Monica Bârlădeanu începe filmările pentru „Băieți buni: pe viață”
Fanii producțiilor românești de acțiune au motive de bucurie. După mai bine de două decenii de la lansarea serialului care a făcut istorie la Pro TV, „Băieți buni” revine cu un nou sezon.
Monica Bârlădeanu și-a surprins urmăritorii de pe Instagram, unde a anunțat că a început filmările pentru „Băieți buni: pe viață”, producție în care joacă alături de Cabral și Dragoș Bucur.
„Povestea e scrisă smart și funny”
Lansat într-o perioadă în care serialele polițiste românești abia își croiau drum pe micile ecrane, „Băieți buni” a reușit să schimbe regulile jocului prin dinamism, distribuție de excepție și o regie modernă.
Acum, povestea continuă, iar Monica Bârlădeanu se declară absolut cucerită de noul scenariu și de atmosfera de la filmări.
Actrița a împărtășit entuziasmul ei cu fanii de pe rețelele de socializare, mărturisind că acest proiect este exact ceea ce trebuie, din toate punctele de vedere. Cu o poveste scrisă „smart și funny” și o echipă de producție de invidiat, noul sezon promite să ridice ștacheta extrem de sus.
„Am început să filmăm sezonul 2 din #BaietiBuni, serialul de super succes din 2005 și mie personal, îmi place proiectul ăsta în toate felurile: povestea e scrisă smart și funny, personajul meu e o femeie splendidă, echipa și combinația de actori. ..pare genul acela de proiect pentru care s-au aliniat stelele”, a transmis Monica Bârlădeanu pe pagina sa de Instagram.
Monica Bârlădeanu și-a schimbat look-ul pentru noul rol
Deși producătorii păstrează încă secretul asupra intrigii noului sezon, Monica Bârlădeanu a oferit câteva indicii despre personajul pe care îl interpretează.
Actrița va da viață unei femei puternice și carismatice, iar pentru acest rol și-a schimbat și look-ul. Noua tunsoare a fost remarcată imediat de fani și completează transformarea pregătită pentru personaj.
Ce a spus despre revenirea serialului după 21 de ani
Monica Bârlădeanu le-a mărturisit urmăritorilor că abia așteaptă ca publicul să descopere noul sezon și a lansat o întrebare nostalgică celor care au urmărit serialul în urmă cu peste două decenii.
„Abia aștept să-l vedeți și voi. Cine a văzut primul sezon când a ieșit la Pro TV, în 2005? Love”, a adăugat actrița.
Cu o distribuție apreciată și o producție adaptată vremurilor actuale, sezonul 2 din „Băieți buni” se anunță unul dintre proiectele românești așteptate ale perioadei.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8
Ce se întâmplă cu serialul „Groapa”
Anunțul revenirii serialului „Băieți buni” i-a făcut pe mulți fani să se întrebe dacă Monica Bârlădeanu va mai continua și filmările pentru serialul „Groapa”.
Actrița a lămurit situația chiar în comentariile de pe Instagram. Întrebată de o admiratoare dacă „Groapa” va avea un nou sezon, aceasta a răspuns simplu:
„Ba da, e în pregătiri…”.
Astfel, fanii o vor putea vedea pe Monica Bârlădeanu atât în noul sezon al producției „Băieți buni: pe viață”, cât și într-un nou sezon al serialului „Groapa”.
Foto: Instagram
Actorii turci ai momentului