Răzvan Dumitrescu începe un nou capitol în carieră după despărțirea de Antena 3 CNN. Jurnalistul a anunțat că va realiza o emisiune zilnică pe canalul de YouTube al publicației Gândul, unde telespectatorii îl vor putea urmări de luni până joi.
Răzvan Dumitrescu începe un nou capitol în carieră după despărțirea de Antena 3 CNN. Jurnalistul a anunțat că va realiza o emisiune zilnică pe canalul de YouTube al publicației Gândul, unde telespectatorii îl vor putea urmări de luni până joi.
După aproape 16 ani petrecuți la Antena 3, unde a moderat emisiunea „Subiectiv”, Răzvan Dumitrescu și-a luat rămas-bun de la postul de televiziune printr-un mesaj emoționant.
„Astăzi n-a fost doar ultima ediție a emisiunii «Subiectiv», a fost, în același timp, ultima emisiune pe care am realizat-o la Antena 3 CNN”, a transmis jurnalistul, citat de Libertatea.
Ulterior, acesta a marcat momentul și pe rețelele sociale: „15 ani, 11 luni, 23 de zile și 2 ore. Mulțumesc, Antena 3!”.
La scurt timp după plecare, jurnalistul a confirmat că nu renunță la presă și că va continua într-un nou format.
Răzvan Dumitrescu se alătură echipei Gândul și va modera o emisiune difuzată online, pe canalul de YouTube al publicației.
„Vom fi colegi. Mă alătur acestei echipe. Ne vom vedea la un moment dat… cel puțin de luni până joi. Și vom toca mărunt toate aberațiile pe care le luăm în piept în această perioadă”, a declarat el în emisiunea „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”.
Parcursul lui Răzvan Dumitrescu în televiziune include și o perioadă importantă la Realitatea TV. În 2010, jurnalistul a încheiat colaborarea cu postul, unde modera emisiunea zilnică „Realitatea zilei”. Anterior, el a prezentat, alături de Melania Medeleanu, principalul buletin de știri al postului, difuzat de la ora 18.00.
De asemenea, a fost implicat și în proiectul DCNews.
Noua mutare confirmă tendința tot mai vizibilă ca jurnaliștii consacrați să își continue activitatea și în mediul online, prin proiecte digitale independente.
Citește și: