Ce a declarat prezentatoarea emisiunii Mireasa
„Iubesc televiziunea, fac asta de aproape 24 de ani. Dar, totuși, e un job (zâmbește), avem cu toții zile mai bune, zile mai proaste. Încerc să mă ajut prin sport, e important să dorm bine noaptea, să îi știu bine pe toți ai mei, să găsesc timp pentru mici plăceri.
Asta mă ajută. (…) Cred că ține de firea mea. Așa sunt și în viața mea de zi cu zi. Am puțini oameni alături, chiar de foarte mulți ani. Eu mă încarc printre cei dragi mie, nu mă simt confortabil în locuri mondene”, a povestit vedeta pentru viva.ro.
În privința vieții de familie, Simona și soțul ei, Răzvan, au decis să își protejeze copiii de expunerea publică.
„Când vine vorba de expunerea copiilor, aceasta este o decizie pe care am luat-o împreună cu Răzvan, soțul meu, și încă ne ținem de ea. Copiii nu au ce să caute pe social media. Când va fi dorința lor să apară, mai discutăm”, a mai declarat Simona Gherghe.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 13
Despre Simona Gherghe
Jurnalista s-a născut pe 31 octombrie 1977 la Iași. Simona prezintă emisiunea Mireasa, un show matrimonial care se difuzează de luni până vineri, de la ora 14.00 la 17.00. În trecut, Simona a prezentat emisiunea Acces Direct, difuzată la Antena 1.
Ea este căsătorită cu Răzvan Săndulescu, iar împreună au doi copii: pe Vlad și pe Ana.
Cum a ajuns Simona una dintre cele mai iubite prezentatoare
Avea doar 23 de ani atunci când a pornit pe drumul care a dus-o către succesul în televiziune. Chiar Simona Gherghe a dezvăluit cum a fost pentru ea acel început.
„Asa a inceput povestea mea de iubire cu televiziunea. Aveam 23 de ani si am dat aceasta proba, la postul local afiliat Antenei 1. Lucram in radio, un loc pe care il iubeam si despre care credeam ca ma va scoate la pensie. Genul ala de rezolutii definitive, specifice tinerilor…
Prietenul meu de atunci m-a dus sa dau aceasta proba in care nu am crezut deloc. In definitiv, eu iubeam radioul si stiam ca nu sunt telegenica, pentru ca asa mi se spusese cu vreo doi ani inainte, tot la un concurs pentru prezentatori de stiri. Ei bine, pare ca m-am inselat. Oamenii m-au placut. Asa avea sa inceapa povestea pasiunii mele, de mai bine de 20 de ani… Restul e istorie. Istoria mea personala”, povestea Simona Gherghe pe Instagram, în trecut.
Foto: Instagram
Citește și:
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.