Homepage  / Vedete / Vedete străine

Naomi Osaka a uimit publicul la Wimbledon. Ținuta inspirată din „Kill Bill” care a făcut furori

Naomi Osaka a uimit publicul la Wimbledon. Ținuta inspirată din „Kill Bill” care a făcut furori
10
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Andra Stana,

Naomi Osaka a demonstrat încă o dată că aparițiile sale depășesc limitele terenului de tenis. Campioana japoneză a atras toate privirile la Wimbledon 2026, după ce a apărut înaintea meciului într-o ținută spectaculoasă inspirată din cultura sa și din celebrul film „Kill Bill”.

Jucătoarea în vârstă de 28 de ani, fost număr 1 mondial și câștigătoare a patru turnee de Grand Slam, a transformat intrarea pe teren într-un adevărat moment de fashion.

Kimono inspirat din tradiția japoneză

Pentru primul său meci de la Wimbledon împotriva Elsei Jacquemot, Naomi Osaka a purtat un kimono alb fluid, decorat cu motive tradiționale japoneze precum cocori și flori de cireș, potrivit euronews.com.

Jucătoarea de tenis Naomi OsakaIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Ținuta a fost completată de un accesoriu tradițional pentru păr, un kanzashi, care a accentuat inspirația japoneză a apariției.

Designul a fost creat de designerul Hana Yagi, din Tokyo, care a folosit materiale provenite din kimono-uri vintage refolosite, o rochie tradițională japoneză de mireasă (shiromuku) și elemente recuperate dintr-o rochie de mireasă modernă.

Deși Osaka a renunțat la kimono înainte de încălzire pentru a începe meciul, apariția sa a fost deja momentul serii pentru mulți dintre spectatorii aflați în tribune.

Jucătoarea de tenis Naomi Osaka sosind pe teren la turneul de la Wimbledon 2026 înainte de meciul din primul turIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  5 / 10

Naomi Osaka, inspirată de „Kill Bill”

După victoria obținută cu 6-1, 7-5, sportiva a dezvăluit sursa uneia dintre inspirațiile sale.

Osaka a explicat că alegerea ținutei a fost legată atât de moștenirea sa japoneză, cât și de filmul „Kill Bill”, regizat de Quentin Tarantino.

„Pentru mine, moștenirea japoneză înseamnă foarte mult. La Wimbledon se poartă alb și m-am gândit că ar fi foarte interesant să vin într-un kimono”, a spus Naomi Osaka, potrivit BBC.

Sportiva a mărturisit că este mare fană a personajului O-Ren Ishii, interpretat de Lucy Liu în film.

„Îmi place să fiu uneori ca un personaj de joc video. Nu vreau să fiu eu pe teren, încerc să intru într-un anumit rol”, a explicat ea.

Moda, o formă de exprimare pentru Naomi Osaka

Într-un interviu acordat publicației Vogue, Naomi Osaka a povestit că folosește moda pentru a spune povești.

„Îmi place să folosesc moda ca mijloc de exprimare. Fiecare apariție este o oportunitate de a aduce oamenii în lumea mea creativă”, a spus sportiva.

Naomi Osaka va continua competiția de la Wimbledon, următorul său meci fiind împotriva Anastasiei Gasanova.

Sursa foto: Profimedia, Instagram

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Actorii turci ai momentului
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton