Sean Penn are o relație cu o actriță de peste Prut, în vârstă de doar 30 de ani
Valeria Nicov a fost surprinsă sărutându-se pe străzile din Madrid, Spania, cu celebrul actor Sean Penn, cunoscut pentru viața sa amoroasă foarte tumultoasă. Cei doi s-au plimbat de mână precum doi tineri îndrăgostiți și s-au sorbit din priviri. La un moment dat, nu au ținut cont de privirile curioșilor și s-au sărutat în plină stradă.
Sean Penn este cunoscut nu doar pentru cariera sa impresionantă în domeniul cinematografiei, ci și pentru trecutul său amoros tumultos. Actorul a fost căsătorit cu Madonna în perioada 1985-1989, apoi cu Robin Wright între anii 1996 și 2010, iar recent a divorțat de cea de-a treia sa soție, Leila George.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 15
Cine este, însă, actrița din Republica Moldova în prezența căruia a fost surprins de către paparazzi? Numele său este Valeria Nicov, are 30 de ani și vorbește șapte limbi străine. În plus este pasionată de literatură și echitație, conform profiului său personal de Instagram.
Valeria Nicov și-a început cariera în actorie în 2012 și a avut roluri minore. Conform informațiilor de la Brulier Communication, a jucat rolul Ninei Cekov în piesa „Pescărușul” de Anton Cehov, în regia lui Mihai Vasilescu și Cristian Rudenko. De asemenea, a avut apariții în producții precum „Visul unei nopți de vară” de Shakespeare și „Deșteptarea primăverii” de Frank Wedekind.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 4 / 15
Din 2015, a început să colaboreze la diverse scurtmetraje și emisiuni TV. În 2021, a obținut un rol secundar, interpretând o barmaniță în serialul „Emily in Paris”. Debutul său pe marele ecran a avut loc în 2018, în filmul „L’amour est une Fête”, regizat de Cédric Anger, iar cea mai recentă apariție a fost în „Ténor” (2022), conform Pro TV.
Sean Penn are un trecut amoros tumultos
Sean și actrița din „Crossing Guard”, Robin Wright, în vârstă de 58 de ani, sunt părinții fiicei Dylan Frances Penn, în vârstă de 33 de ani, și ai fiului Hopper Jack Penn, în vârstă de 31 de ani. Actorul nu a rămas în relații amiabile cu cea care i-a fost alături. În schimb, Penn a rămas în relații bune cu prima sa soție – Madonna, diva pop câștigătoare a șapte premii Grammy – de care a divorțat în 1989, după patru ani de căsnicie.
Se zvonește că Sean Penn, un veritabil cuceritor, ar mai fi avut relații cu Elizabeth McGovern, Susan Sarandon, Brigitte Nielsen, Emily Lloyd, Jewel, Petra Němcová, Jessica White, Scarlett Johansson și Shannon Costello.
Sursă foto: Profimedia – Hepta
Citește și: