LaBeouf l-a interpretat în primele trei filme din serie pe Sam Witwicky, tânărul prins între bătălia dintre roboţii buni (Autoboţi) şi răi (Decepticoni), însă a ales să nu participe la o a patra peliculă, iar Bay a făcut surprinzătorul anunţ ieri.
„Mark e bestial. Ne-am distrat lucrând la «Pain and Gain» (următorul film al lui Bay, n.r.) şi sunt încântat că voi lucra din nou cu el”, a scris regizorul.
În trecut, Bay negase în mai multe rânduri că Wahlberg ar urma să-i ia locul lui LaBeouf în „Transformers”.