Homepage  / Televiziune

ROventura, 9 martie 2024. Borșa, surâsul Maramureșului istoric

ROventura, 9 martie 2024. Borșa, surâsul Maramureșului istoric
10

de Redactia Tvmania,

Emisiunea de călătorii ”ROventura” ne invită sâmbătă, la Kanal D, să pornim către Borșa, surâsul plin de culoare al Maramureșului istoric. Un colț de Rai, dincolo de orice clișee, un tărâm binecuvântat cu minuni naturale, oameni faini și tradiții nepieritoare.

ROventura, ediția de sâmbătă, 9 martie 2024

Chiar dacă mulți turiști ajung aici din primăvară până toamna târziu, Borșa a devenit, în ultimii ani, un paradis și pentru perioada anotimpului alb.

Înconjurată de unii dintre cei mai frumoși munți din țară și bucurându-se de investiții serioase în infrastructura turistică, Borșa e destinația perfectă pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Orașul-stațiune de la poalele Munților Rodnei e locul în care natura și omul și-au dat mâna pentru a întâmpina deopotrivă turiștii și sportivii, într-o destinație de poveste, cu cele mai bune condiții.

Borșa e dragoste la prima vedere, fără doar și poate, pentru oricine ajunge să-i calce hotarul, iar moroșenii sunt mai hotărâți ca niciodată să facă din orașul lor un paradis turistic al cărui nume să ajungă pe buzele tuturor.

ROventura, imagini din Borsa, MaramuresIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Alături de George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele ”ROventura”, ajungem în Pasul Prislop, unde îl cunoaștem pe unul dintre borșenii care s-a întors acasă. În drum spre cazare, mai facem o oprire la pârtie, iar seara ne va găsi înconjurați de prieteni, într-unul din locurile din Borșa, ce îmbină confortul și relaxarea cu respectul pentru tradiție și natură.

Nu ratați, sâmbătă, de la ora 14:45, o nouă ediție ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, numai la Kanal D.

Credit foto: BLC Media

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton