Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.
Două proiecte în familie: și Irina, și Răzvan au vrut „baia lor”
Ideea renovării a prins contur după o discuție cu prietena și arhitecta ei, Crista Nedelcu — cea care a coordonat întregul șantier și a transformat visul Irinei în realitate.
Odată văzând randarea băii, și Răzvan Fodor și-a dorit propriul spațiu, astfel că familia s-a ales cu două băi complet refăcute.
Renovarea a început în august, iar rezultatul final a depășit așteptările. Irina descrie noua ei baie drept un „colț de vacanță”: lumini calde, oglinzi elegante, ordine perfectă, loc pentru toate obiectele ei preferate și o atmosferă de relaxare chiar și după filmări.
Baia – colțul de vacanță al Irinei Fodor
„Mă întorc noaptea de la filmări, toată casa doarme… dar intru în baie și zici că sunt în vacanță la mine acasă. Lumini, oglinzi, ordine, toate lucrușoarele mele fericite la locul lor. E colțul meu de bucurie”, mărturisește vedeta.
După finalizarea lucrărilor, Irina le-a cerut fanilor ajutorul pentru alegerea plantelor potrivite:
„Ce plăntuțe trăiesc fericite în baie? Ajutați o prințesă să-și decoreze regatul!”

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8
Mesajul complet publicat în online:
„Întrebare serioasă: ce plăntuțe trăiesc fericite în baie? Adică… ce floricele nu se supără dacă le mai aburesc din greșeală cu dușul?
Promit că nu întreb degeaba.
Pentru că, din șantier, am sărit direct în filmări și nici nu am apucat să vă povestesc oficial cât de fericită sunt că am, în sfârșit, baia mea de prințesă.
Când ne-am mutat la casă, acum 10 ani, pe baia din mansardă am pus ochii ca pe moștenirea de la bunica. Doar că… nervii și bugetul ne-au făcut cu mâna de la geam.
Fast forward un deceniu și o poveste spusă prietenei mele, @crista.nedelcu, și pac! S-a pus totul în mișcare.
Ne-am apucat în august și au ieșit amândouă exact cum ne doream.
Mă întorc de la filmări și sunt în vacanță la mine acasă.
Acum revin la întrebarea vitală: ce plante pun în baia asta minunată? Ajutați o prințesă să-și decoreze regatul!”
Planurile familiei Fodor: un refugiu la munte
În paralel cu renovările, Irina și Răzvan visează la un proiect și mai mare: o casă la munte, inspirată de prietenii lor, Adela Popescu și Radu Vâlcan.
Irina spune că simte nevoia unui loc retras, liniștit, unde să evadeze din agitația Bucureștiului:
„Constat că am cam îmbătrânit și ajung să-mi doresc ce-și doreau părinții și bunicii. Mi-ar plăcea un refugiu la munte, un loc de sine stătător. Un cuibușor!”
Cuplul caută un teren:
- la maximum trei ore de Capitală
- ideal lângă un râu
- aproximativ 2.000 mp
- și… într-un buget „de oameni normali”, după cum a glumit Irina.
O decadă petrecută la casă – și noi visuri la orizont
Irina și Răzvan locuiesc de 10 ani într-o casă cu curte. Iar odată cu renovările și noile planuri, vedeta recunoaște că prioritățile s-au schimbat:
„Mi-aș dori tare mult un loc unde să fug în perioadele libere, să respir puțin după ritmul nebun de aici.”
Irina Fodor continuă să-și inspire comunitatea cu naturalețe, simț al umorului și autenticitate – fie că vorbește despre televiziune, familie sau proiectele care îi aduc bucurie.
Foto: Instagram
Citește și:
Actorii turci ai momentului