Homepage  / Vedete româneşti

Oana Zăvoranu așteaptă de un an decizia în dosarul de șantaj de 800.000 de euro: „M-a lăsat cu o groază de datorii”. Detalii din procesul cu medicul Furtună

Oana Zăvoranu așteaptă de un an decizia în dosarul de șantaj de 800.000 de euro: „M-a lăsat cu o groază de datorii”. Detalii din procesul cu medicul Furtună
6

de Redactia Tvmania,

Oana Zăvoranu traversează o perioadă de incertitudine maximă, după ce Curtea de Apel București a amânat din nou pronunțarea în dosarul de șantaj în care este implicată alături de avocatul său. Deși dezbaterile pe fond s-au încheiat încă din martie 2025, vedeta așteaptă cu sufletul la gură o decizie în cazul acuzațiilor de șantaj aduse de medicul Bogdan Ioan Furtună, fostul manager al clinicii sale, suma în joc fiind de 800.000 de euro.

Decizie amânată de 11 ori: Când va afla Oana Zăvoranu sentința

Dezbaterile finale în acest dosar complex s-au încheiat pe data de 31 martie 2025. De atunci, magistratul cauzei a amânat pronunțarea hotărârii de nu mai puțin de 11 ori, invocând necesitatea de timp pentru redactarea deciziei, potrivit libertatea.ro.

Următorul termen oficial la care este așteptată soluția a fost stabilit pentru data de 13 martie 2026. Deși faptele de care este acuzată Oana Zăvoranu ar fi fost comise în aprilie 2021, prescripția răspunderii penale se va împlini abia în 21 aprilie 2029.

Instanța de fond a parcurs un proces anevoios: un an în camera preliminară și aproape trei ani de dezbateri. Totuși, decizia care va fi pronunțată în martie nu este definitivă, putând fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

DNA a ceut pedepse cu executare

Miza este uriașă pentru fosta actriță din „Numai iubirea”. La ultimul termen, procurorul DNA a solicitat pedepse cu executare atât pentru Oana Zăvoranu, cât și pentru avocatul ei, Ionuț Silviu Călin.

Apărarea a încercat, fără succes, să obțină o evaluare psihologică a părții vătămate, medicul Bogdan Ioan Furtună. Avocatul vedetei a argumentat că profilul psihologic al medicului este relevant, menționând că acesta ar fi implicat în alte spețe penale.

În realitate, medicul este cercetat (nu trimis în judecată) într-un dosar legat de plata chiriei pentru fosta șefă a ASSMB, Oana Sivache, în schimbul menținerii sale în funcția de manager la Spitalul Colțea.

Oana Zăvoranu5Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Acuzații dure: „M-a lăsat cu o groază de datorii”

Oana Zăvoranu a oferit în fața judecătorilor o variantă dramatică a evenimentelor. Ea susține că l-a ajutat pe medicul Bogdan Furtună la începutul carierei sale, oferindu-i un împrumut de 25.000 de euro și numindu-l manager al clinicii One Life, deschisă din moștenirea de la părinții săi.

„Recunosc că nu treceam des pe la clinică, deoarece aveam încredere totală în el, dar atunci când mergeam, vedeam că nu se întâmpla mare lucru”, a declarat vedeta. Ea susține că aparatura plătită cu sume colosale era, de fapt, second-hand sau lipsea cu desăvârșire.

Vedeta a mai adăugat: „Atât eu, cât și soțul meu (Alex Ashraf) am fost nevoiți să vindem tot ce aveam de valoare. (…) Atunci când a plecat, Bogdan Furtună m-a lăsat cu o groază de datorii la bănci.”

Varianta medicului: „S-a discutat despre suma de 800.000 de euro”

De cealaltă parte, dr. Bogdan Ioan Furtună susține că a fost victima unei presiuni constante. Acesta a declarat că i s-au cerut inițial 800.000 de euro pentru a nu se face „tămbălău” în presă.

„Ionuț Silviu Călin mi-a spus care sunt pedepsele prevăzute de lege pentru evaziune fiscală și delapidare, adică de la 3 la 7 ani, precum și că îmi pot pierde calitatea de medic”, a relatat doctorul în fața magistraților.

Potrivit acestuia, „negocierea” ar fi scăzut prețul tăcerii la 200.000 de euro, plătiți în rate, însă medicul a ales să meargă la poliție și ulterior la DNA, temându-se pentru reputația sa profesională și liniștea familiei.


Foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Power Couple
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton