Homepage  / Vedete străine

Burak Özçivit și alte staruri turcești, imagini inedite pe Instagram. Ce au făcut vedetele în ultima săptămână

Burak Özçivit și alte staruri turcești, imagini inedite pe Instagram. Ce au făcut vedetele în ultima săptămână
9

de Anda Dincă,

Actori cunoscuți din producții turcești de succes au fost extrem de activi pe rețelele de socializare în ultima săptămână. De la zile de naștere și vacanțe până la imagini din campanii publicitare, iată ce au împărtășit cu fanii lor în ultimele 7 zile Burak Özçivit, Hande Erçel și alte staruri îndrăgite.

Burak Özçivit: de la ședințe foto la debutul în teatru

Burak Özçivit a zburat de curând la Moscova, nu înainte de a realiza o ședință foto pentru un brand de haine.

Cel mai recent proiect este piesa “İstanbul’un En Güzel Kızı” (“Cea mai frumoasă fată din Istanbul”), care marchează prima experiență teatrală a lui Burak. Actorul a fost în turneu cu această piesă în ultimele două luni atât în țară, cât și în străinătate.

Hande Erçel și succesul în campaniile publicitare

Hande Erçel este o adevărată influenceriță atunci când nu joacă în seriale sau filme. De curând ea a realizat o ședință foto pentru o campanie publicitară a unui brand de cosmetice.

hande-ercel (5)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Cel mai recent proiect al său este serialul “Aşk ve Gözyaşı”, în care i-a dat replica lui Barış Arduç. Lansată anul trecut, producția nu a avut succes, fiind anulată după 7 episoade.

Demet Özdemir, vacanță în Grecia și o nouă copertă de revistă

Actrița s-a bucurat de o excursie frumoasă la Atena alături de prietenii ei și ne anunță că apare pe coperta celui mai recent număr al revistei “Madame Arabia”.

În prezent, ea poate fi urmărită în serialul “Eşref Rüya”, care are succes la Kanal D Turcia, și în care face pereche cu Çağatay Ulusoy.

Tuba Büyüküstün: despre eleganță și provocările din noile proiecte

Actrița este răvășitoare într-o ședință foto pentru revista arăbească “Hai”. Publicația este dedicată femeilor din Orientul Mijlociu, oferind articole despre eleganță, modă și stil de viață.

În cadrul interviului acordat acestei reviste, Tuba s-a deschis declarând că „cea mai grea formă de iubire este iubirea pentru ea însăși”.

Anul acesta va apărea pe marile ecrane din Turcia în filmul “Sultana” (în care dansează la bară), dar și la Netflix în cel de-al treilea sezon al serialului “Un alt sine”.

Bergüzar Korel, mărturisiri emoționante după revenirea pe scenă

Actrița nu a uitat de cealaltă pasiune a ei, muzica. Recent, ea a susținut un concert la Istanbul și a mărturisit pe Instagram:

„Să fiu din nou pe scenă după atâția ani. Uneori vocea îmi tremura la fel de mult ca picioarele. Poate de la entuziasm, poate de la încercarea de a stăpâni emoțiile care mă cuprindeau. Dar fiecare față pe care am văzut-o de pe scenă […] au fost de neuitat.”

Bergüzar promovează în prezent cel de-al treilea sezon al serialului „İlk ve Son” (“Primul și ultimul”), în care joacă alături de Timuçin Esen. Acesta a fost lansat la HBO Max Turcia pe 30 ianuarie.

Bergüzar Korel (2)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  5 / 9

Burak Deniz și Hilal Altınbilek, aniversări în plin succes cu serialul „Impostorii”

Burak Deniz și-a sărbătorit ziua de naștere alături de prieteni și familie. Pe 17 februarie a împlinit 34 de ani.

„Fie ca totul să vină de unde vrei tu, cu sănătate și abundență. Mai puțină grabă, mai mult sens”, a scris actorul pe rețelele sociale.

Partenera sa din serialul “Sahtekarlar” (“Impostorii”), Hilal Altınbilek, și-a sărbătorit și ea ziua de naștere pe 11 februarie, când a împlinit 35 de ani. Producția în care cei doi fac pereche este transmisă în prezent la turci de postul Now.

Asli Enver, momente de fericire în familie înainte de noul serial Disney Plus

Actrița e fericită în sânul familiei, alături de soțul ei, Berkin Gökbudak, și de fetița lor, Elay.

Asli Enver va apărea anul acesta la Disney Plus în serialul “Anya” (în traducere “Oglinda”), alături de İbrahim Çelikkol.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Power Couple
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton