Homepage  / Televiziune

Stand-Up Revolution, 30 decembrie 2022. Cine sunt cei 11 finaliști care luptă în marea finală

Stand-Up Revolution, 30 decembrie 2022. Cine sunt cei 11 finaliști care luptă în marea finală
15

de Roxana Mirea,

Emoțiile, glumele savuroase și surprizele se vor ține lanț și în marea gală „Stand-Up Revolution”! Teo, Vio, Costel, Maria Popovici și Dan Badea au avut întâlniri de gradul zero cu finaliștii lor și le-au dat ultimele sfaturi prețioase înainte să urce pe scenă și să își creeze momentele demne de o ediție „revoluționară“. Iată cine sunt cei 11 finaliști de la Stand-Up Revolution 2022.

Cine sunt cei 11 finaliști de la Stand-Up Revolution 2022

Care sunt materialele senzaționale pregătite de cei 11 finaliști și cum vor fi surprinși jurații și prezentatorii, telespectatorii pot să afle vineri seara, de la ora 23:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY. În plus, publicul este cel care va decide cine va pleca acasă cu premiul în valoare de 20.000 de euro și trofeul singurei emisiuni televizate de stand-up din România. Tot ce trebuie să facă este să trimită SMS la 1313 cu numele favoritului, așa cum va apărea scris pe ecran în timpul finalei „Stand-Up Revolution” 2022.

În timp ce Maria Popovici și Costel au câte un singur finalist, pe Mirel Popinciuc, respectiv Johny Romano, ceilalți jurați au mai mulți concurenți cu care intră în bătălia pentru premiul de 20.000 de euro și trofeul show-ului de stand-up. „10 stand-up-eri și concurentul meu – un băiat pe care îl cunoaștem de undeva! Asta o să fie finala pentru mine“, a exclamat Costel. Johny Romano i-a surprins pe toți cu roast-ul pe care i l-a făcut lui Mădălin Cîrje. „Fratele meu, iartă-mă că sunt pe capul tău. Nu știu de ce mă uit în sus ca și cum ai murit… Ți-am spus că o să fiu pe capul tău toată viața, pentru că te-ai luat de pantofii mei“, spune cântărețul, stârnind hohote de râs în platoul de filmare.

Zâmbetele sunt prezente și în momentul creat de concurentul Mariei Popovici. „Mamaia mea avea o vorbă: «Când două florărese se bat, al treilea ești tu și le furi florile». Bine, nu era neapărat o vorbă din popor, cât instrucțiuni concrete pentru mine, știi?!? «Mirele, mâine, când mergem în piață, cât timp mă iau eu de păr cu Sandokana, ‘să ciupești’ și tu crizantemele de la ea, de îmi plac mie mult și nu mi le aduc ăștia niciodată». Practic, eu, la opt ani, am învățat ce înseamnă presiunea. Voi știți câtă presiune e pe un copil de opt ani care trebuie să fure crizanteme, el neștiind neapărat care sunt crizantemele?!?“, a explicat Mirel Popinciuc, amuzat și el de cele povestite.

Teodora Nedelcu și Sorin Șetreanu sunt în echipa lui Teo, iar el are mare încredere în materialele pe care aceștia și le-au pregătit pentru ultima bătălie a competiției. „Mi se pare oribil unde s-a ajuns cu jignitul și cât de ușor am ajuns să jignim oamenii. Săptămâna trecută, am fost oprită de poliție, se uitau la actele mele, după aceea, s-au uitat la fața mea și au zis: «Mamă! Dar cât alcool ai băgat mă, fată?!». Și… am fost la modul: «Jesus! Acum, dacă sunt urâtă, nu trebuie să mă faci și boschetară! Pentru că, eu, dacă te-am văzut pe tine că ești polițist, n-am început cu ironia – să te întreb dacă ai citit ‘Crimă și pedeapsă’ a lui Dostoievski»“, spune Teodora Nedelcu în numărul prezentat în finală.

teodora-nedelcu-in-finala-sezonului-2-stand-up-revolution-alaturi-de-serban-copot-si-ilona-brezoianuIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 3

Vio are trei concurenți care au ajuns în ultima etapă a show-ului de stand-up: Dan Birtaș, George Dumitru și Florin Gheorghe. Era foarte palpitant la început! De fiecare dată când ieșeam în oraș, ne întâlneam întâmplător cu motocicliști din trecutul ei. Tot timpul era altul, tot timpul numele lui era: «Un prieten vechi, liniștește-te!». Dar anii au trecut și simt că ne-am schimbat amândoi puțin. Eu am început să merg la psiholog, încă aștept să-mi iasă rezultatele și ne-am și căsătorit” spune Dan Birtaș în numărul pregătit de el, explicând care a fost motivul pentru care ar fi decis să se însoare.

dan-birtas-finala-sezonului-2-stand-up-revolutionIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Ioana State, Mădălin Cîrje, Mario Nistor și George Mesaroș sunt cei patru finaliști pe care Dan Badea a pariat! „Încă există oameni care se miră că femeile nu se pricep la mașini. A mers zilele trecute un prieten cu mașina mea și mi-a zis la un moment dat: «Trebuie să-i faci geometria» și i-am spus: «Du-te, mă, de aici, că am făcut-o în clasa a VII-a». Nu mă pricep, eu știu să-i bag benzină, atât! M-a costat câteva sute până să-mi dau seama că motorina și benzina nu înseamnă același lucru… Eu, când auzeam de diesel, mă gândeam la actorul acela din filmul Furios și Iute“, a glumit Ioana State în timp ce platoul de filmare răsuna de râsete.   

madalin-cirje-si-johny-romano-in-finala-sezonului-2-stand-up-revolutionIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Care dintre concurenți va obține trofeul sezonului 2 Stand-Up Revolution, ce jurat va câștiga interesantul concurs dintre ei și ce alte surprize vor urma telespectatorii vor descoperi în marea finală Stand-Up Revolution, difuzată vineri, începând cu ora 23:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

cei-11-finalisti-ai-sezonului-2-stand-up-revolution-2022Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 3

Sursa foto: Antena 1

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Batem palma?
    Ăsta-i spectacolul! Asta e televiziunea! Cei mai curajoși concurenți vor trebui să răspundă unei întrebări aparent simple pentru a câștiga o importantă sumă de bani......
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Românii au talent AP
    Fiecare vineri seară va scoate la iveală momente nemaiîntâlnite, care vor ține telespectatorii cu sufletul la gură. Dinamismul show-ului va fi întreținut de gazdele...
  • 00:00 Supremaţia lui Bourne 12
  • 02:15 Ultima noapte 15
  • 04:00 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Andra Petrescu, Andreea Țopan și Valentin Butnaru fac echipă la pupitrul Observator Antena 1, de la ora 12.00. Programul s-a impus drept lider al segmentului orar...
  • 14:00 Mireasa AP
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 16:00 Observator
    Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
  • 17:00 Nu te supăra, frate!
    Antena 1 le aduce telespectatorilor jocul-vedetă al românilor, "Nu te supăra, frate!", un nou format tv inspirat din jocul de societate cu acelaşi nume. Emisiunea...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Golden Boy AP
  • 23:30 America Express - Drumul aurului AP
  • 03:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 04:00 Nu te supăra, frate!
    Antena 1 le aduce telespectatorilor jocul-vedetă al românilor, "Nu te supăra, frate!", un nou format tv inspirat din jocul de societate cu acelaşi nume. Emisiunea...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 05:45 Aripi frânte AP
    În centrul poveştii se află Zeynep (Melis Tüzüngüç), Emre (Emir Ozden), Cemre (Gizem Günes) şi sora lor mai mică, Aysun (Eliz Nese Çagin), care rămân într-o sărăcie...
  • 09:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
  • 10:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 12:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Telespectatorii...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 16:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Infidelul AP
    Istoria personală a frumoasei Asya Arslan este una cu totul emoționantă. Încă de la o vârstă fragedă, Asya a rămas orfană, iar dorința ei cea mai mare a devenit...
  • 22:30 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 00:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 01:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 04:30 Apel la consilier AP
    Din perspectiva experienței de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor soluții și tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sănătate...
  • 05:00 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV