Claire Danes și Matthew Rhys se confruntă într-un periculos joc de-a șoarecele și pisica în noul serial Netflix „Bestia din mine”. Cele opt episoade ale producției vor fi pe platforma de streaming pe 13 noiembrie. Iată detaliile!
Claire Danes și Matthew Rhys se confruntă într-un periculos joc de-a șoarecele și pisica în noul serial Netflix „Bestia din mine”. Cele opt episoade ale producției vor fi pe platforma de streaming pe 13 noiembrie. Iată detaliile!
Pentru renumita scriitoare Agatha Wiggs (Claire Danes), moartea fiului ei a însemnat sfârșitul lumii. S-a retras din viața publică, incapabilă să mai facă față întâlnirilor cu alți oameni, nemaiputând să scrie, devenită doar un spectru umblător al femeii care-a fost înainte.
Din letargia în care se scufundă începe să fie scoasă de apariția unui nou vecin. Una dintre casele de lângă ea este cumpărată de Nile Jarvis (Matthew Rhys), un redutabil magnat al afacerilor imobiliare, cunoscut însă mai ales în urma faptului că a fost principalul suspect al poliției în cazul dispariției soției sale.
Deopotrivă fascinată și îngrozită de acest om, Agatha Wiggs nu se poate abține să nu se apropie tot mai mult de el, în căutarea unui subiect pentru o nouă carte, dar și a adevărului din spatele imaginii impecabile a vecinului.
„Bestia din mine” aduce pe ecrane o poveste originală, concepută de Gabe Rotter (cunoscut pentru faptul că a mai lucrat la „The X-Files”). Tot el este creatorul serialului, autorul scenariului și producător executiv, alături de Jodie Foster și Conan O’Brien.
Pe lângă Claire Danes (deținătoare a trei premii Emmy) și Matthew Rhys (un premiu Emmy), din distribuție mai fac parte: Brittany Snow („Pitch Perfect”, „Hairspray”), Susan Pourfar („Black Mirror”, „Scandal”), Matthew James Thomas („NCIS: New Orleans”, „Billy Elliot”).
Scenariul pentru „Bestia din mine” datează de 6-7 ani, după cum a aflat Deadline. Autorul acestuia, Gabe Rotter, care mai lucrase la „Dosarele X”, și la serialul original și la reboot-ul de la Fox, făcuse prima versiune cu protagonistul masculin, dar, după ce nu a suscitat niciun pic de interes cu el, l-a modificat, scoțând personajul feminin în prim-plan. Dar și în această formulă tot în sertar a rămas, până când i l-a pus în față actriței Jodie Foster, cu propunerea de a interpreta rolul principal.
Deținătoarea a două Oscaruri a fost interesată de poveste, dar nu pentru a juca în ea, ci pentru a o produce, și i-a sugerat lui Gabe Rotter să îi ofere rolul principal lui Claire Danes. Laureata premiului Emmy pentru „Homeland” a semnat contractul și lucrurile au început să se miște în direcția cea bună.
Serialul „Bestia din mine” jonglează cu un subiect mai puțin obișnuit, acela în care scriitorul avid de un subiect e pus pe același plan cu un ucigaș, ambii fiind „însetați de sânge”, cum tot insistă trailer-ul. „E o carte la care m-am tot gândit de când am început acest proiect, numită «The Journalist and the Murderer» (studiul semnat de Janet Malcolm despre relația dintre criminalul Jeffrey R. MacDonald și jurnalistul Joe McGinniss, n.red.). În care începi să-i vezi pe jurnalist și pe criminal ca egali. Cum e posibil acest lucru? Cred că e cu adevărat interesantă ideea unui scriitor văzut ca un prădător”, a spus Claire Danes la Tudum.
Lucru cu care este de acord și Matthew Rhys: „Este o asemănare enormă între ei. Cred că se recunosc unul pe altul. Se văd ca o pereche, o foarte neobișnuită pereche”.
Sursă foto: Netflix
Citește și: