Livia Graur, prezentatoare la Focus Prima TV, s-a întors de curând dintr-o călătorie din nordul Africii, unde a petrecut o vacanță magică alături de fiica sa, Renata.
de Roxana Mirea,
Livia Graur, prezentatoare la Focus Prima TV, s-a întors de curând dintr-o călătorie din nordul Africii, unde a petrecut o vacanță magică alături de fiica sa, Renata.
„Experiența de anul acesta din Tunisia a fost una pe cinste. Nu am regretat alegerea făcută, cu toate că am avut o mică strângere de inimă din cauza avertizărilor din zonă, însă totul a decurs perfect. Am descoperit o tară frumoasă, cu o climă perfectă. Chiar m-a surprins că am ajuns acolo și era puțin mai răcoare decât în București. Așadar vremea a fost perfectă, iar apa mării extrem de caldă și limpede”, spune Livia Graur.
Vedeta Prima TV și fiica sa au avut tot felul de experiențe minunate, pe care le-au trăit în premieră în Tunisia. „Am facut parasailing – zborul peste mare a fost ceva spectaculos, ne-am împrietenit cu câteva cămile, animale foarte blânde si prietenoase, am făcut și o croazieră de o zi în apele Mediteranei”, povestește Livia Graur.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5Mâncarea locală a fost pe placul prezentatoarei de la Prima TV, care se declară fericită că s-a întors cu câteva kg în plus din vacanță.
„Nu în ultimul rând, m-am întors extrem de fericită pentru că am reușit să pun 2 kg în plus! Asta pentru că mâncarea lor mi s-a părut extrem de bună, cu toate că nu mănânc deloc picant, însă au și feluri care, deși sunt condimentate, nu sunt picante. De asemenea, m-am simțit foarte în largul meu întrucât, fiind o țară musulmana, nu se mănâncă deloc carne de porc și am putut să gust din toate preparatele. Una peste alta, au fost câteva zile de relaxare și distracție, cu experiențe noi și memorabile”, spune Livia Graur, pe care telespectatorii o pot urmări la Focus 14 de luni până vineri, la Prima TV.