Homepage  / Știri / Televiziune

Tim Allen și Richard Karn sunt protagoniștii „Bătălia meșterilor”, din 20 aprilie, la History

Tim Allen și Richard Karn sunt protagoniștii „Bătălia meșterilor”, din 20 aprilie, la History

de Redactia Tvmania

History a anunțat că va difuza, din 20 aprilie, în fiecare marți, de la ora 21.00, noul show „Bătălia meșterilor”. Protagoniști vor fi doi actori îndrăgiți.

Bătălia Meșterilor” îi reunește pe actorii Tim Allen și Richard Karn din „Meșterul Casei” în rolul de gazde ale noii serii-concurs în care cei mai buni și mai talentați meșteri din SUA se iau la întrecere pentru a crea construcții uluitoare, de la atelierele lor de acasă.

Concurenții își vor împinge abilitățile și măiestria dincolo de limite nu doar pentru a repara obiecte de uz casnic, ci și de a le perfecta. Printre provocările competiției se numără crearea unei mașini universale de grădinărit sau proiectarea cuștii supreme pentru câini.

În fiecare episod, Tim și Richard vor evoca momente din istoria unică și de multe ori inedită a obiectelor din gospodărie, celebrându-i astfel pe inventatorii din spatele lor, precum și tehnicile utilizate de aceștia.

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton