Homepage  / Ştiri / Televiziune

TLC va difuza emisiuni despre casă și grădină din portofoliul HGTV

TLC va difuza emisiuni despre casă și grădină din portofoliul HGTV

de Redactia Tvmania

lider pe segmentul de emisiuni despre casă și grădină în portofoliul Scripps Networks Interactive. Astfel, începând cu 4 mai, emisiuni precum Specialiști în renovări, Câștigător la loterie, cumpăr casă sau Vânătorii de case vor fi difuzate pe TLC, de luni până sâmbătă.

 

HGTV aduce programe de tip reality-show și este destinația principală a celor pasionați de conținut dedicat casei, reușind să aibă printre fanii înrăiți vedete precum Michelle Obama, Reese Witherspoon sau Seth Rogen. HGTV s-a dovedit a fi o televiziune extrem de populară, cu cifre impresionante la nivel global: canalul numărul 1 în SUA pentru publicul din segmentul de vârste 25-54 de ani pentru cel de-al 12-lea an consecutiv, canalul numărul 2 pentru femei și se află în continuă creștere în Polonia. HGTV își continuă dezvoltarea accelerată în Europa, odată cu anunțul lansării în segmentul canalelor free-to-air în Germania, în luna iunie anul acesta.

 

Andrey Stoychev, Head of Commercial Development, Distribution, Sports and Commercial Operations Discovery CEEMCA, a declarat:

HGTV are cel mai lung timp mediu de vizionare în Europa – 42 de minute – dintre toate canalele care difuzează conținut dedicat casei. În același timp, cercetările noastre locale arată că acest tip de conținut, cel despre casă și grădinărit, este foarte popular în România (59% dintre spectatori sunt interesați de acest tip de conținut). Astfel, prin aducerea conținutului HGTV pe TLC, ne dorim să le oferim telespectatorilor noștri sentimentul de „acasă” și tot ceea ce acesta implică: spațiul, oamenii și trăirile pe care le inspiră. În același timp, suntem mândri că piețele din regiunea Centrală și de Est se află pe harta dezvoltării HGTV în Europa – credem cu tărie că acest tip de conținut alimentează pasiunile oamenilor pentru amenajarea casei, creează un spirit de apartenență la comunitate și funcționează pe diferite platforme pentru publicurile și partenerii noștri comerciali”.

 

Începând cu luna mai, calupul HGTV va fi difuzat pe TLC de luni până vineri, de la ora 14:00 și în weekend între 15:00 și 19:00 și cuprinde seria de renovări și design Specialist în renovări și emisiunile de vânătoare de case Câștigător la loterie, caut casă și Vânătorii de Case.

 

Specialiști în renovări, din 6 mai, de luni până vineri, începând cu ora 14:00 (67 de episoade a câte o oră)

 

Seria Specialiști în renovări îi are în prim-plan pe Chip și Joanna Gaines, experți în domeniul imobiliar, care transformă casele dărăpănate în locuri de referință, contribuind astfel la reînsuflețirea a întregi cartiere. Alături de cumpărători, cuplul renovează locuințe care se află în locuri deosebite, dar care au un design neatrăgător sau se află într-o condiție precară.

 

Câștigător la loterie, cumpăr casă, din 4 mai, în fiecare sâmbătă, în intervalul 15:00 – 17:00 (30 de episoade a câte 30 de minute)

 

David Bromstad îi acompaniază pe câștigătorii la loterii în căutarea unor case de vis. Indiferent de valoarea premiului, fericiții câștigători sunt interesați de piața imobiliară din întreaga lume. Vor cheltui toți banii pe un conac extravagant sau vor merge pe o investiție sigură? Telepectatorii vor afla ce se întâmplă atunci când oamenii obișnuiți pornesc în căutarea caselor, după ce au câștigat la loterie.

 

Vânătorii de case, din 4 mai, în intervalul 17:00 – 19:00 (26 de episoade a câte 30 de minute)

 

Găzduită de Suzanne Whang, emisiunea prezintă aventurile fiecărui om, cuplu sau familie care se află în căutarea casei ideale, învățând la ce anume să fie atenți și cum să hotărască dacă o locuință este cea potrivită pentru ei. Cu liste lungi de dorințe și opinii diferite, vor găsi aceștia ceea ce caută?

 

Anul trecut, Discovery a achiziționat Scripps Networks Interactive, punând bazele celei mai de încredere companii în ceea ce privește portofoliul de emisiuni de familie, dominând spațiul de divertisment cu povești din viața reală. Noua companie include brand-uri cunoscute la nivel global, cum ar fi Discovery Channel, TLC, Food Network, HGTV, Investigation Discovery, Travel Channel și cel mai mare canal sportiv, Eurosport.

VEZI PROGRAMUL TV
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 21:30 Vlad 12
    Serialul "Vlad", produs la cele mai înalte standarde cinematografice, spune povestea contelui de Monte-Cristo, într-o adaptare modernă. "Vlad" prezintă o poveste...
  • 23:30 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 00:00 X-Men: Cei dintâi 15
    Acţiunea filmului este plasată în anii '60 când tensiunile dintre SUA şi Uniunea Sovietică ameninţau întreaga planetă. Înainte ca Charles (James McAvoy) şi Erik...
  • 02:30 Superspeed la Pro TV
    "Super Speed" - o emisiune prezentată de Costin Giurgea şi Tudor Bratu, cu maşini, teste incredibile şi vedete care vor fi puse în situaţii inedite. Cei doi jurnalişti...
  • 03:00 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 00:00 John Wick 3: Război total 15
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 14:00 Mireasa
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 16:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 16:30 Acces direct AP
    "Acces Direct", unul dintre formatele puternice ale după-amiezii, difuzat de luni până vineri, de la ora 17.00, îşi cucereşte telespectatorii cu subiecte inedite...
  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Asia Express AP
  • 00:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 00:30 27 de rochii AP
    Cea mai mare bucurie a unei tinere cu ghinion în dragoste este să fie domnişoară de onoare la nunţile prietenelor ei. După 27 de astfel de evenimente (şi de rochii)...
  • 02:30 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 03:30 Acces direct AP
    "Acces Direct", unul dintre formatele puternice ale după-amiezii, difuzat de luni până vineri, de la ora 17.00, îşi cucereşte telespectatorii cu subiecte inedite...
  • 05:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 08:15 Pastila de râs AP
    Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...
  • 08:45 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 09:15 Povestea noastră AP
    Mulţi dintre telespectatori se vor regăsi în situaţiile comune sau mai puţin obişnuite cu care se confruntă protagoniştii şi vor avea bucuria să o reîntalnească...
  • 11:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 12:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 17:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Doctorul minune AP
    "Doctorul minune" este povestea emoţionantă a tânărului diagnosticat cu autism, care reuşeşte să facă adevărate minuni şi să salveze vieţi. Dr. Ali Vefa, un tânăr...
  • 22:30 Nehir AP
    "Nehir" descrie povestea impresionantă a unei tinere care duce o luptă continuă pentru supravieţuire. Nehir Aksu, interpretată de actriţa Biran Damla Yilmaz, a avut...
  • 23:45 Film artistic
  • 01:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 02:45 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 05:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV
Program Cinema
RULEAZĂ ASTĂZI LA CINEMATOGRAFELE DIN
VEZI PROGRAMUL CINEMATOGRAFELOR