În lumea cinematografiei românești, numele lui Anghel Damian începe să fie tot mai des asociat cu povești puternice și cu un stil regizoral distinct. Dar dincolo de succesul profesional, există o voce emoționantă care vorbește despre mândrie și admirație: cea a tatălui său, Laurențiu Damian.
Cuprins
Cuprins
Într-un mesaj recent, acesta a împărtășit sentimentele profunde legate de realizările fiului său și de impactul pe care „Cursa” – filmul regizat de Anghel împreună cu Millo – le-a avut asupra sa.
„Astăzi, dacă vreau să se mai uite cineva la mine sau să mi se deschidă o ușă nu mă mai prezint ca altădată, adică domn profesor sau regizorul…sau…Nu. Dacă spun că sunt tatăl lui Anghel Damian și socrul lui Theo Rose brusc un val de simpatie și admirație se revarsă și asupra mea!
Am văzut filmul lui Anghel și lui Millo, Cursa și am realizat că mai bine rămân tatăl lui Anghel decât un co-regizor sau vreun secund, fiindcă nu m-aș fi descurcat într-un asemenea film. Nu e cazul să arunc epitete acestei realizări. Dar pot să vă spun că este un travaliu deosebit.
O poveste. Destine. Bine jucat. Filmat impecabil. Și în plus, bucuria unei echipe de a trăi pentru cinema și pentru public! Cursa nu este doar un film pentru public. Și nici doar un film comercial. Este mai mult! O să vedeți! Este într-un fel mesajul unei generații! Dincolo de mașini, de curse nebunești, de pariuri în mii de euro…un mesaj care poate fi considerat o supratemă a filmului. Iar mesajul propune un OM bun! Nu doar un erou care va câștiga o cursă.
Poate peste ani, dacă cursa vieții mele o să-mi îngăduie, un alt val de simpatie se va revăsa asupra mea când voi spune că sunt bunicul lui Sasha!”
De regulă discret și rar prezent în spațiul public, soțul lui Theo Rose a ales să arate recent o latură sensibilă, una în care copilul curios și visător descoperea magia filmului înainte de a învăța să o explice.
„M-am născut într-o familie de artiști, așa că eram foarte mic când am început să stau printre filme. Părinții mei mă luau cu ei la cinemateca și acasă rulau pe un vhs vechi tot felul de filme de artă: Tarkovsky, Kurosawa, Inarritu, Fellini, etc. Evident, la vârsta aia, nu înțelegeam mare lucru. Dar, rămânea, totuși, ceva în mine. O vibrație. O senzație. O lume care mă atingea fără să știu de ce”, a mărturisit Anghel Damian într-o postare pe Instagram.
Anghel își amintește și perioada care i-a redefinit copilăria – momentul divorțului părinților. Departe de dramatism, el vorbește cu tandrețe despre felul în care acea ruptură i-a adus noi experiențe și un alt tip de apropiere de tatăl său.
„Pe când aveam nouă ani, părinții mei au divorțat. A fost, cumva, un divorț fericit. De luni până vineri stăteam cu mama, iar în weekenduri eram cu tata. Și, în fiecare sâmbătă dimineața, tata mă lua și… unde să mergem și noi? La mall. Tocmai se deschisese primul mall din București. Și acolo, evident, ne aruncam în cinema. Atunci m-am întâlnit cu cinematografia americană. Cu filmele comerciale. Cu popcornul, cu zgomotul, cu tot spectacolul ăla.
Pentru tata, care este profesor de regie, era poate un exercițiu greu — el, crescut în cultul filmului de autor, stând la blockbustere cu Vin Diesel. Dar, cred că bucuria mea din sală îl făcea și pe el fericit. De multe ori vedeam câte două filme pe zi, uneori aceleași. Nu conta. Eu trăiam fiecare cadru”, a scris regizorul pe pagina personală de Instagram.
Sursă foto: Facebook – Instagram
Citește și: