Homepage  / Seriale turceşti

„Mă numesc Züleyha”: ce mai fac principalii actori din serial

„Mă numesc Züleyha”: ce mai fac principalii actori din serial

de Ruxandra Dinca,

După finalul de la „Fiica ambasadorului”, Kanal D a început difuzarea serialului „Mă numesc Züleyha” de luni până vineri, de la 20.00. Povestea, ajunsă la sezonul 4 și la noi, se apropie de final (nu va mai exista un alt sezon), prilej tocmai bun de a afla ce mai fac actorii principali.

Hilal Altinbilek, adică Züleyha

Dintre toți actorii importanți de la începutul serialului, este singura care continuă. Însă Hilal (31 de ani), admirată pentru etica sa profesională, n-a făcut un secret din faptul că a obosit totuși, după patru ani de filmări la Adana, în același rol.

Hilal Altinbilek

Profesional, după final, va fi probabil asaltată cu oferte (presa turcă scrie că deja e căutată de marile platforme). Dar personal nu o duce prea bine: s-a despărțit recent, după un an și jumătate de relație, de iubitul ei, Metin Hara (39 de ani), speaker motivațional și autor de cărți de dezvoltare personală în Turcia. Nimeni nu știe de ce s-au despărțit, ba chiar prietenii au fost șocați, căci se așteptau ca îndrăgostiții să ajungă la altar, nu să se despartă!

Ibrahim Celikkol, adică Hakan

A ajuns în „Mă numesc Züleyha” în sezonul 4, ca să umple golul lăsat de plecarea lui Murat Ünalmış (Demir). Profesional îi merge excelent: după „Prizoniera destinului”, rol pentru care a fost lăudat, a reușit să resusciteze și povestea din „Mă numesc Züleyha”. Din 3 iunie îl vom putea vedea și la Netflix, în serialul „As the Crow Flies”, alături de buna lui prietenă Birce Akalay (și fosta soție a lui Murat Ünalmiş).

Personal însă, actorul tocmai a divorțat, după aproape 5 ani, de arhitecta Mihre Çelikkol (32 de ani), cu care are un băiețel de doi ani și jumătate.

Vahide Perçin, adică Hünkar

Actrița, una dintre cele mai mari ale Turciei, este foarte îndrăgită și respectată în țara natală (iar noi o ținem minte din „Suleyman Magnificul”, unde a preluat rolul lui Meryem la maturitate, după ce Meryem Uzerli a ieșit din poveste). Ieșirea lui Vahide Perçin din serial, în sezonul 3, a fost un șoc pentru fani.

După „Mă numesc Züleyha”, în ultimii aproape doi ani, actrița s-a odihnit, dar la toamnă va reveni pe micile ecrane turcești într-un nou serial: „Hakime Hanim”/„Doamna judecător”, povestea unei femei puternice și a familiei sale. În serial, care va fi difuzat de ATV, va juca și Kaan Yildirim, adică noul iubit al lui Hande Erçel („Dragostea plutește în aer”).

Kerem Alisik, adică Fekeli

Pe cât de înțelept e în serial, pe atât de dificil ar fi fost actorul de 61 de ani în realitate, în culise. În primul sezon, a avut ceva de împărțit cu Ugur Güneș, Yilmaz în serial. Amândoi bărbații ar fi concurat atunci, dădea pe surse presa locală, pentru atențiile lui Hilal Altinbilek. După ce Güneș a ieșit din poveste, Kerem Alisik a intrat în conflict și cu Murat Ünalmiş (Demir). În luna mai 2021, pe finalul sezonului 3, cei doi au fost despărțiți cu greu de colegi și producători, după ce aproape s-au luat la bătaie pe set din cauza unor diferențe de opinie.

Kerem Alisik

Acum, Kerem Alisik se pregătește pentru o vară plină, scrie presa locală. Actorul va filma pentru o peliculă de cinema, o poveste legată de căderea orașului Mosul în mâinile ISIS, în 2014. De asemenea, are proiecte în teatru și chiar o ofertă pentru un serial.

Murat Unalmiș, adică Demir

După ce-a ieșit din serial în finalul sezonului 3, actorul s-a odihnit. S-a retras în Cappadocia și s-a ocupat de restaurantul său, primind deseori în vizită prieteni (vezi mai jos, alături de actrițele Selin Genç și Sibel Tasçioglu, adică Gülten și Șermin).

Actorul nu a anunțat încă oficial vreun proiect după „Mă numesc Züleyha”, iar armata sa de fane speră încă să revină în ultimul episod al producției (așa zic zvonurile). Însă, în culise, Murat ar fi acceptat deja să joace într-un film pentru marile ecrane, în rolul lui Deniz Gezmiş, un revoluționar turc prins și executat în 1972.

Uğur Güneş, adică Yilmaz

Actorul a plecat din „Mă numesc Züleyha” pentru că nu se suporta deloc cu Kerem Alisik, adică Fekeli, dar și pentru că scenariștii nu mai puteau jongla la nesfârșit cu inima frumoasei Züleyha. Așa că, atunci când personajul său a murit, Güneş a fost ușurat să revină la Istanbul.

Nu mult după, actorul a primit rolul principal din „Kanunsuz Topraklar”, o poveste de epocă. Însă noua producție nu a fost chiar un succes și s-a terminat în februarie anul acesta, după doar 16 episoade (ca să facem o comparație, „Mă numesc Züleyha” se va termina în Turcia pe 9 iunie, cu episodul 140). Momentan, Güneş e în vacanță și nu se știe să fie bătut palma pentru vreun proiect nou.

Melike Ipek Yalova, adică Mujgan

Superba actriță, fiica unui important om de stat turc, a divorțat acum un an, după numai doi ani de căsnicie (dar șapte de relație, cu un producător). La momentul respectiv, Melike filma încă pentru „Mă numesc Züleyha”, dar a ieșit din serial nu mult după aceea.

MELIKE IPEK YALOVA
MELIKE IPEK YALOVA

Gurile rele, citate de presa turcă, ziceau că Melike ar fi fost văzută constant, la filmările din Adana, împreună cu Furkan Palali, Fikret în serial, dar totul a rămas la nivel de bârfă. După ce a ieșit din serial, frumoasa și-a găsit imediat proiect nou: e vorba de serialul „Mahkum”/„Deținutul”, în care rolul principal e interpretat de Onur Tuna („Doctorul minune”). Lansat în toamna trecută, „Mahkum” are succes și va continua la toamnă cu sezonul 2.

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 21:30 Arta războiului 12
  • 00:00 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 00:30 Un poliţist şi trei sferturi 12
  • 02:30 I Like IT
    Emisiunea traduce IT-ul în limba română cu umor inteligent şi poftă de show, iar Iulia Ionescu face ca noutăţile din Internet şi tehnologie să nu mai pară complicate...
  • 03:00 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Andra Petrescu, Andreea Țopan și Valentin Butnaru fac echipă la pupitrul Observator Antena 1, de la ora 12.00. Programul s-a impus drept lider al segmentului orar...
  • 14:00 Poveşti de familie AP
    Serialul "Poveşti de familie" este o antologie de poveşti inspirate de probleme cât se poate de actuale pentru societatea românească. Bazat pe formatul internaţional...
  • 15:00 Mireasa AP
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 17:00 Observator
    Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Temptation Island - Insula iubirii 12
    Cinci cupluri, 12 tentaţii, 15 zile şi o insulă plină de capcane, acestea sunt elementele cheie ale reality show-ului prezentat de Radu Vâlcan, "Temptation Island...
  • 00:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 00:30 Zi după zi AP
    Bazat pe aclamatul roman "Every Day", un bestseller New York Times scris de David Levithan, filmul cu acelaşi nume spune povestea lui Rhiannon, o adolescentă de...
  • 02:30 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 03:30 Poveşti de familie AP
    Serialul "Poveşti de familie" este o antologie de poveşti inspirate de probleme cât se poate de actuale pentru societatea românească. Bazat pe formatul internaţional...
  • 04:00 Surorile
    Serialul turcesc "Surorile - Kardeş Çocuklari" aduce în centrul poveştii două surori: Ümran (Ayca Bingöl), care trăieşte un trai modest la sat alături de fiica ei...
  • 05:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 07:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
  • 08:00 Dimineaţa cu noi AP
  • 10:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 12:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 16:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Mă numesc Züleyha AP
    "Mă numesc Züleyha" înfăţişează istoria unei iubiri unice, care se derulează în Istanbulul anilor '70, şi continuă pe tărâmurile fertile ale zonei Çukurova, Adana...
  • 22:30 Ramo AP
    Serialul spune povestea inspirată din realitate a lui Ramo, un om care se revoltă împotriva unui sistem sufocant, nedrept. Producţia face radiografia unor conflicte...
  • 01:30 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 02:15 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 03:45 Bucătăria lui Arda AP
    Cele mai interesante rețete vor fi prezentate într-o manieră inedită şi prietenoasă de un specialist în arta culinară. Telespectatorii au parte de un spectacol culinar...
  • 04:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 05:30 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV