Gabriela Cristea își sărbătorește fetița! Vedeta i-a organizat zilele trecute o petrecere minunată Victoriei, iar astăzi, pe 23 septembrie, când fiica ei cea mare împlinește ani, i-a transmis un mesaj foarte emoționant.
Gabriela Cristea își sărbătorește fetița! Vedeta i-a organizat zilele trecute o petrecere minunată Victoriei, iar astăzi, pe 23 septembrie, când fiica ei cea mare împlinește ani, i-a transmis un mesaj foarte emoționant.
Cuprins
Vedeta i-a transmis fetiței sale o urare emoționantă, așa cum face de fiecare dată. Gabriela Cristea a postat și cele mai frumoase imagini cu Victoria, împărtășind momentele speciale și cu fanii ei, care i-au lăsat numeroase urări pentru fiica lor.
„Astăzi e ziua Victoriei, ziua în care (acum 8 ani) am înțeles ce este sensul vieții. E clar ca aniversarea asta nu o să o uităm niciodată pentru accidentul de la petrecere, dar azi e ziua ei și tot ce pot să spun este ca voi avea grijă de puiul meu mare toată viața mea, așa cum i-am promis acum două nopți și cum mi-am promis atunci când am aflat ca urmează să vină în viața noastră.
Blândă, iubitoare și generoasă…așa ești tu, puiul meu. Iar noi vom fi stâncă lângă tine oricând o să ai nevoie. La mulți ani cu dragoste, Victoria! Iris, tati și mami te iubesc din toată inima”, i-a transmis Gabriela Cristea fiicei sale.
Petrecerea aniversară a Victoriei a avut loc acum două zile, însă lucrurile nu s-au desfășurat așa cum și-ar fi dorit familia. Victoria a căzut de pe tobogan și și-a fracturat mâna, fiind dusă de urgență la spital.
„Pe principiul de la bal la spital, asa am patit și la ziua Victoriei. Dupa o petrecere de pomină, Victoria a căzut din tobogan și și-a fracturat mâna. Asa ca am lăsat petrecerea și toți invitații și am plecat la spital. Dupa o radiografie, am fost internate pentru o intervenție care trebuia sa se desfășoare cât mai repede. Duminica la 07:30 a intrat în sală și sub anestezie generală, medicii au repoziționat osul rupt prin mijloace mecanice. Și Slavă Domnului ca nu a trebuit sa se intervină chirurgical”, a povestit Gabriela Cristea pe rețelele de socializare.
Recent, Gabriela Cristea a împărtășit cu urmăritorii ei de pe Instagram un moment sincer și amuzant din viața de mamă, care a stârnit zâmbete, dar și empatie din partea altor părinți.
Vedeta a povestit cum, într-un moment de liniște, când totul părea în regulă, fiicele ei au făcut o „ședință de înfrumusețare” improvizată, care s-a lăsat cu un breton tuns strâmb și o mulțime de lacrimi. Desigur, întreaga situație nu a fost lipsită de consecințe. Cele două surori au fost mustrate, iar atmosfera s-a tensionat rapid. Însă momentul care a stârnit cele mai multe reacții a fost reacția micuței Iris, care nu înțelegea de ce părul nu mai poate fi lipit la loc.
Sursă foto: Instagram
Abonează-te la newsletterul TVMania și primești direct pe email cele mai noi știri și recomandări TV! https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și: