Sophia Loren, așa cum o știu doar cei dragi: Papucul napoletan și bigudiurile
La 91 de ani, retrasă la Geneva, actrița rămâne centrul de greutate al familiei sale. Iar acum, pentru prima dată într-un interviu televizat de amploare, fiul ei cel mare, dirijorul Carlo Ponti Jr., a decis să ridice puțin vălul discreției și să vorbească despre femeia din spatele legendei.
Sophia Loren – născută Sofia Costanza Brigida Villani Scicolone – nu a uitat niciodată de unde a plecat. Crescută în sărăcie, la Pozzuoli, lângă Napoli, actrița și-a construit cariera cu o determinare care avea să se transforme, mai târziu, într-o disciplină de fier aplicată inclusiv în familie.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 13
„Mama mea este o femeie a poporului, a tuturor”, spune Carlo Ponti Jr., explicând că forța și dinamismul care au făcut-o legendară pe ecran provin direct din lipsurile copilăriei. Aceeași energie se regăsea și acasă, unde nimic nu era lăsat la voia întâmplării.
Regula de aur: Copiii divei, obligați să interacționeze cu medii defavorizate
Una dintre cele mai surprinzătoare dezvăluiri făcute de Carlo Ponti Jr. ține de modul în care Sophia Loren a ales să-și educe copiii. Departe de a-i crește într-un glob de cristal, protejați de realitate, actrița a făcut exact opusul: i-a obligat să locuiască și să interacționeze cu copii proveniți din medii defavorizate.
Pentru Sophia Loren, acesta nu era un gest excentric, ci o lecție de viață. Voia ca fiii ei să înțeleagă ce înseamnă lipsa, să nu creadă niciodată că faima și banii sunt un drept natural. „Nu a vrut să devenim niște copii răsfățați, rupți de realitate”, lasă să se înțeleagă Carlo. Era modul ei de a transmite mai departe o lecție dureroasă, dar esențială.
Interviul demitizează complet imaginea divei reci și distante. Acasă, Sophia Loren era femeia care vorbea napoletan, purta bigudiuri și nu ezita să arunce cu papucii atunci când copiii se comportau urât. „Eu am fost întotdeauna cel cuminte”, spune Carlo cu un zâmbet, sugerând că fratele său, regizorul Edoardo Ponti, era mai des ținta supărărilor materne.
Maternitatea, mai importantă decât Hollywood-ul
Contrar miturilor hollywoodiene, Sophia Loren nu a fost niciodată absentă din viața copiilor ei. I-a luat cu ea pe platourile de filmare, a refuzat să aleagă între carieră și maternitate și a reușit să le fie mereu alături, în ciuda unei agende foarte aglomerate.
„De la 15 ani a muncit fără oprire. Nu a avut o tinerețe normală, cu petreceri și ieșiri”, povestește Carlo Ponti Jr. Tocmai de aceea, familia a devenit pentru ea cel mai mare succes, mai important decât Hollywoodul.
Astăzi, Carlo Ponti Jr., dirijor apreciat și fondator al Orchestrei de Cameră din California, vorbește cu emoție despre dragostea pe care publicul o poartă mamei sale. În februarie, el va susține la Napoli două concerte intitulate „Celebrating Sophia Loren”, un omagiu adus nu doar unei actrițe, ci unei femei care nu și-a uitat niciodată originile.
„Nu am fost conștient de legenda care era mama mea. Dar este o onoare să fiu fiul unei embleme culturale”, spune el.
Sursă foto: Hepta – Profimedia
Citește și:
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.