «The Walking Dead». De asemenea, a apărut în producții de succes precum „9-1-1”, „Chicago”, spin-off-ul „Modern Family” intitulat „Schooled” și mai multe miniserii. A jucat și în filme precum „Broadcast Signal Intrusion”, alături de Harry Shum Jr., „Mr. Manhattan” și viitorul film „Universal”.

Kelley-Mack (4)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Anunțul familiei

Familia actriței a confirmat tristul anunț printr-o declarație pe pagina ei de Instagram.

«Cu o tristețe de neșters vă anunțăm trecerea în neființă a dragei noastre Kelley. O lumină atât de strălucitoare și puternică a trecut dincolo, acolo unde, mai devreme sau mai târziu, trebuie să ajungem cu toții.», se arată în declarația citată de Just Jared.

Familia a adăugat: «Kelley s-a stins în pace sâmbătă seara, având alături mama ei iubitoare, Kristen, și mătușa ei devotată, Karen. Kelley a apărut deja în viața multora dintre cei dragi sub forma unor fluturi. Va lipsi atât de mult, într-un mod pe care cuvintele nu-l pot cuprinde. (…) Ar fi vrut să știți cât de mult vă iubește. Iar eu, ca sora ei, vreau să știți cât de curajoasă a fost nenorocita asta tare, mai ales când a decis să facă pasul de a se reuni cu Dumnezeu. Sunt atât de al naibii de mândră de ea.», se mai arată în postarea citată.

Născută Kelley Lynne Klebenow pe 10 iulie 1992, în Cincinnati, Mack a început să joace în reclame încă din copilărie. A primit un premiu pentru actorie de la Tisch School of the Arts pentru rolul său de debut, Chloe, în filmul „The Elephant Garden” (2008), un film care a câștigat și Student Visionary Award la Festivalul de Film Tribeca, scrie deadline.com.

Ultimul proiect Kelley Mack va putea fi văzută în filmul «Universal», care nu a fost încă lansat.

Sursa foto: instagram.com/itskelleymack

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Insula Iubirii 2025
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton