Cu Claire Foy și Richard E. Grant într-un duet actoricesc de zile mari, satira istorică britanică ”Savage House” radiografiază cu umor negru ipocrizia și excesele înaltei societăți. Pe 3 iulie, pe ecranele noastre, Anglia începutului de secol XVIII devine un circ al vanității, decadenței și ambiției fără limite.
Scris și regizat de cineastul american Peter Glanz („Captain America: curajoasa lume nouă”), „Savage House” este o satiră de epocă plasată în Anglia începutului de secol XVIII, pe fundalul epidemiei de variolă și al rebeliunii iacobite.
Filmul îi urmărește pe Sir Chauncey Savage și soția sa, Lady Savage, un cuplu aristocratic aflat în pragul ruinei financiare, dar obsedat de statut social și aparențe. Sir Chauncey este un aventurier parvenit care a urcat pe scara socială prin căsătorie și diverse șmecherii, în timp ce Lady Savage încearcă să mențină iluzia unei vieți aristocratice perfecte.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4
Când primesc vestea că Ducele și Ducesa de Devonshire intenționează să le viziteze domeniul, cei doi văd ocazia ideală de a-și recâștiga prestigiul. Problema este că reședința familiei se prăbușește literalmente sub greutatea datoriilor.
În încercarea disperată de a impresiona oaspeții, soții Savage se împrumută masiv, organizează lucrări costisitoare și împing întreaga gospodărie spre haos. În jurul lor gravitează servitori infideli, vecini oportuniști, dueluri, intrigi amoroase și o succesiune de catastrofe care transformă vizita mult așteptată într-un adevărat dezastru social.
Roluri memorabile pentru Claire Foy și Richard E. Grant în satira Savage House
Duo-ul lacom și frenetic până la isterie e interpretat cu total abandon de Claire Foy („The Crown”) și marele Richard E. Grant („Saltburn”), care creează personaje atât de oribile, ridicole și jalnice, încât pur și simplu nu poți să îți desprinzi privirea de la ei, ca de la un accident de mașină. Lor li se alătură Bel Powley, Jack Farthing, Kíla Lord Cassidy, Richard McCabe și Vicki Pepperdine.
La premiera din cadrul festivalului londonez SXSW, Claire Foy a mărturisit în glumă că energia haotică și imprevizibilă adusă de partenerul ei pe platou a fost palpitantă, dar în același timp, a făcut-o să se simtă de parcă era constant în pragul unei căderi nervoase.
După numeroasele roluri serioase, Foy spune că o bucură, dar o și neliniștește trecerea la roluri mai vesele: „E ciudat, dar, sinceră să fiu mă simt ceva mai vulnerabilă când joc roluri care ar trebui să fie amuzante, fiindcă… ce fac dacă nu sunt?”.
Destăinuirile actorilor din culisele producției regizate de Peter Glanz
Într-un interviu acordat Moviefone, Richard E. Grant spune că, pe undeva, a empatizat cu nevoia obsesivă și chiar tragică a lui Sir Savage de a fi acceptat de înalta societate, fiindcă, născut într-o fostă colonie africană a imperiului, și el s-a simțit marginalizat când s-a mutat în Anglia la vârsta de 25 de ani.
„Este un outsider care încearcă cu disperare să-și croiască drum cu coatele într-o lume în care nu va fi niciodată acceptat. În consecință, ajunge să o ia razna și își pierde complet mințile”, a explicat actorul.
Într-o lume în care mega-bogații lumii închiriază Veneția pentru o petrecere, „Savage House” demonstrează că nimic nu este mai savuros – și mai necesar – decât o satiră bine țintită la adresa elitelor.
„Sper ca spectatorii să râdă când văd filmul, dar să vadă și avertismentul despre măștile false și eforturile nebunești pe care le fac oamenii pentru a menține aceste măști”, a spus regizorul Peter Glanz pentru Cineworld Cinemas.
Sursă foto: X, Getty Images
Citește și:
Actorii turci ai momentului