Olivia Păunescu așteaptă să fie cerută… oficial! Nu de soție, căci prezentatoarea „Observatorului” de la Antena 1 este căsătorită de aproape 6 ani. Ci „cerută” în calitate de nașă! În urmă cu aproape două săptămâni, sora mai mică a Oliviei Păunescu a spus „Da” în fața ofițerului Stării Civile.
Olivia Păunescu a participat la cununia civilă a surorii sale
Între Olivia Păunescu și Anda este o diferență de 3 ani, prezentatoarea „Observatorului” fiind sora mai mare. Cele două sunt extrem de apropiate, își fac aproape toate vacanțele împreună, prin urmare… Olivia ar putea fi oricând nașa surorii sale mai mici, care s-a căsătorit de curând.
„Încă nu am fost «cerută» oficial! A fost doar cununia civilă până acum, iar eu am avut onoarea să semnez ca martor la acest moment important din viața lor. Aștept cu emoție ce va urma!”, ne-a dezvăluit vedeta Antenei 1.
„Ziua în care sora mea a spus un DA hotărât iubirii a fost un adevărat carusel de trăiri – intense, neașteptate și incredibil de frumoase. M-am implicat cu toată bucuria, mai ales că aveam o misiune importantă: să mă ocup de ținute!”, ne-a mai declarat Olivia Păunescu.
Olivia Păunescu s-a ocupat de ținuta mamei sale
De câțiva ani încoace, Olivia Păunescu deține un atelier de creație vestimentară și, cele mai multe ținute pe care le poartă atunci când o vedem pe micul ecran, prezentând „Observatorul”, sunt concepute de ea. În ce măsură s-a ocupat vedeta Antenei 1 de ținutele de la cununia civilă a surorii sale?
„Avem aici o poveste «nebună». Anda nu știa exact ce își dorește. Așa că am mers împreună să căutăm un material frumos. Am găsit o dantelă Chantilly delicată, încărcată cu perluțe de diferite dimensiuni și paiete și un tul de mătase fin. La prima probă s-a răzgândit în privința modelului și presată și de timp, și de emoțiile evenimentului, a decis să își caute ceva gata făcut. M-am ocupat în schimb de rochia mamei pentru care am ales o organza imprimată în nuanțe pale și de care sunt foarte mulțumită pentru că s-a simțit și a arătat chiar minunat. Am mai creat în atelierul meu și rochia mea, dar și a mamei soacră”, ne-a explicat Olivia Păunescu.
Olivia Păunescu, în Dubai cu soțul și „tinerii însurăței”
Pentru prezentatoarea „Observatorului de la ora 12.00” de la Antena 1 Dubaiul este o destinație deja obișnuită de vacanță. Acolo s-a căsătorit în urmă cu 6 ani, cu un om de afaceri, și revine de fiecare dată cu mare bucurie.
De altfel, tot acolo va ajunge și în perioada următoare. „Este o perioadă foarte aglomerata la Observator. Mai ales cu alegerile în prim-plan – așa că voi fi la muncă zi de zi, inclusiv în weekenduri. În paralel, încep cursurile cu cea de-a doua serie de tineri pasionați de televiziune, în cadrul Antena Academy – un proiect de suflet.
Așa că până la vacanța mare am plănuit o escapadă împreună cu soțul meu și tinerii însurăței, ca o lună de miere, în Dubai”, ne-a mai dezvăluit Olivia Păunescu.