Noul film al marelui regizor Christopher Nolan, care se concentrează asupra unei personalități controversate, fizicianul J. Robert Oppenheimer, supranumit „părintele bombei atomice”, și beneficiază de o distribuție strălucită, va fi fără îndoială un eveniment. Fanii care așteaptă cu încordare premiera își pot deja face o idee din trailerul său, recent apărut, scrie variety.com.
Trailerul celui mai recent film al lui Christopher Nolan, „Oppenheimer” (2023), a fost lansat recent de studiourile Universal.
„Oppenheimer” documentează viața fizicianului J. Robert Oppenheimer, căruia i se atribuie inventarea bombei atomice. Oppenheimer a fost unul dintre principalii participanți la Proiectul Manhattan, un efort de cercetare guvernamental concentrat în jurul creării bombei atomice, care a avut loc între 1942 și 1946. A fost, de asemenea, directorul laboratorului Los Alamos, unde bombele au fost asamblate fizic.
Cillian Murphy joacă rolul lui Oppenheimer, interpretând pentru întâia oară un rol principal într-un film regizat de Christopher Nolan. Până acum, Cillian Murphy a colaborat cu Christopher Nolan la filmele „Inception”, „Batman – Începuturi”, „Cavalerul negru”, „Cavalerul negru: Legenda renaște” și „Dunkirk”.
„Voi răspunde întotdeauna la solicitările lui Chris, indiferent de dimensiunea rolului pe care mi-l va propune”, a declarat Cillian Murphy pentru The Guardian. „E de ajuns să mă sune, iar eu voi fi acolo”.
Pe cine vom mai vedea în noul film marca Christopher Nolan
Impresionanta distribuție a filmului îi mai include pe Florence Pugh – în rolul psihiatrei Jean Tatlock, iubita din tinerețe a lui Oppenheimer, Emily Blunt – în rolul Kitty Oppenheimer, soția fizicianului, Robert Downey Jr. – în rolul omului de afaceri și filantropului Lewis Strauss, Matt Damon – în rolul generalului Leslie Groves Jr., care a condus Proiectul Manhattan, și pe Gary Oldman – în rolul președintelui Harry S. Truman.
De asemenea, în film îi vom mai vedea pe Rami Malek, Kenneth Branagh, Benny Safdie, Dane DeHaan, Jack Quaid, Matthew Modine, Alden Ehrenreich, James D’Arcy și mulți alții.
Filmul ecranizează romanul biografic „American Prometheus: The Triumph and Tragedy of J. Robert Oppenheimer”, scris de Kai Bird și de Martin J. Sherwin. Cartea a primit premiul Pulitzer la categoria biografie, în 2006.
Christopher Nolan este regizor, scenarist, dar și producător al proiectului (alături de Charles Roven și Emma Thomas). „Oppenheimer” marchează primul film al lui Nolan de la „Memento” (2000) care nu va fi lansat de studiourile Warner Bros. În ciuda colaborării sale îndelungate cu acestea, Christopher Nolan a colaborat de această dată cu studiourile Universal, prin casa sa de producție Syncopy, fondată împreună cu soția lui, producătoarea Emma Thomas.
După ce a realizat, alături de Warner Bros., filme care au adus încasări de miliarde de dolari, precum „Batman – Începuturi” (2005), „Prestigiul” (2006), „Cavalerul negru” (2008), „Inception” (2010), „Cavalerul negru: Legenda renaște” (2012), „Interstellar: Călătorind prin univers” (2014) sau „Dunkirk” (2017), Christopher Nolan a renunțat la colaborare imediat după lansarea filmului „Tenet” (2020). Regizorul s-a înfuriat teribil pe studiouri din cauza lansărilor hibrid, adică simultan în sălile de cinema și pe platformele de streaming.
„Oppenheimer” se va lansa în cinematografe pe 21 iulie 2023.
Până atunci, puteți urmări trailerul filmului aici:
Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
10:30
Vorbeşte lumea
AP
"Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
13:00
Ştirile Pro TV
În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
14:00
Lecţii de viaţă
AP
"Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
15:00
La Măruţă
AP
Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
17:00
Ştirile Pro TV
Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
18:00
Batem palma?
Ăsta-i spectacolul! Asta e televiziunea! Cei mai curajoși concurenți vor trebui să răspundă unei întrebări aparent simple pentru a câștiga o importantă sumă de bani......
19:00
Ştirile Pro TV
Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
20:30
Cod roşu la Londra
12
Lideri ai statelor din toată lumea participă la funeraliile primului ministru britanic la Londra. Cel mai păzit eveniment din lume se transformă într-un complot...
22:15
2 pistoale
15
Bobby (Denzel Washington) şi Stigman (Mark Walhlberg) sunt doi agenţi din serviciile secrete, însă niciunul nu ştie că celălalt este agent federal sub acoperire....
00:15
Ştirile Pro TV
Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
00:45
Lecţii de viaţă
AP
"Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
01:45
Apropo TV
"Apropo" este unul dintre cele mai folosite cuvinte din vocabularul românilor. Fie ca sunt în maşină, la serviciu, acasă, pe stradă sau pur şi simplu aleg un iaurt...
02:30
Umami: al 5-lea gust
Umami: al 5-lea gust este un show culinar, prezentat de Cristi Dumitru, Alin Barabancea (co-prezentator) și Sergiu Nedelea (expert în vinuri).
03:00
Vorbeşte lumea
AP
"Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
05:00
Batem palma?
Ăsta-i spectacolul! Asta e televiziunea! Cei mai curajoși concurenți vor trebui să răspundă unei întrebări aparent simple pentru a câștiga o importantă sumă de bani......
Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
08:00
'Neatza cu Răzvan şi Dani
De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
14:00
Mireasa
AP
Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
16:00
Observator
Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
17:00
Nu te supăra, frate!
Antena 1 le aduce telespectatorilor jocul-vedetă al românilor, "Nu te supăra, frate!", un nou format tv inspirat din jocul de societate cu acelaşi nume. Emisiunea...
19:00
Observator
Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
20:30
Lia - soţia soţului meu
AP
"Lia" este un nou serial de ficţiune marca Antena 1, produs de Ruxandra Ion și Dream Film Production. Producția este o adaptare liberă după drama turcească "Asla...
23:00
Observator
Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
23:30
America Express - Drumul aurului
AP
03:00
Observator
Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
04:00
Nu te supăra, frate!
Antena 1 le aduce telespectatorilor jocul-vedetă al românilor, "Nu te supăra, frate!", un nou format tv inspirat din jocul de societate cu acelaşi nume. Emisiunea...
În centrul poveştii se află Zeynep (Melis Tüzüngüç), Emre (Emir Ozden), Cemre (Gizem Günes) şi sora lor mai mică, Aysun (Eliz Nese Çagin), care rămân într-o sărăcie...
09:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
10:00
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
12:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
13:00
În căutarea adevărului
AP
Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
15:00
Jocul cuvintelor cu Dan Negru
AP
În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
16:30
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
19:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
20:00
Totul pentru familia mea
AP
Patru fraţi ramân orfani după o serie de evenimente tragice. În spatele acestor întâmplări se află maleficul Afik Atakul (interpretat de Celil Nalçakan), un om care...
22:30
Jocul cuvintelor cu Dan Negru
AP
În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
00:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
01:00
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
04:30
Pastila de râs
AP
Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...
05:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...