Homepage  / Vedete străine

Woody Harrelson și Matthew McConaughey ar putea fi frați

Woody Harrelson și Matthew McConaughey ar putea fi frați

de Andreea Hentea,

Vechi prieteni și colegi de platou, Woody Harrelson și Matthew McConaughey au avut recent revelația că ar putea fi frați biologici. Cei doi actori ar vrea să-și facă un test ADN, dar aflarea rezultatului ar putea avea consecințe tulburătoare, scrie variety.com.

Celebrul actor Woody Harrelson (61 de ani), pe care îl vom vedea din 2 mai la HBO și HBO Max, în miniseria „Instalatorii de la Casa Albă”, se află în prezent în turneu de promovare al noii producții. Cu acest prilej, el a fost întrebat inclusiv despre recenta revelație împărtășită cu alt faimos actor american, Matthew McConaughey (53 de ani), cum că ei doi ar putea fi frați biologici.

Woody Harrelson, Matthew McConaughey

Woody Harrelson a confirmat recent totul, în cadrul cunoscutei emisiuni „The Late Show with Stephen Colbert”, unde a fost invitat împreună cu Justin Theroux (colegul lui din serialul „Instalatorii de la Casa Albă”). „Ei bine, o să spun doar că această idee are o oarecare veridicitate, fiindcă am vorbit cu Maʼ Mac (Mary McCabe pe numele dinaintea căsătoriei – n.r.), mama legitimă a lui Matthew. Este o întreagă nebunie… La un moment dat, eram toți în Grecia și ne uitam la echipa Statelor Unite câștigând Cupa Mondială, și știu că am menționat ceva despre regrete. I-am spus: «E ciudat că tatăl meu nu are regrete». Maʼ Mac, pe care o cunosc de mult timp, a spus ceva de genul: «L-am cunoscut… pe tatăl tău», iar eu am găsit tulburătoare și interesante toate elipsele și ezitările ei”.

Așa cum i s-a întâmplat și lui Matthew McConaughey în legătură cu această poveste, Harrelson a înțeles imediat că dezvăluirea lui Ma’ Mac era „plină de aluzii”.

Woody Harrelson și Matthew McConaughey-

„În anul nașterii lui Matthew (1969 – n.r.), cu nouă luni înainte ca el să vină pe lume, ea se despărțise deja de un an de presupusul lui tată, Jim”, a povestit Harrelson.

La rândul său, Matthew McConaughey a povestit: „Tatăl lui Woody era în concediu în același timp în care mama și tatăl meu se aflau la al doilea divorț. Există diverse chitanțe și locuri din Texas, din acea perioadă, care dovedesc că ei s-ar fi putut întâlni”.

Un test cu implicații tulburătoare

Woody Harrelson a mai povestit că intenționează să-și facă un test ADN, pentru a afla o dată pentru totdeauna dacă el și McConaughey sunt rude. De altfel, cei doi actori sunt prieteni de multă vreme și au jucat împreună în comedia „Ed TV” (1999) și în serialul HBO „Detectivii din California” / „True Detective” (lansat în 2014). În prezent, ei se pregătesc să joace în serialul de comedie „Brother From Another Mother” (care va fi difuzat de Apple TV+), în care își vor juca propriile versiuni fictive, doi bărbați care urmează să locuiască împreună, cu tot cu familiile lor, într-o fermă din Texas.

Woody Harrelson și Matthew McConaughey

„Vrem să facem testul ADN, dar pentru Matthew e o problemă mult mai mare. Mă refer la faptul că el simte că și-ar pierde tatăl, dar eu îi spun că ar câștiga un alt tată și un frate”, a spus Harrelson. Matthew McConaughey a declarat recent: „E ceva mai simplu pentru Woody să spună: «Hai să facem teste ADN», că doar ce mare lucru e pentru el? Pentru mine, însă, e ceva mai complicat, fiindcă îmi cere să accept că tatăl meu poate să nu fie tatăl meu, după 53 de ani în care am crezut asta. Eu am ceva mai mult de pierdut în jocul ăsta”.

În prezentarea anunțatei producții „Brother From Another Mother”, platforma Apple TV+ se referă la aceasta ca la „O poveste de dragoste mai puțin obișnuită, spusă din inimă, care se concentrează asupra legăturii speciale și frumoase dintre Matthew McConaughey și Woody Harrelson”.

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton