Homepage  / Vedete străine

Val Kilmer a dezvăluit în cartea sa de memorii că a fost îndrăgostit de Angelina Jolie. „De abia așteptam să o sărut, să-i cumpăr un avion privat pe coada căruia să scriu V+J”

Val Kilmer a dezvăluit în cartea sa de memorii că a fost îndrăgostit de Angelina Jolie. „De abia așteptam să o sărut, să-i cumpăr un avion privat pe coada căruia să scriu V+J”

de Andra Stana,

Actorul Val Kilmer, care s-a stins din viață pe 1 aprilie, la vârsta de 65 de ani, a dus o luptă crâncenă cu cancerul la gât în ultimii ani. În cartea sa de memorii, „I’m Your Huckleberry”, lansată în 2020, el a rememorat momente semnificative din viața sa, de-a lungul a 300 de pagini.

În cartea sa de memorii, Val Kilmer, care s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani, dezvăluia că a fost îndrăgostit de Angelina Jolie chiar înainte de a colabora cu ea. Actorul mărturisea că a așteptat cu nerăbdare momentul în care o va săruta pe platourile de filmare ale peliculei „Alexandru” (2004), regizată de Oliver Stone, unde cei doi au interpretat rolurile părinților lui Alexandru cel Mare.

„Alexander”
Angelina Jolie, Val Kilmer, Colin Farrell
© 2004 Warner Brothers

Val Kilmer își amintea cu nostalgie prima întâlnire cu Angelina Jolie, care a avut loc pe o stradă din New York, unde, după cum spunea el, „s-a făcut de râs într-un mare fel”. Relația lor a evoluat odată cu filmările pentru „Alexandru”, iar actorul povestea că au devenit prieteni într-o perioadă dificilă pentru Angelina, când mama ei lupta cu cancerul. „De abia așteptam să o sărut, să-i cumpăr un avion privat Gulfstream, pe coada căruia să scriu V+J”, mărturisea Kilmer.

Val Kilmer povestea în memoriile sale că i-a pus o condiție regizorului Oliver Stone pentru a accepta rolul în „Alexandru”. Actorul i-a spus că va juca doar dacă „regele și regina au flashbackuri în care își amintesc cum s-au îndrăgostit nebunește unul de celălalt și dărâmă castelul cu pasiunea lor înainte de a se întoarce unul împotriva celuilalt”.

Kilmer mărturisea însă că a glumit doar pe jumătate, dar regizorul Oliver Stone nu a perceput gluma și a luat propunerea foarte în serios. Astfel, în film, scenele pasionale dintre personajele interpretate de Kilmer și Angelina Jolie au fost conturate într-un mod care reflecta această dorință a actorului de a adânci conexiunea dintre cele două personaje.

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Val Kilmer a murit. Starul din „Top Gun” și „Batman Forever” avea 65 de ani

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton