Homepage  / Seriale / Seriale americane

Amazon anunță sinopsisul serialului „Lord of the Rings”

Amazon anunță sinopsisul serialului „Lord of the Rings”

de Ioana Maria,

După luni și luni de tăcere, de speculații și de fel de fel de teorii unele mai fantastice decât altele, Amazon a lansat online primul sinopsis oficial al viitorului serial Lord of the Rings care va fi difuzat pe platforma de streaming a companiei americane, Prime.

… iar cel mai malefic personaj care a izvorât vreodată din stiloul lui Tolkien amenință că va scufunda Pământul de Mijloc în întuneric…

Astfel comunicatului apărut pentru prima dată pe siteulul TheOneRing.net susține următoarele: “Amazon Studios aduce pe ecran pentru prima dată legendele celei de a doua epoci a istoriei zbuciumate a Pământului de Mijloc. Evenimentele au loc cu mii de ani înainte de acțiunea din romanele lui J.R.R. Tolkien “Hobbitul” și “Stăpânul inelelor”. Noua producție va prezenta o epocă în care s-au născut mari puteri, regi și regate cunosc gloria și apoi se prăbușesc în ruină, eroii sunt testați, speranța atârnată de cele mai subțiri fire iar cel mai malefic personaj care a izvorât vreodată din stiloul lui Tolkien amenință că va scufunda Pământul de Mijloc în întuneric. Începând într-o perioadă de pace și liniște, serialul are în prim plan un ansamblu de personaje, unele cunoscute, altele noi, în timp ce se confruntă cu cea mai mare spaimă: reapariția răului pe Pământul de Mijloc. De la cele mai întunecate adâncimi ale Munților Misty, la pădurile maiestuoase ale capitalei elfilor, Lindon, la regatul insulei uluitoare Númenor, până la cele mai îndepărtate zone ale hărții, aceste regate și personaje vor da naștere unei moșteniri care va dăinui mult timp”. 

Pe scurt, sinopsisul confirmă în proporție de 90% una dintre teoriile fanilor: serialul “Lord of the Rings” va fi despre Sauron și modul în care acesta a reușit să devină cea mai mare amenințare din istoria Pământul de Mijloc. 

Numai pentru achiziționarea drepturilor asupra operei lui J.R.R. Tolkien, Amazon a plătit 250 de milioane de dolari

Anunțat în 2017, serialul “Lord of the Rings” a promis să devină cea mai scumpă producție de televiziune realizată vreodată având un buget de aproape un miliard de dolari. Suma respectivă a fost justificată de faptul că seria de filme de lung metraj “Lord of the Rings” a avut încasări de peste două miliarde de dolari, fiind una dintre francizele cu cele mai mari încasări din istoria cinematografului. Numai pentru achiziționarea drepturilor asupra operei lui J.R.R. Tolkien, Amazon a plătit 250 de milioane de dolari obligându-se să realizeze un serial cu cel puțin cinci sezoane. Mai mult decât atât, conform unor știri neoficiale, pentru producerea primelor două sezoane bugetul este de 500 de milioane de dolari. Prin comparație, sezonul șase al celebrul serial “Urzeala tronurilor” a avut un buget de numai 100 de milioane. Toate aceste sume colosale, nu sunt altceva decât încercarea celor de la Amazon de a da naștere unei producții capabile să depășească din toate punctele de vedere tot ce s-a realizat până la această oră la TV.

Viitorul serial are deja o distribuție formată în cea mai mare parte din actori necunoscuți

Conform imdb.com, viitorul serial are deja o distribuție formată în cea mai mare parte din actori necunoscuți. Acesta este un lucru bun, deoarece arată intenția producătorilor de a se concentra pe poveste și nu pe starurile care vor juca în poveste. Dintre actorii implicați în realizarea filmelor de lung metraj, Sir Ian McKellen, cel care a dat viață vrăjitorului Gandalf, și cel care are șansa, cel puțin teoretic, de a apărea și în producția TV, a spus că nu poate comenta nimic dar i se pare greu de crezut că poate exista un alt Gandalf în afară de cel interpretat de el. În luna decembrie a anului trecut, producătorii au anunțat cooptarea a încă 20 de actori care vin din Australia, SUA, Marea Britanie și Siri Lanka. Conform siteului looper.com se caută mulți figuranți pentru rolurile de soldați, săteni și personaje negative. Totodată este un plus dacă fețele acestora au cicatrici, nasurile sunt de forme și mărimi neobișnuite, dantura le este incompletă, au riduri impresionate, sunt foarte înalți sau foarte scunzi, sunt foarte slabi sau foarte grași. Și cea mai importantă cerință este: majoritatea actorii să provină din cât mai multe țări! 

Momentan nu a fost oferită nici o dată pentru premiera serialului. Dar având în vedere că, în mod oficial, filmările au început în februarie 2020 iar de atunci și până în prezent planeta a fost și este încă ocupată cu pandemia, șansele să se întâmple prea curând sunt foarte mici. Dar să fim optimiști: cel puțin încă se lucrează la serial!

 

Urmărește-ne pe Google News
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 07:00 Ştirile PRO TV
    La fiecare final de săptămână, Cosmin Stan va face cuplu cu Andreea Marinescu sau Lavinia Petrea şi împreună le vor aduce telespectatorilor cele mai importante ştiri...
  • 10:00 I Like IT
    Emisiunea traduce IT-ul în limba română cu umor inteligent şi poftă de show, iar Iulia Ionescu face ca noutăţile din Internet şi tehnologie să nu mai pară complicate...
  • 10:30 Superspeed la Pro TV
    "Super Speed" - o emisiune prezentată de Costin Giurgea şi Tudor Bratu, cu maşini, teste incredibile şi vedete care vor fi puse în situaţii inedite. Cei doi jurnalişti...
  • 11:00 Un cadou cu suflet AP
  • 12:45 Ştirile PRO TV
    La fiecare final de săptămână, Cosmin Stan va face cuplu cu Andreea Marinescu sau Lavinia Petrea şi împreună le vor aduce telespectatorilor cele mai importante ştiri...
  • 13:00 Face toţi banii AP
    Stephanie Plum (Katherine Heigl) divorteaza de sot si pe langa suferinta produsa de acest eveniment neplacut, ea isi pierde si serviciul. Disperata sa isi regaseasca...
  • 14:45 Românii au talent AP
    Fiecare vineri seară va scoate la iveală momente nemaiîntâlnite, care vor ține telespectatorii cu sufletul la gură. Dinamismul show-ului va fi întreținut de gazdele...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 20:00 Mumia 12
  • 22:00 Atac de Ziua Naţională 15
  • 00:00 Recompensă cu bucluc 12
    Filmul prezinta povestea lui Milo (Gerard Butler), un vanator de recompense, care primeste misiunea de a aresta si a aduce in fata justitiei o femeie care a savarsit...
  • 02:15 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 04:00 I Like IT
    Emisiunea traduce IT-ul în limba română cu umor inteligent şi poftă de show, iar Iulia Ionescu face ca noutăţile din Internet şi tehnologie să nu mai pară complicate...
  • 04:30 Un cadou cu suflet AP
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 09:00 Adela
    Două surori înţeleg iubirea faţă de cealaltă diferit. Adela este în stare să renunţe la tot pentru sora ei. Iar, pentru Andreea, tot ce este al Adelei este şi al...
  • 12:00 MediCOOL
    Cel mai nou proiect Antena 1, MediCOOL, îşi propune să aducă mai aproape oamenii de medici, pentru a putea primi sfaturi de specialitate. În fiecare săptămână, gazda...
  • 13:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 13:30 Mireasa
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 15:30 România are Roast
    Micutzu (Cosmin Nedelcu) va prezenta noua emisiune a Antenei 1 în care două echipe, formate din cei mai cunoscuți stand-upperi români ai momentului, se vor confrunta...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:00 Te cunosc de undeva!
    "Te cunosc de undeva!", cel mai spectaculos show de transforming, pune în scenă spectacole pe care nu trebuie să le ratezi! Zeci de artişti au urcat pe scena transformărilor...
  • 00:00 Temptation Island - Insula iubirii 12
    Cinci cupluri, 12 tentaţii, 15 zile şi o insulă plină de capcane, acestea sunt elementele cheie ale reality show-ului prezentat de Radu Vâlcan, "Temptation Island...
  • 03:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 04:00 Hercule 15
    Chinuit de amintirea unui păcat din trecut, Hercule devine mercenar. Alături de cinci camarazi devotaţi, porneşte spre vechea Grecie punându-se în slujba celor bogaţi...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Apel la consilier AP
    Din perspectiva experienței de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor soluții și tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sănătate...
  • 08:00 Mireasa din Istanbul AP
    Povestea fascinantă de dintre Sureyya (Asli Enver) şi Faruk (Ozcan Deniz) continuă cu întâmplări dramatice, menite să stârnească interesul privitorului. În ultimul...
  • 10:00 Asta-i România! AP
    Pe toate vrem să le cunoaştem şi să nu treacă neobservate. Emisiunea "Asta-i România!" ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite...
  • 11:30 Sport, dietă şi o vedetă AP
    Emisiunea "Sport, dieta şi o vedetă" are la bază un program ce se doreşte a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face mişcare sub orice formă ar...
  • 12:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Telespectatorii...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 ROventura AP
    ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
  • 16:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 18:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Christian...
  • 19:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 20:00 Strada Speranţei AP
    Povestea serialului are în centru trei familii foarte diferite de bucureşteni, vecine pe aceeaşi stradă. Poveştile acestora se desfaşoară în paralel şi se ramifică...
  • 21:15 Represalii 12
  • 23:00 Fără egal 12
  • 01:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 01:45 ROventura AP
    ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
  • 02:45 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 05:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV