Homepage  / Vedete / Vedete străine

Alec Baldwin, noi declarații privind ancheta referitoare la moartea Halynei Hutchins: „E o porcărie, e o minciună”

Alec Baldwin, noi declarații privind ancheta referitoare la moartea Halynei Hutchins: „E o porcărie, e o minciună”

de Andra Stana,

Alec Baldwin este protagonistul unor noi controverse. Vizată este ancheta care investighează împușcarea mortală a Halynei Hutchins, pe platoul de filmare al filmului „Rust”. Recent, despre actor au apărut zvonuri cum că nu ar coopera cu poliția. Mai precis, el nu ar fi predat telefonul personal autorităților. Ce le răspunde actorul celor care au insinuat acest lucru.

Alec Baldwin, primele declarații din 2022 despre Halyna Hutchins

Zilele trecute, Alec Baldwin a urcat pe Instagram un filmuleț de aproape 5 minute. În clip, actorul aduce lămuriri în ceea ce privește modul în care cooperează cu autoritățile.

„Orice sugestie că nu mă supun solicitărilor, ordinelor, cererilor sau mandatelor de percheziție în legătură cu telefonul meu este o porcărie, e o minciună”, a spus Alec.

Autoritățile din New Mexico sunt obligate să formuleze o cerere oficială pentru că Baldwin locuiește într-un alt stat față de cel în care s-a produs incidentul, scrie People.

„Trebuie să specifice exact ce vor. Nu pot să-ți umble prin telefon și să-ți ia pozele, mesajele de dragoste către soție sau orice mai ai acolo, dar bineînțeles că ne vom supune solicitărilor. Suntem perfect de acord cu asta. (…)

Singura și cea mai bună modalitate de a onora moartea Halynei Hutchins este aflarea adevărului. În această direcție muncesc și continui să insist”, a spus actorul în filmulețul postat pe rețeaua socială, citat de filmnow.ro.

Poliția are mandat de percheziţie pentru telefonul lui Baldwin

Poliţia care investighează cazul morţii directoarei de imagine Halyna Hutchins pe platourile de filmare de la westernul „Rust” a obţinut un mandat de percheziţie pentru telefonul actorului Alec Baldwin.

Halyna Hutchins a murit, iar regizorul peliculei, Joel Souza, a fost rănit, atunci când Baldwin repeta o scenă cu un pistol de recuzită. Actorul a insistat că nu a apăsat pe trăgaci.

O instanță de judecată din Santa Fe, New Mexico, a emis un mandat de percheziție. Potrivit documentului, „telefonul ar putea conţine probe relevante pentru anchetă”. Mai precis, anchetatorii vor să verifice mesajele text, email-urile, istoricul de navigare pe internet şi orice alte informaţii stocate pe dispozitivul lui Baldwin. Este vorba de acele informații care ar putea ajuta în elucidarea cazului.

Sursa foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton