Homepage  / Știri

„Puterea unui lider”, noul serial marca Ringier România. Unde îl poți vedea și ce surprize aduce

„Puterea unui lider”, noul serial marca Ringier România. Unde îl poți vedea și ce surprize aduce
3

de Redactia Tvmania

Ringier România lansează o producție video originală dedicată femeilor care inspiră: „Puterea unui lider”. Emisiunea, moderată de jurnalista Irina Gologan, debutează în această seară, de la ora 20:00, și promite să aducă în prim-plan povești reale despre echilibru, ambiție și autenticitate. Prima invitată este Daciana Sârbu.

Ringier Romania adaugă în portofoliul său de conținut video o nouă producție originală: „Puterea unui lider” – o emisiune dedicată femeilor care reușesc să îmbine cariera cu viața personală, fără a renunța la sine. 

Emisiunea va fi difuzata lunea, de la ora 20:00, exclusiv pe canalele video ale Grupului.

Foto Irina GologanIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 3

Noul format video este prezentat de Irina Gologan, jurnalist, și propune un spațiu autentic de conversație cu femei de succes din business, care jongleaza cu grație și determinare între multiplele roluri pe care le îndeplinesc: lideri, mame, partenere.

Conceptul emisiunii pornește de la ideea că nu trebuie să alegi între o carieră de succes și o viață personală împlinită. Totuși, nu ignoră realitatea compromisurilor – ci o pune în lumină, normalizând-o. Este o emisiune care aduce în prim-plan nu doar realizările profesionale, ci și luptele invizibile, momentele de vulnerabilitate și strategiile prin care invitatele își mențin echilibrul.

Fiecare ediție explorează două direcții fundamentale:

  • Cariera: cum au construit afaceri de la zero, cum iau decizii, cum inovează și aduc valoare în România, care sunt lecțiile însușite din eșecuri și succese.
  • Viața personală: cum își gestionează timpul, cum prioritizează și cum își păstrează autenticitatea în ciuda presiunilor.

Prima ediție va fi difuzată astăzi, de la ora 20:00, și o are ca invitată pe Daciana Sârbu, fostă membră a Parlamentului European, și fondatoare a brand-ului Mara Mura.

„Emisiunea se adresează femeilor care caută inspirație – fie că sunt angajate ambițioase, antreprenoare aspirante sau mame care visează să înceapă ceva pe cont propriu, fără să-și neglijeze familia. Vrem să arătăm că succesul nu are o rețetă unică, iar fiecare drum – cu alegerile și renunțările lui – merită povestit,” spune Irina Gologan.

Mesajul esențial al emisiunii este clar exprimat, încă din prima ediție: nu există o formulă universală pentru succes. Fiecare femeie are propriul traseu, cu echilibre fragile și decizii grele. Important este ca, indiferent de parcurs, să nu-ți pierzi identitatea.

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Actorii turci ai momentului
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton