Negocieri la sânge între Mirela Vaida și fiica ei. Ce interdicție a primit Carla
Trecerea spre adolescență vine la pachet cu primele dorințe cochete, iar Carla a știut exact cum vrea să arate la petrecerea de absolvire. Pentru această zi specială, fetița a ales o rochiță bleu, diafană și extrem de elegantă. Totuși, când a venit vorba despre încălțăminte, îndrăgita prezentatoare TV a trebuit să își pună autoritatea de mamă la încercare. Carla și-ar fi dorit sandale cu toc, însă vedeta a considerat că este mult prea devreme pentru un astfel de accesoriu.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
„Azi am avut banchet. Sau, mai bine zis, Carla a avut banchet, iar eu am avut emoții. De dimineață au început marile întrebări ale unei domnișoare de clasa a IV-a: Cu ce ne îmbrăcăm? Cu ce ne încălțăm? Cu ce ne fardăm? Ce poșetuță purtăm? Pentru această zi specială am ales o rochiță bleu, diafană (…) delicată și potrivită vârstei ei. La încălțăminte am negociat serios. Eu am spus că sandalele cu toc mai pot aștepta. Și, surprinzător, am câștigat”, a povestit Mirela Vaida pe contul ei de Instagram.
După lungi discuții, cele două au ajuns la un compromis, iar Carla a purtat o pereche de sandale comode, perfect asortate cu ținuta.
Clutch de gală… pentru șervețele! Cum s-a machiat micuța absolventă
Pe lângă rochia elegantă, Carla a primit permisiunea de a folosi un strop de machiaj potrivit vârstei ei: puțin fard roz și un luciu de buze discret. Piesa de rezistență a fost însă un clutch de gală, în care fetița a ținut neapărat să își adăpostească „secretele”.
Cu umorul caracteristic, Mirela Vaida a dezvăluit ce se afla, de fapt, în accesoriul prețios al fiicei sale: „La fel și cu puținul fard roz «împrumutat» din borseta mea și cu dorința de a avea un clutch de gală, în care și-a pus, foarte elegant, șervețele”.
Pe lângă eleganța afișată, fanii au putut observa și asemănarea izbitoare dintre cele două. Carla a moștenit părul creț și rebel al vedetei, o trăsătură pe care Mirela Vaida o avea în adolescență.
Prezentatoarea TV și-a amintit cu această ocazie și de o boacănă pe care Carla a făcut-o în trecut, pe vremea când vedeta filma pentru emisiunea Asia Express: „Am vrut să-i aranjez părul creț și rebel, dar mi-am amintit că domnișoara și-a făcut singură o tunsoare cu foarfeca cât eram plecată la Asia Express. Și uite așa mi-am dat seama că fetița mea nu mai este chiar atât de fetiță”, a conchis, cu nostalgie, vedeta.
Sursă foto: Instagram
Citește și:
Actorii turci ai momentului