Homepage  / Televiziune

Premiera MasterChef România 2024 vine cu un moment special. Anunțul făcut de Florin Dumitrescu

Premiera MasterChef România 2024 vine cu un moment special. Anunțul făcut de Florin Dumitrescu
11

de Roxana Mirea,

Noul sezon al show-ului culinar „MasterChef România” are premiera marți, 10 septembrie 2024, la Pro TV. Chef Sorin Bontea, Chef Florin Dumitrescu și Chef Cătălin Scărlătescu sunt gata să-i întâmpine pe noii concurenți. Lansarea noului sezon vine cu un moment special. Iată despre ce este vorba.  

Moment special la MasterChef România 2024 

Marți, 10 septembrie 2024, de la ora 20:30, Chef Sorin Bontea, Chef Florin Dumitrescu și Chef Cătălin Scărlătescu revin pe micul ecran. „MasterChef România” își deschide porțile pentru primii concurenți care vor să demonstreze că pasiunea pentru gătit poate depăși orice barieră. 

Chef Florin Dumitrescu este una dintre personalitățile de seamă ale gastronomiei românești. Prin viziunea sa, a reușit să împingă constant limitele a ceea ce poate fi realizat într-o bucătărie și a inspirat sute de tineri în acest domeniu.  

„MasterChef România înseamnă începutul meu în televiziune și acum întoarcerea acasă. Este show-ul oamenilor obișnuiți care au făcut din gătit o pasiune. Vreau să simt această pasiune, nu doar pentru gust, ci și pentru trofeu. Este momentul suprem în care talentul și munca depusă sunt testate la maximum”, a declarat acesta. 

Chef Florin Dumitrescu – MasterChef Romania (1)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 11

Lansarea noului sezon vine cu un moment special, în care cei trei chefi au ocazia să le vorbească tuturor concurenților din audiții, înainte de a le juriza preparatele. „Vă rog să primiți emoțiile noastre ca pe un dar pentru ceea ce știu că simțiți acum: bucurie și speranță. Unii dintre voi veți obține șorțuri, să știți că avem destule și suntem foarte generoși. Există însă și un șorț care trimite un concurent direct în bucătăria MasterChef: șorțul de aur!”, le va spune Chef Florin Dumitrescu. 

Galette traditionnelle, supă Tom Kha Gai, colivă cu alivancă, stir-fried de pietre sau bisque de creveți sunt doar câteva dintre preparatele pe care concurenții le vor prezenta în fața celor trei chefi, cu dorința de a-i impresiona și a primi șorțul MasterChef România. Sezonul 9 începe marți, de la ora 20:30, la PRO TV. 

Citește și:

PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton