Homepage  / Vedete / Vedete străine

O mai țineți minte pe Samira din „Clona”? Sthefany Brito a primit o veste minunată!

O mai țineți minte pe Samira din „Clona”? Sthefany Brito a primit o veste minunată!

de Redactia Tvmania

După o primă căsnicie care s-a terminat urât, actrița Sthefany Brito s-a recăsătorit și tocmai a anunțat că va fi mamă pentru prima dată!

 

Când a filmat pentru rolul Samira din telenovela braziliană „Clona” (2001-2002), telenovelă pe care Happy Channel o redifuzează momentan la noi, brazilianca Sthefany Brito avea doar 13 ani, dar deja destulă experiență profesională: începuse studiile de actorie la 8 ani, apăruse în nenumărate reclame, plus că primise un rol într-un serial pentru copii. După ce s-a terminat „Clona”, din 2002 și până azi, Sthefany Brito și-a construit o carieră solidă în Brazilia, cu roluri în telenovele, filme de cinema și piese de teatru.

 

Dacă profesional frumoasa braziliancă, ce va împlini 33 de ani pe 19 iunie, o duce foarte bine, pe plan personal a trecut printr-o căsnicie eșuată și un divorț dureros: în 2007 a început să iasă cu fotbalistul Alexandre Pato (30 de ani, care joacă acum pentru Sao Paolo), cu care s-a căsătorit în iulie 2009. Nici un an mai târziu, în aprilie 2010, cei doi se despărțeau urât, cu actrița acuzându-l pe fotbalist că îi interzicea să-și contacteze familia, din cauza geloziei sale exagerate.

 

Din 2011, Brito și-a refăcut însă viața sentimentală. A început o relație cu avocatul Igor Raschkovscky, cu care s-a căsătorit în august 2018, în Itaia. 

 


 

Iar luna aceasta, pe 10 mai, actrița a anunțat printr-o postare pe Instagram că va fi mamă pentru prima dată:

 

 

 
 
 
View this post on Instagram
 
 

 

Nem estou acreditando q estou escrevendo e vivendo esse momento, com lágrimas nos olhos, e o coração cheio de gratidão venho dividir com vocês a melhor notícia que já recebi na minha vida inteira… London e Montininho foram promovidos a irmãos mais velhos e eu (nem acredito) vou ser MAMÃE! Estamos GRÁVIDOS!! ❤️ @igorraschkovsky Amor, obrigada por embarcar comigo nessa jornada! Te amamos papaizinho! ❤️E nesse dia das mães, (meu primeiro com baby no forninho) só desejo ser 1/10 da mãe q dona Sandra foi e é pra gente! Mãe, obrigada por tudo e mais do q nunca obrigada por estar vivendo junto comigo esse momento tão mágico!!!! Te amo demais! Feliz nosso dia!!! ❤️ E feliz dia pra todas as mamães! As de coração, as de pet, as de sangue, as que criam, as que cuidam… #felizdiadasmaes

A post shared by Sthefany Brito (@sthefanybrito) on


 

„Nu-mi vine să cred că scriu și trăiesc momentul acesta, cu lacrimi în ochi și inima plină de recunoștință, împărtășesc cu voi cea mai bună veste pe care am primit-o în viața mea… London și Montininho au fost promovați ca frați mai mari, iar eu (nu-mi vine să cred) voi fi MAMĂ! Suntem ÎNSĂRCINAȚI!”, a anunțat actrița încântată pe 10 mai. 

 

Pentru site-ul Purepeople Brazil, actrița a dat mai multe detalii, de exemplu, că nu a fost o sarcină programată. Aflată la filmările pentru o telenovelă, „Amor Sem Igual”, întrerupte în martie din cauza pandemiei, Sthefany Brito nu înțelegea de ce se simțea mai obosită decât de obicei:

„Mă simțeam obosită și mi-era somn, dar am pus totul pe seama zilelor lungi de filmare”. Până la urmă, actrița a pus cap la cap toate semnele corpului său în schimbare și a înțeles că e însărcinată: „Mi-a sărit inima din piept, nu puteam nici să respir! Eram șocată!”

 

Deși și-a dorit mereu copii, declară pentru aceeași sursă Brito, „nu a fost niciodată momentul perfect. Tot timpul am amânat din cauza muncii”. Dar apoi, încântați de veste, actrița și soțul ei și-au anunțat familiile. Între timp, au apărut și alte simptome:

„Mi-e greață, somn, iar greață, mi-e foame, foarte foame, iar mi-e somn, iar mi-e greață. Dar în mijlocul acestei stări de nesiguranță (actrița se referă la pandemia de coronavirus), singurul lucru de care sunt sigură crește în mine”, a povestit actrița pentru sursa citată. 

 

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton