Homepage  / Televiziune

Nathan Fillion cucerește din nou publicul: „Recrutul” merge mai departe cu sezonul 8. Ce știm despre proiect

Nathan Fillion cucerește din nou publicul: „Recrutul” merge mai departe cu sezonul 8. Ce știm despre proiect

de Mioara Tronaru,

De cinci ori nominalizat la Emmy, cu alte trei premii și încă opt nominalizări, „Recrutul” lui Nathan Fillion și-a consolidat un loc călduț în inima publicului. Iar dacă vreți să știți mai multe, aveți mai jos câteva amănunte.

Unde îl vedem – La televizor, „Recrutul”/„The Rookie” (2018) poate fi văzut la AXN. De luni până joi, în jurul orei 17.00, AXN difuzează sezonul al cincilea.

De la 18.00, intră spin-off-ul „Recrutul: Agent special” (pentru fanii francizei), iar cel mai nou sezon, cel de-al șaptelea, e în fiecare joi, cu câte două episoade inedite, de la ora 21.00. Pentru cine nu are răbdare, primele șase sezoane din „Recrutul” sunt disponibile pe Netflix, unde producția e deja pe locul 5 în topul celor mai vizionate seriale de a noi. Tot primele șase sezoane sunt și pe Disney+.

Ce va urma – Cum ziceam, „Recrutul” este în continuare un succes, așa că în aprilie anul acesta, producătorii au dat undă verde pentru încă un sezon, al optulea, care este așteptat pe micile ecrane pe 6 ianuarie 2026.

Cu spin-off-urile nu prea a avut noroc, pentru că primul, „Recrutul: Agent special”/„The Rookie: Feds” (2022), cu Niecy Nash în rolul principal, s-a oprit după numai un sezon. Dar urmează al doilea! Conform Collider, ABC și showrunner-ul Alexi Hawley pun la cale „The Rookie: North”, care ar putea intra în producție iarna asta sau primăvara viitoare. Nu se știe deocamdată nimic despre distribuție.

După o întâmplare adevărată – În caz că nu știați, punctul de plecare al scenariului este inspirat de o poveste adevărată, LAPD fiind una dintre cele două agenții care înrolează ofițeri și peste vârsta de 37 de ani.

Într-un interviu pentru canalul de YouTube BUILD Series, actorul Nathan Fillion a dezvăluit faptul că bărbatul din spatele poveștii din serial este William „Bill” Norcross, fost coleg de școală și prieten cu producătorul executiv Jon Steinberg, care-a construit serialul inspirându-se din viața acestuia. William Norcross este în continuare ofițer în LAPD, dar și producător executiv pentru „Recrutul”.

Cu ochii închiși – Creatorul serialului, Alexi Hawley, care-a făcut și „Castle” cu Nathan Fillion, s-a gândit la el când a pus mâna pe proiect: „Aș lucra oricând cu Nathan. Nu e numai un actor fenomenal, este un tip formibabil și un adevărat partener. Când am văzut despre ce e vorba, m-am gândit automat la el”. De cealaltă parte, după finalul de la „Castle”, Fillion și-ar fi dorit o pauză: „Nu voiam să mai lucrez o perioadă. Dar am primit un telefon de la Alexi și am fost suficient de deștept să spun «da»”. De fapt, „chimia” dintre ei e atât de mare că actorul a spus „da” înainte să vadă cea mai mică firimitură de scenariu.

Ce se știe despre sezonul 8 – Chiar înainte de ultimul episod din sezonul al șaptelea, showrunner-ul Alexi Hawley le-a promis celor de la TV Insider o răsturnare de situație „care va ține publicul cu sufletul la gură până să revină pe ecrane următorul sezon”.

Între timp, ABC a anunțat că noile episoade vor debuta anul viitor, pe 6 ianuarie, iar trailer-ul îi arată pe ofițeri implicați într-o operațiune globală care i-a dus tocmai în Europa, la Praga. Se pare că LAPD dă o mână de ajutor FBI-ului pentru a elimina niște teroriști. Conform IMDb, sezonul al optulea din „Recrutul” va avea 18 episoade.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Insula Iubirii 2025
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton