În mesaj, Bănică a subliniat calitățile care o fac mândră de fiul ei: bunătatea, umorul, inteligența și faptul că este „frumușel foc”.
Mara a povestit și despre provocările pe care le-a înfruntat ca părinte singur, într-o perioadă în care prejudecățile din societate erau puternice: „În România în care te-ai născut, să fii părinte singur însemna să ai o boală”.
Ce gânduri a transmis prezentatoarea
„Acum cincisprezece ani, la 15.33, te-ai născut. E ziua din viața mea pe care mi-o amintesc perfect, parcă a fost ieri! Cel mai mult îmi place la tine faptul că ești om bun. Apoi că ai umor. Ești deștept și frumușel foc.
De ziua ta, dragule, vreau să îți mulțumesc pentru că mi-ai dat posibilitatea să îmi găsesc drumul cel bun. Am vrut să ai de toate și asta mi-a dat o forță inimaginabilă.
Am luptat cu multe prejudecăți și cu mentalități greșite, într-o Românie unde, la vremea nașterii tale, să fii părinte singur însemna să ai o boală!
„Mama mea poate orice!”, așa mi spuneai pe la 3-4 ani. Am putut împreună. Îți mulțumesc pentru că ai ales să-ți fiu mamă. Sper din tot sufletul să îți netezesc drumurile în viață, să te pot păzi de orice nu-ți e bun și să te fac om mare!La mulți ani, „bro”!
Pe la 6 ani mi-ai spus că o să ai o vilă mare, cu piscină, o limuzină cu șofer și că o să-mi cumperi brățări și inele. Și că, dacă soția ta o să fie de acord, pot să vin la tine la piscină. Sper să rămână în picioare treaba, da?”, a spus Mara pe rețelele sociale.
Mara a împlinit recent 50 de ani
Mara Bănică, prezentatoarea emisiunii Spynews TV Live, a împlinit 50 de ani pe 21 noiembrie. Vedeta a avut parte o surpriză din partea familiei.
„Am avut parte de o primire caldă și emoționantă de la ai mei, acasă, la miezul nopții!”, a scris Mara Bănică.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5
Mara are emisiune de luni până joi la Antena Stars
Emisiunea prezentată de Mara Bănică la Antena Stars aduce în prim-plan povești reale din lumea mondenă a României. De luni până joi, între 21:30 și 22:30, telespectatorii descoperă experiențe personale ale vedetelor, momente surprinzătoare și dezvăluiri exclusive, toate transmise live.
Jurnalista are doi copii
Este căsătorită și are doi copii: Dima, de 14 ani, și Donca Maria, de 3 ani. Despre soțul său, Mara a povestit că lucrează în Germania, într-o companie internațională, ceea ce îl ține departe de casă pentru perioade îndelungate.
Foto: Instagram
Citește și:
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.