Cupluri cunoscute și iubite de o țară întreagă. Un format care îi aduce în fața celor de acasă cu cele mai sincere reacții și cele mai neașteptate adevăruri. O nouă locație pentru filmare și probe mai dure ca până acum.
Power Couple, sezonul 3, este tot mai aproape de lansare, iar până la momentul în care telespectatorii vor vedea cum s-au descurcat participanții, în fiecare luni și marți seara, după noile ediții Chefi la cuțite, la Antena 1 pot fi urmărite materiale în exclusivitate despre participanți. Toate video-urile vor fi disponibile pe AntenaPLAY și pe rețelele sociale ale show-ului.
Adda și Cătălin, participanți în noul sezon Power Couple
Primii prezentați au fost unii dintre cei care au câștigat deja simpatia publicului prin apariția în alte formate TV, demonstrând că dragostea și bucuria pe care o simt când se țin de mână îi ajută să depășească orice dificultate: ADDA și Cătălin Rizea!
Iubita artistă a fost constant pe primele locuri ale clasamentelor muzicale, iar piesele sale sunt cunoscute de întreaga țară. Cătălin, managerul ei, dar și cel care a demonstrat că este un bucătar priceput, ajungând până-n semifinala celui mai important show de cooking, îi este pereche de peste 11 ani, dintre care 9 petrecuți ca soț și soție.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8
Ce a declarat Cătălin
”Pentru noi, participarea la Power Couple înseamnă cam tot ce ne-am dorit în ultima perioadă, de fapt de vreo 2 ani de zile. Am văzut emisiunea și am zis că e foarte mișto”, mărturisește Cătălin.
Ce a povestit Adda
Întrebați ce au învățat unul de la celălalt, cei doi nu au stat pe gânduri. Adda a declarat:
”Eu am învățat de la soțul meu să am mai multă încredere în mine, să fiu mai curajoasă, uneori mă copleșesc emoțiile. Mi dai încredere în mine și mă faci să mă simt capabilă de orice”, iar partenerul ei a adăugat: ”Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o de la Adda este că nu trebuie să renunți, chiar dacă ai frici foarte mari, frici de anumite lucruri, trebuie să-ți învingi frica și să încerci”.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 3 / 8
Chiar dacă vor să se bucure de experiența în sine și nu se gândesc la trofeu, cei doi admit că ar fi o surpriză, chiar și pentru ei să ajungă pe primul loc: ”vrem să trăim cât mai multe experiențe aici. Dacă am câștiga, aș face sărbătoare națională. Ar fi o premieră absolută. S-ar nota cu roșu în calendar”.
Nu ratați materialele în exclusivitate despre Power Couple la Antena 1, luni și marți
seara, la miezul nopții, sau oricând, după difuzare, pe AntenaPLAY!
În urmă cu ceva timp, artista a făcut primele declarații despre participarea la Power Couple
Sezonul trei al emisiunii de la Antena 1 s-a filmat deja în Malta, iar Adda a dat câteva detalii despre primele impresii de la competiția prezentată de Dani Oțil.
„Cătălin e sufletul meu pereche. Știam asta deja, dar emisiunea a subliniat pentru mine acest lucru. Nu ne lipsește nimic, suntem foarte bine ca și cuplu! Cu bune și cu rele. M-am reîndrăgostit de Cătălin”, a scris artista, dezvăluind că „flacăra iubirii” dintre ei s-a reaprins mai puternic ca niciodată.
ADDA a mai spus că în cadrul competiției s-a redescoperit pe sine și a renunțat la „masca de față dură” pe care o purta de ani de zile.
„M-am lăsat să fiu sensibilă, fricoasă, emotivă și vulnerabilă fără să îmi mai pese de ce spune lumea. Pentru prima dată nu m-am comparat cu nimeni și m-am bucurat de ceea ce am devenit, după mulți ani de muncă cu mine”, a mai transmis vedeta.
Și în sezonul 3 al emisiunii Power Couple România, nouă cupluri au acceptat provocarea de a-și testa limitele, într-un show… fără limite! Printre acestea se află și ADDA și soțul ei, Cătălin Rizea. Cei doi au mai demonstrat în trecut că formează o echipă puternică, iar acum sunt gata să surprindă din nou.
Foto: Antena 1
Citește și:
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.